Vestul și rEstul. Europa în mai multe viteze e aici

Ursula von der Leyen, Charles Michel, Josep Borrell, Christine Lagarde și David Sassoli (de la stânga la dreapta) | Colaj: TR
  • Cele mai mari țări ale UE și-au împărțit cele mai importante funcții din arhitectura puterii la Bruxelles. Niciun politician din Estul Europei nu se regăsește în posturile de top

Noul ciclu instituțional european nu începe sub cele mai bune auspicii. Liderii naționali, reuniți într-un Consiliu European extraordinar, au negociat în spatele ușilor închise vreme de trei zile, de duminică și până marți (30 iunie-2 iulie), și au scos un iepure din joben, pe Ursula von der Leyen, pe care au nominalizat-o pentru postul de șef al Comisiei Europene. Astfel, în fruntea executivului european ar putea ajunge o doamnă respectabilă și mamă-eroină, al cărei nume nu spune, însă, nimic dincolo de Germania, unde este considerată unul dintre cei mai slabi miniștri.

Conclavul European

Prin această numire de culise, liderii naționali au aruncat la gunoi, cel puțin temporar, ideea că șeful Comisiei ar trebui să fie o persoană cunoscută pe plan continental, care și-a făcut campanie în fruntea unuia din partidele politice europene ce pot forma majoritatea în Parlamentul European – acesta este pe scurt sistemul spitzenkandidat. Departe de a fi perfect, este un proces mult mai transparent decât a închide 28 de lideri naționali într-o clădire și a nu-i lăsa să iasă, până nu stabilesc cine conduce Uniunea. Această metodă, tocmai aplicată, seamănă izbitor cu numirea Papei. Am avut deci un conclav ecumenic al prinților aleși ai Europei.

La risipirea fumului alb, candidații, negociați la pachet, sunt: Ursula von der Leyen (Germania – Partidul Popular European), pentru postul de șef al Comisiei Europene, cel mai important dintre toate; Charles Michel (Belgia – Renew Europe), pentru postul de președinte al Consiliului European; Christine Lagarde (Franța – PPE), pentru postul de șef al Băncii Centrale Europene și Josep Borrell (Spania – Social&Democrați), pentru cel de Înalt Comisar pentru Politică Externă.

Totodată, Consiliul a recomandat ca noua Comisie să aibă doi prim-vicepreședinți, pe Frans Timmermans (Olanda – S&D) și Margrethe Vestager (Danermarca – RE). Cei doi au fost spitzenkadidații familiilor lor politice, fapt care, dublat de competența demonstrată, reprezintă un aport de legitimitate și credibilitate pentru Comisie.

Liderii naționali nu au declarat oficial și că, potrivit înțelegerilor, președinția Parlamentului European ar urma să revină, în prima jumătate a mandatului, social-democraților, dar acest lucru a fost scăpat „pe surse” și subînțeles din declarațiile oficiale. A doua zi, miercuri, 3 iulie, lucrurile s-au confirmat, iar noul președinte al PE a fost ales italianul David-Maria Sassoli.

După cum se vede, niciun lider de prim plan al Europei nu provine din țările din Est.

Pachetul de candidați a fost aprobat de liderii naționali fără niciun vot împotrivă, doar cu o abținere, cea a Germaniei. Angela Merkel a fost nevoită să se abțină deoarece partenerii săi de coaliție, social-democrații, nu au fost de acord cu nominalizarea Ursulei von der Leyen, iar protocolul de guvernare dintre cele două părți prevede că în cazul unei astfel de neînțelegeri, votul este unul de abținere. Social-democrații germani sunt așa de înverșunați contra Ursulei von der Leyen, încât, tot miercuri, ei au amenințat chiar cu ieșirea de la guvernare.

Timmermans, blocat de estici  

E drept, la compromisul UVDL s-a ajuns după eliminarea din discuție a lui Manfred Weber, spitzenkandidatul celui mai mare grup politic din parlament, PPE,  care a avut loc la prima întâlnire a celor 28 pe această temă, în 20-21 iunie.

A urmat o tentativă de a crea o majoritate în Consiliu pentru susținerea spitzenkandidatului celui de-al doilea cel mai mare grup politic, social-democratul Frans Timmermans. La această soluție au ajuns liderii naționali care au participat săptămâna trecută la summitul G20 de la Osaka, respectiv Germania, Franța, Spania și Olanda. Italia, prezentă și ea la G20, probabil nu a marșat la idee, dar, singură, nu conta, iar UK, pe jumătate ieșită din Uniune, probabil s-a abținut.

Dar varianta japoneză a fost blocată în recentul conclav de la Bruxelles de alianța dintre țările V4 (Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria) și Italia. Țările din V4 îl displac pe Timmermans din aceleași motive pentru care îl detesta și PSD în epoca Dragnea – fiindcă este oficialul european de cel mai înalt rang însărcinat cu apărarea statului de drept. Din această postură, el conduce „ostilitățile” cu state ca Ungaria și Polonia, aflate sub procedura prevăzută de Articolul 7, sau cu România și Bulgaria, aflate în MCV.

