Doi clujeni livrează coșuri cu fructe, direct la birou. Pe viitor doresc să extindă afacerea și să devină proprii furnizori

Fructe proaspete pentru angajații companiilor clujene

Doi frați din Cluj-Napoca, Cristian și Andrei Miron, au grijă de sănătatea angajaților, livrându-le, direct la birou, fructe proaspete și de sezon. Angajații au o singură obligație: aceea de a savura porția zilnică de sănătate, obligațiile de natură financiară revenindu-i, în întregime angajatorului care dorește să își răsfețe astfel subalternii.

Trend ascendent

„Am început această afacere împreună cu fratele meu. Am auzit de la mai mulți prieteni care au muncit în afara țării că acest lucru se practică în companiile care se respectă. Am studiat piața din Cluj și observând că nu există multe firme care să ofere acest tip se servicii, am spus că merită să încercăm. Ideea mi-a venit în primăvara anului trecut și a durat puțin până ne-am făcut curaj. Primul nostru client a fost un birou de avocatură. Am oferit coșul gratuit, iar cei de la birou au fost extrem de încântați. Acesta a conținut o mulțime de fructe de sezon”, a povestit pentru Transilvania Reporter Cristian Miron.

Cristian a lucrat în producție publicitară înainte de a demara împreună cu fratele său această afacere, ocupând chiar un post de director. Dorința de a reuși pe propriile forțe a fost mai puternică decât succesul de care s-a bucurat în cadrul corporației. A ales o nișă puțin exploatată, menită să îmbunătățească sănătatea și performanțele altor corporatiști.

10675609_1402879983267776_187452103681426557_n

Acum tânărul dorește să folosească experiența dobândită în domeniul publicității, pentru a-și crește afacerea. „Numărul angajaților nu a crescut, suntem numai noi, dar în schimb a crescut numărul clienților. Printre ei se regăsesc companii importante din Cluj. Fiecare firmă beneficiază de o ofertă personalizată. Unele dintre acestea  doresc să primească de două ori pe săptămână coșul cu fructe, altele doar o dată. De asemenea fiecare specifică exact ce fructe doresc să fie incluse în coș”, spune Cristian.

Fruits Express, firma celor doi frați, livrează în medie 50 de coșuri de fructe săptămânal. Fiecare coș cântărește aproximativ zece kilograme. „Încercăm să promovăm cât mai mult producătorii locali, de aceea lucrăm cu en-gros-uri locale. Cu toate acestea, uneori nu e posibil, pentru că avem nevoie de citrice, banane sau fructe exotice care nu cresc în țara noastră și mai ales n zona noastră. În această perioadă livrăm mere, banane, citrice și chiar pere, când găsim. Oferta diferă și în funcție de sezon”, spune Cristian.

10929183_1442011989354575_9097770197245182317_o

Clienții nu au avut până în momentul de față pretenții deosebite. „Unii comandă ananas sau alte fructe exotice, dar aceștia sunt puțini. Fructele de sezon au prioritate”.

Firmele din Cluj sunt extrem de deschise la această inițiativă, tot mai multe dorind să le ofere angajaților un răsfăț culinar sănătos și gustos. „Am crezut că va fi ceva mai dificil să pătrundem pe piață, dar am fost încântați să vedem că oamenii sunt receptivi și interesați de sănătatea lor. Au început să apară și alte firme care oferă servicii similare. Nu sunt multe, dar sunt. Încercăm să ne remarcăm prin promoțiile pe care le oferim. Firmele care comandă 100 de kilograme de fructe pe lună beneficiază de un storcător de fructe gratuit sau, dacă firma își desfățoară activitatea pe mai multe etaje, firma va primi mai multe storcătoare. Până acum am avut feedback-uri pozitive”, spune Cristian.

Pe viitor cei doi frați doresc să devină furnizorii propriilor produse. „Bunica noastră are o livadă la țară și ne-am gândit că am putea cultiva acolo mere, pere și ce nu chiar și alte fructe. Ne-am gândit serios la asta. Este un lucru care va prinde contur în viitorul apropiat”, mărturisește anteprenorul.

De asemenea, cei doi frați doresc să se implice cât mai mult în proiecte care au ca subiect principal sănătatea clujenilor. Până atunci, însă, fac ce știu cel mai bine: livrează porții de sănătate direct la birou.

1540289_1415390772016697_2334428762780386764_o


Publicitate

Postaţi un comentariu