Taxa pe piscină şi pe locul de parcare

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea

Proprietarii construcţiilor care nu fac parte din categoria clădirilor, precum parcările şi piscinele, vor fi obligaţi să achite anul viitor un impozit, extinderea bazei de impunere fiind convenită de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale. Impozitul va fi perceput atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice care deţin astfel de proprietăţi.

Noul impozit va fi aplicat doar acelor persoane sau firme care deţin în proprietate astfel de construcţii, nu şi persoanelor fizice care achită anual o taxă primăriei pentru folosirea unui loc de parcare.

Ideea impozitării piscinelor a fost avansată de către reprezentanţii Guvernului încă din toamna anului trecut, când Liviu Voinea, atunci secretar de stat în Finanţe, în prezent ministru-delegat pentru Buget, anunţa că se urmăreşte o reformă a impozitării proprietăţii, care are în vedere extinderea bazei de taxare prin eliminarea excepţiilor şi un accent mai puternic pe principiu solidarităţii, ceea ce înseamnă că proprietăţile multiple vor fi impozitate şi mai mult decât până în prezent. El a prezentat atunci piscinele din proprietăţile individuale ca exemplu de exceptare de la impozitare.

“Cred că reforma proprietăţii este foarte importantă. Noi colectăm 0, 7% din PIB, pe când Polonia colectează 1, 1% din PIB, iar media europeană este undeva la 3%. Sunt prea multe exceptări în România”, spunea Voinea.

Distribuie:

Postaţi un comentariu