Criza gunoaielor se întoarce. Primăriile amenință că ies din Asociația EcoMetropolitan

La numai 24 de ore de când s-a redeschis temporar rampa de la Pata Rât până la finalizarea noului dentru de deșeuri programat să fie gata la finele lui 2015, criza gunoaielor ia altă formă. Toate primăriiile din județ care sunt membre ale Asociației EcoMetropolitan ce se ocupă tocmai de gestionarea deșeurilor din întreg județul au fost notificate că trebuie să cofinanțeze proiectul județean al sistemul integrat de managemt al deșeurilor.

Sumele sunt deloc neglijabile, circa 300.000 de lei. Mai mulți primari PSD prezenți la ședința Consiliului Județean au afirmat că nici nu se gândesc să plătească acești bani, în principal pentru că nu le permit bugetele localităților. În plus, ei au amenințat că se retrag din asociație.

”Nu putem plăti nici vorbă 320.000 de lei pentru EcoMetropolitan. Păi cu banii ăștia îmi fac eu serviciu special la primărie pentru gunoaie”, a spus primarul din Tritenii de Jos, Valer Sașa.

”Nici eu nici colegii noștri de la alte primării nu avem banii  pentru EcoMetropolitan așa că ne vom retrage din asociație”, a spus și primarul din Aiton, Nicolae Făgădar.

”Noi discutăm mâine în ședința de Consiliu Local această problemă și vă anunț de pe acum că vom vota un proiect de hotărâre prin care ne retragem din asociație. Când s-a făcut această asociere ni s-a promis altceva, că nu noi vom acoperi sumele pentru coplată. Și oricum după ce s-au dirijat fonduri de milioane de euro spre acea rampă, care nici măcar nu e gata și mai există și plângeri la DNA pentru proiect, acum veniți și ne spuneți că trebuie să dăm și noi câte 3 miliarde de lei vechi. Nu avem de unde. Așa nu vom avea bani pentru școală și pentru celelalte nevoi ale comunei”, a spus și primarul din Chinteni Lucia Suciu.

”Cu partea de coplată este într-adevăr o problemă la care trebuie să găsim soluții pentru că este ultimul an pentru acest proioect care trebuie finalizat”, a spus și președintele interimar al CJ, Vakar Istvan.

Dacă această soluție va întârzia însă Consiliul Județean se va trezi în situația în care riscă să piardă banii europeni din acest proiect, o sumă deloc neglijabilă care se ridică la circa 100 de milioane de lei. Sistemul integrat de management al deșeurilor trebuia finalizat încă din 2012, dar termenele au fost prelungite de mai multe ori, ultimul fiiind decembrie 2015. În plus recent CJ a făcut plângere la DNA în legătură cu lucrările realizate de constructor la noul centru de deșeuri, responsabilii de proiect invocând că nu s-a respectat proiectul și că s-au făcut lucrări de mântuială care au adus prejudicii bugetului.

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu