Buni la teorie, codași la practică

Dacă în România pentru mulți elevi faptul că urmează cursurile unei școli profesionale nu este tocmai un lucru de laudă, în Germania lucrurile stau puțin diferit. La noi încă există concepția potrivit căreia copiii trebuie să facă cu orice preț liceul, chiar dacă au înclinații spre o anumită meserie. Chiar dacă multe dintre meseriile ce pot fi învățate în cadrul școlilor profesionale sunt mult mai bine plătite ca în trecut și se caută atât la noi, cât și în afară, sunt puțini părinți care se împacă cu ideea de a avea un absolvent de profesională în familie.

Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” din Câmpia Turzii a beneficiat anii trecuți de un program finanțat de Guvernul Germaniei, Senior Experten Service, în cadrul căruia doi experți germani au vizitat școala tocmai pentru a vedea care sunt principalele diferențe între sistemul de învățământ din România și cel din Germania, dar și pentru a ajuta în viitorul apropiat școlilele profesionale din România cu aparatură sau diferite consumabile.

Klaus Rohlfing a urmărit partea pedagogică, în timp ce Edgar Scholz felul în care sunt gestionate resursele. Aceștia consideră că pricipala diferență dintre sistemul românesc profesional și cel german este modul în care se face practica. În Germania, practica reprezintă un procent de 80%, în timp ce la noi doar 20%, punându-se mai mult preț pe teorie.

În Germania, sistemul de învățământ este dual, adică formarea are loc în două locații: în producție și în școala profesională. Firmele private cooperează cu școlilele profesionale publice. Formarea profesională din unitățile de producție este monitorizată și controlate de instituția aferentă, de exemplu camera de comerț. Pe de altă parte, școlile profesionale sunt controlate de inspectoratele școlare. Peste 60% din absolvenții unei generații încheie formarea profesională în acest sistem. Formarea în diferitele profesii are loc în baza unor reglementări, a unor legi federale. În prezent există peste 350 de profesii recunoscute în baza reglementărilor școlare.

„Am observat că este multă birocrație. Acest lucru ar putea dăuna pe viitor, dar reglementarea trebuie să vină din partea legii. Cea mai mare diferență este determinată de volumul practicii pe care îl fac. În Germania, practica în cazul școlilor profesionale se face în cadrul unor companii. Așadar, lucrează două săptămâni în cadrul companiilor și merg o săptămână la școală. Învățarea este compusă din aceste două puncte: școală și munca în cadrul companiilor. Acest proces se repetă, iar după două săptămâni, se „întorc” pentru noțiuni teoretice, la școală. În timpul celor două săptămâni, nu se face deloc teorie, ci doar practică. Aici, din câte am obervat, este imposibil ca acest lucru să fie pus în practică, pentru că nu sunt companii care să facă acest lucru. Și aceasta este o mare problemă. De asemenea, companiile, fac donații pentru școli. În România, companiile nu prea fac acest lucru, deși ar putea fi un prim pas pentru marea problemă a banilor. Lipsa sau insuficiența companiilor este o mare problemă, dar nu poate fi atribuită școlii, ci economiei. Dacă mergi la școală, te pregătești, studiezi și pe urmă nu obții un job, este rău și în aceeași măsură frustrant. Dacă nu au un job, oamenii vor pleca până la urmă”, consideră Edgar Scholz.

În Germania, Guvernul nu este responsabil în mod direct de educație. Țara e împărțită în 16 departamente, iar acestea răspund de educație. Departamentele plătesc salariile fiecărui profesor din acea zonă. Guvernul coordonează aceste departamente. „În Germania, pentru școli nu sunt suficienți bani, dar aceștia se obțin din donațiile pe care le fac companiile. Cred că acest lucru ar trebui să se întâmple și în România. Poate, în viitor, numai că pentru acest lucru este nevoie de companii, iar acestea nu sunt suficiente. Aceasta este responsabilitatea Guvernului, de a atrage cât mai multe companii în țară. Acest lucru face o țară să crească. Dacă aș fi un antreprenor, ar trebui să am opțiuni, să aleg unde să merg, iar companiile ar trebui să mă tenteze cu ceva pentru a le alege”, consideră Scholz.

Klaus Rohlfing consideră că profesorii di România sunt foarte bine pregătiți și atașați de elevi, în ciuda salariilor mici. „Profesorii m-au surprins, pentru că erau foarte dedicați la ore, deși eu mă așteptam să nu fie atât de atașați de elevi, din cauza salariilor extrem de mici care nu sunt deloc motivante. Ei își fac foarte bine treaba. De asemenea, cred că își încurajează și își sprijină elevii. Teoria este excelentă, metodele de predare, la fel, dar practica… Practica este dependentă de echipamente, de materiale, de unelte tehncie, iar din acest punct de vedere, școlile profesionale din România nu stau chiar atât de bine. Eu cred că aceasta este esențiala problemă. Cred că nu sunt atât de multe diferențe între elevi. Copii buni, care doresc să reușească în viață, sunt peste tot. În schimb mie mi se pare că elevii germani, au totul. Să spunem că luăm cazul unui produs fabricat în Germania. Produsul este creat aici, dar după el se fac copii. La noi, aceste copii ale produselor originale, se cumpără la un preț de nimic, pentru ca toată lumea să poată folosi ceva similar cu produsul respectiv. În România, chiar și aceste copii sunt scumpe și nu oricine are acces la ele pentru a învăța. În Germania poți obține aproape totul pe nimic, aici nu e posibil. Trebuie să convngi administrațiile locale să te susțină”, consideră Rohlfing.

Articole pe aceeași temă:

Şcolile profesionale cresc precum voinicul din poveste

Repornirea învățământului profesional – o mare provocare

Clujul caută meseriaşi! Salarii de 1.000 de euro!

Lipsa școlilor profesionale afectează mult piața muncii