Oferta Nuclearelectrica s-a încheiat. Pachetul de 10% vândut pentru 63 milioane euro
Compania de stat Nuclearelectrica a vândut 10% din acţiuni prin oferta iniţială pe Bursă, pentru 281, 8 milioane lei (63 milioane euro), suma minimă vizată prin această operaţiune, transmite Mediafax. Titlurile au fost emise printr-o majorare de capital de 11, 077% la care FP a participat cu 30, 6 milioane lei (6, 8 milioane euro).
Un pachet de 10% din acţiuni a fost scos la vânzare la bursă printr-o ofertă publică, iar diferenţa de 1, 077% din titluri a fost cumpărată de Fondul Proprietatea (FP), în baza dreptului de preferinţă. Prin oferta derulată la bursă, valoarea ofertei era cuprinsă între 281, 8 milioane lei şi 379, 4 milioane lei, în funcţie de preţurile la care puteau fi cumpărate titlurile, respectiv între 11, 2 lei şi 15 lei.
În cadrul ofertei, investitorii instituţionali şi investitorii mari de retail au cumpărat acţiunile la preţul de 11, 2 lei, preţul minim din ofertă, iar micii investitori de retail la preţuri de 10, 304 lei (8% discount acordat pentru subscrierile din primele 3 zile ale ofertei) şi 10, 864 lei (3% discount pentru subscrierile din a patra zi a ofertei).
Investitorilor instituţionali le-au fost alocate 85% din ofertă, investitorii mari de retail au avut destinat un pachet de 5% din titluri, iar micii investitori 10%.
“Oferta a fost încheiată cu succes. Este al doilea succes după Transgaz, asta înseamnă că există interes pentru companiile energetice româneşti”, a declarat luni ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, într-o conferinţă de presă. Niţă a adăugat că speră ca Nuclearelectrica să obţină în acest an un profit dublu faţă de anul trecut, când profitul a fost redus.
Opinii
OPINIE | Să iubim Crăciunul, pentru că e miracolul vieţii
Peste câteva ore doar, vom simți cu toții bucuria Naşterii Lui. Și vine vremea
De la un palaneț împărțit la trei, în România, la farfuria cu escargots la Ritz
Cineva mi-a reprodus discuția dintre trei tineri studenți care coborau de la Clinici.
Liberalii oficializează segregarea şcolară, în siajul gândirii USR
Guvernul a identificat două nevoi reale. Pe de o parte, copiii au nevoie să fie
Congresul PNL. Cine strică marfa o plăteşte
Nu daţi vrabia din mână, oameni buni, pe cioara nebună de pe gard, îi conjură
Apocalipsa după UNTOLD. Pista de atletism distrusă, iar gazonul de un milion de euro e înlocuit cu unul de 180.000
An după an daunele materiale provocate de cel mai mare festival de muzică electronică
ADVERTORIAL
Sănătatea Ochilor la Vârsta a Treia: Ghid Complet de Prevenție și Tratament
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, corpul nostru trece prin numeroase transformări, iar ochii
Hipermarketul Auchan Iulius Mall a fost modernizat. Clienții sunt așteptați cu oferte exclusive și surprize atractive, intr-un nou concept modern de cumpărături
Până pe 5 octombrie clienții au parte de oferte exclusive și de beneficii speciale prin cardul
COMUNICAT DE PRESĂ
Lansare proiect Intensificarea creșterii durabile și a competitivității firmei FABRICA DE PLASE
Destinație de vacanță
Clujul s-a asociat cu județele Alba și Bihor pentru dezvoltarea turistică a Țării de Piatră din Apuseni
Consilierii județeni au adoptat astăzi proiectul de asociere pe 10 ani între județele Alba,
Ofertă irezistibilă pentru un sejur la mare. A început ”Litoralul pentru toți”
Românii pot petrece, începând de astăzi, un sejur pe litoralul românesc cu preţuri ce pornesc
Arteră spre inima Balcanilor (III): Bosnia și Herțegovina, încremenită în proiect
Pe lângă Szeged-Belgrad-Niș-Skopje, o altă arteră care ajunge în inima Balcanilor este prin
Cele mai recente articole

Târguri de Crăciun la Cluj-Napoca, în acest weekend: ghid cu produse handmade și creații locale

Sănătatea Ochilor la Vârsta a Treia: Ghid Complet de Prevenție și Tratament

Un podcast vine în sprijinul părinților și învățătorilor cu reduse educaționale pentru copiii din clasele primare

Hipermarketul Auchan Iulius Mall a fost modernizat. Clienții sunt așteptați cu oferte exclusive și surprize atractive, intr-un nou concept modern de cumpărături

COMUNICAT DE PRESĂ

A 9-a ediție a WonderPuck aduce, în centrul Clujului, spectacole din 6 țări

Cele mai bune 6 croieli de blugi pentru femei peste 40 de ani

Ediția a doua a Festivalului Internațional de Teatru Transilvania (FITT) – o sărbătoare a teatrului, muzicii și creativității aduce spectacole emblematice și eve

Liceenii vor desena LIVE un aeroplan, în Piața Unirii din oraș, dar și un autobuz care, mai apoi, va circula pe străzile din Cluj-Napoca

19 artiști clujeni primesc sprijin pentru a-și dezvolta proiectele personale