Beard Brothers au strâns peste 8.000 de euro pentru a le oferi copiilor de la Grădinița Specială din Cluj, un microbuz nou

Cei 47 de copii care învață la Grădinița Specială din Cluj-Napoca vor avea din această primăvară un microbuz nou, care să le permită micuților care locuiesc în afara orașului, să ajung la grădiniță în cele mai bune condiții. Aici învață copii cu vârste cuprinse între trei și șapte ani, care prezintă particularități precum: retard în dezvoltarea limbajului, dizabilități cognitive, autism, sindromul Down, dificultăți de învățare sau tulburări socio-afective. În urma unei campanii demarate în luna decembrie a anului trecut, Beard Brothers, cel mai nonconformist ONG din Cluj, a reușit să strângă peste 8.000 de euro, bani necesari achiziționării unui microbuz școlar. Campania a fost realizată împreună cu Asociația File de Poveste, dar și cu Inspectoratul  Școlar Județean Cluj.

„Nu a fost dificil să strângem suma necesară, dar a fost nevoie de multă muncă. Încă de la început ne-am dorit să facem cât mai multe evenimente pentru a le oferi oamenilor care donează, ceva în schimb. Am început campania pe 6 decembrie. Am avut un târg „Arts for Charity Fair”, care a avut loc la Cinema Favorit și în cadrul Centralei de Escaladă, unde s-au putut achiziționa lucrări de artă, bijuterii, tablouri. Peste 30 de artiști și-au prezentat creațiile acolo. De asemenea, la Centrala de Escaladă au avut loc concerte și workshopuri. Am avut o petrecere în Club Midi, am vândut brățări, am fost barmani. Oamenii au donat și direct în conturile noastre. Ultimul eveniment a avut loc aseară în Boiler, unde am reușit să strângem suma finală: 8035 de euro”, a declarat Cornel Hoza, președintele Beard Brothers.

10949721_411721505660511_6905784084082099665_o

„Bărboșii” vor începe cât de curând să caute microbuzul perfect pentru micuți la reprezentanțele auto din țară, pentru ca în luna martie acesta să fie pregătit să își cunoască „„stăpânii”. „Le vom duce copiilor microbuzul cu fundiță roșie. Ei îl vor colora, îl vor desena cum doresc ei. I-am anunțat că vom strânge întreaga sumă înainte de ultimul party. Conform calculelor noastre, era imposibil să nu se strângă”, a spus Cornel.

Microbuzul va fi donat Inspectoratului Școlar Județean Cluj pentru a putea fi folosit în mod legal de instituția de învățământ. ISJ Cluj va asigura combustibilul necesar, dar și un șofer care să îi transporte pe copii.

Beard Brothers se descriu ca fiind “probabil cel mai neconvențional O.N.G din România”.
Echipa este formată din 28 de tineri cu meserii diferite pe care îi leagă dorința de a se implica în comunitate. ”Suntem o frăție a bărboșilor cu spirit de inițiativă, încercăm să schimbăm mentalități și să ne facem viața mai faină”, spun bărboșii.

Distribuie:

Postaţi un comentariu