Pe de altă parte, nici alți lideri din Est ai PPE, din state precum Bulgaria, Croația, Letonia, nu au fost încântați de varianta Timmermans, pe motiv că Angela Merkel a negociat la Osaka această soluție fără să se fi consultat în prealabil cu PPE. Cât privește România, comunicatul președinției pe această temă este sibilinic: „Președintele României s-a pronunțat pentru ajungerea la un compromis acceptabil pentru toate statele membre, care să asigure stabilitatea și eficiența instituțiilor europene pentru următorul ciclu instituțional”.

Pentru luarea deciziei în acest caz, în Consiliu era nevoie de o „majoritate calificată consolidată”, adică 21 de state care să cumuleze minim 65 la sută din populație, iar Timmermans nu o întrunea, fiind respins de orgoliile și temerile țărilor din Est, conjugate cu fronda Italiei.

Atunci a intervenit soluția de ultim moment, cu UVDL în fruntea Comisiei și restul de top jobs, împărțite între țările fondatoare ale UE, plus Spania și Danemarca, fără nicio concesie pentru esticii.

Cine a pierdut, cine a câștigat

Trăgând linie, liderii din Est nu au obținut nimic, decât bucuria de a fi blocat un tip care le e antipatic și care, cel mai probabil, va rămâne pe același post pe care îl deține, încă cinci ani. Nu este, însă, exclus ca fiecare țară să fi primit câte ceva, explicit sau tacit, în schimbul votului. România și Bulgaria, de exemplu, aderarea la spațiul Schengen, măcar cu aeroporturile. Aceste lucruri însă se vor afla ceva mai încolo.

Marele câștigător este președintele Franței, Emmanuel Macron. Pe de o parte, el a fost un contestatar de la bun început al sistemului spitzenkandidat, iar pe de alta, aliații săi au fost numiți la șefia BCE și șefia Consiliului European și tot el este cel care ar fi propus-o și pe UVDL.

Desigur, lucrurile încă se mai pot schimba, fiindcă UVDL trebuie să fie validată de 50%+1 dintre europarlamentari, în sesiunea care începe în 15 iulie. O surpriză este posibilă, fiindcă mulți europarlamentari, mai ales Verzii, dar și social-democrații germani, s-au arătat decepționați de nominalizarea ei; dar este puțin probabilă, fiindcă votul prin care a fost ales noul președinte al PE, miercuri, arată că „les jeux sont faites”.

Noua garnitură din fruntea Uniunii Europene:

Ursula von der Leyen (60 de ani, PPE), președinte nominalizat al Comisiei Europene. Este Ministrul Apărării al Germaniei din 2014, și fost-ministru în toate cabinetele Merkel, din 2005 încoace. S-a născut la Bruxelles, unde tatăl său era înalt funcționar european. Este protagonista mai multor scandaluri legate de slaba înzestrare a armatei germane și de atribuirea unor contracte. Este de profesie ginecolog și mama a șapte copii.

Charles Michel (43 de ani, RE), președinte nominalizat al Consiliului European. Este premier interimar al Belgiei. A intrat în politică la 18 ani și la 25 de ani devenea cel mai tânăr ministru belgian. Apoi, la 38 de ani, era cel mai tânăr prim-ministru. Este considerat un politician abil, maestru al compromisului, provenind dintr-o țară unde guvernarea este foarte dificilă, din cauza arhitecturii constituționale.

David-Maria Sassoli (63 de ani, S&D), președinte ales al Parlamentului European. Este fost jurnalist de televiziune, europarlamentar din 2009 și fost vicepreședinte al Parlamentului European în mandatul precedent. Nominalizarea sa din partea social-democraților a fost o surpriză, fiindcă se aștepta nominalizarea unui europarlamentar din Est.

Christine Lagarde (63 de ani, PPE), președinte nominalizat al Băncii Centrale Europene. Avocat de meserie, este șefa FMI din 2011, perioadă în care zona Euro a trecut prin crize majore. A fost prima femeie care a devenit ministrul unei economii G7 și prima femeie care a devenit director general al FMI. În decembrie 2016, a fost condamnată pentru neglijență de o instanță franceză, dar fără să i se impună o pedeapsă.

Josep Borrell (72 de ani, S&D), nominalizat ca Înalt Reprezentant pentru Politică Externă. Este un veteran al politicii europene, fost președinte al Parlamentului European, în anii 2004-2007. Fiul unui brutar, a absolvit ingineria aeronautică și a urmat un master la Stanford. Este din Catalonia, dar se opune ferm secesiunii acestei regiuni. Este cunoscut pentru discursul direct și ieșirile nervoase.

Frans Timmermans (58 de ani, S&D), recomandat pentru un post de prim-vicepreședinte al Comisiei Europene. Este prim-vicepreședinte al Comisiei Europene, un post nou, „inventat” în 2014. În această calitate, s-a făcut remarcat ca un campion al statului de drept. A fost spitzenkandidatul social-democraților, din această calitate a fost pe punctul de a obține președinția Comisiei, dar a fost blocat de țările din Est.

Margrethe Vestager (51 de ani, RE), recomandată pentru un post de prim-vicepreședinte al Comisiei Europene. Este comisar european pentru Competiție. S-a făcut remarcată pentru amenzile uriașe aplicate giganților precum Apple sau Google. Este considerată cel mai bun comisar din Comisia Juncker. A fost membru al echipei de spitzenkandidați ai ALDE.

Postaţi un comentariu