După 30 de ani. România, cine ești?

Ruxandra Hurezean, redactor-șef adjunct Transilvania Reporter

La 30 de ani de la revoluție stau cu colegul meu de școală primară la masă. E vară și muncim împreună în concediile noastre frugale pe lângă casa părintească. Adrian  e cărunt acum și poartă ochelari. În picior duce o proteză de rotulă, amintire de pe un șantier din sudul Italiei. A lucrat 11 ani în Italia și alți 9 prin Spania, Franța, Germania.

A pornit ca orbul înainte, fără să știe limba, cum arată sau ce vrea lumea aia dacă vrea ceva de la mâinile și picioarele lui. Primul drum cu tirul l-a făcut fără GPS, doar cu o hartă pe bord. Așa a ajuns un băiat de țară cu tirul din Sardinia în Polonia. Și a continuat, zi de zi, să străbată Europa. Adrian știe acum despre economia europeană mai multe decât orice analist din universități. Știe cine și unde produce orice, și cum. Din podgorii și pivnițe, în abatoare și uzine, Adrian a văzut cu ochii lui totul. A văzut cum se injectează apă în mușchiul de porc înainte de-nghețare, cum se etichetează marfa produsă într-un capăt de continent, în celălalt capăt. Dacă-l asculți pe Adrian ai impresia că până și economia, concretă în mintea ta până atunci, este doar o iluzie. Din România a dus sârmă în Polonia unde se pune cauciucul pe ea. A dus tablă tot pe acolo, din care se taie cutiile de conserve. Îl întreb ce produs finit a transportat vreodată de la noi în altă parte. Îmi răspunde a doua zi. Mi-am amintit, spune el, că m-ai întrebat ce produs finit am dus de aici: cornuri cu ciocolată de la o fabrică de lângă București.

Umbletul ăsta istovitor i l-a întrerupt mama. Când s-a îmbolnăvit grav. De atunci Adrian a lăsat mașina și s-a întors acasă. Asta se întâmpla în vara trecută. Pe mamă a dus-o la spital la Craiova. Medicul chirurg i-a spus că e grav și i-a cerut bani ca s-o opereze. Mulți. Adrian s-a înfuriat, a vrut să răstoarne biroul, dar s-a oprit – era vorba de viața mamei lui! A dat și de atunci dă continuu. Aude peste tot: să dea că are, doar a venit din Italia! Acum aproape că rezervele lui sunt gata, s-au terminat. Nu-i pare rău. A făcut ceva în viață. A văzut, a aflat, a cunoscut, a înțeles. Adrian ar fi un interlocutor mai bun pe platourile de televiziune decât mulți habarniști care se perindă pe acolo vorbind despre piața europeană. El știe cum e viața unui continent în mișcare, cum arată ea văzută față în față.

Acum știe și care este prețul plătit înapoi țării care l-a lăsat să se descurce singur: Să dai, că ai, doar ai venit din Italia!

Acasă, la 30 de ani de la revoluție. Ne uităm împreună la televizor și caz după caz spulberă orice iluzie despre țara în care vrem să ne întoarcem. Descoperim cu fiecare zi putregaiul din instituțiile statului, delăsarea, incompetența, ineficiența. Incapacitatea. Pică precum piesele de domino, bucată cu bucată din țara improvizată.

Distribuie:

Postaţi un comentariu