Criza a adus la Zalău una dintre cele mai vechi fabrici din Italia

Luciano conduce un Fiat, semn al patriotismului său nealterat de distanţă
transilvaniareporter.us18.list-manage.com

Nevoia de a fi competitivi ca şi preţ, condiţie esenţială pentru a rămâne pe piaţă în acest vremuri extrem de dificile din punct de vedere economic, l-a făcut la Luciano Vitale să-şi lase în urmă, în Italia, afacerea de familie transmisă din tată în fiu de aproape 150 de ani şi să vină în România, la Zalău, pentru a o lua aproape de la zero.

Luciano povesteşte că a ajuns în Zalău în urmă cu trei ani. A luat decizia de a pleca din Italia, acolo unde familia sa avea o afacere bazată pe producerea de sfoară pentru industria navală, grădinărit şi alte domenii, transmisă din tată în fiu încă din 1890, mânat de raţiuni strict economice. „În lume sunt mulţi producători de astfel de produse, iar acestea sunt ieftine peste tot. Prin urmare, doar dacă obţinut produse competitive ca şi preţ reuşesc să le vând. Acesta este motivul pentru care, pentru a salva afacerea familiei, am decis să transfer în România o bună parte din activitate. Pentru că aici mâna de lucru este ieftină şi pot, astfel, să obţin un preţ competitiv”, explică, fără ocolişuri, italianul.

Iniţial se gândise la un alt oraş din România, la Deva, dar un concurs de împrejurări l-a adus la Zalău, unde şi-a găsit repede o hală în zona industrială a oraşului şi unde produce, cu o mână de angajaţi, diverse sortimente de sfoară, pe care le exportă în toată Europa, dar şi în China, Arabia Saudită, Israel, Liban şi o parte din continentul american. Produsele făcute la Zalău şi care ajung, prin contractele făcute de italian, în toată lumea, merg de la banalele şireturi pentru pantofi şi sfoara pentru legat roşii, la materiale pentru industria auto, cum este cablul pentru trailer, dar şi pentru cea nautică.

„Nu sunt patronul nimănui. Eu pretind doar respect!”

Italianul spune că nu-i consideră pe oamenii care lucrează pentru el angajaţi, ci colaboratori. „Nu-i consider nici munitorii mei, nici sclavii mei, ci colaboratori. Colaborăm la realizarea unui proiect”, explică el. După acelaşi „model”, Luciano spune că nu-i place să fie considerat patron. „Eu nu sunt patronul nimăniu. Eu pretind doar respect!”, explică italianul care aici, în România, face notă discordantă cu stereotipul patronului autohton, obişnuit să stea şi să dea ordine. Luciano Vitale munceşte cot la cot cu „colaboratorii” săi.

Fidel mărcilor italieneşti

Chiar dacă este destul de departe de casă, Luciano a rămas fidel tradiţiilor dar şi mărcilor italieneşti. Spre exemplu, conduce un Fiat, semn al patrotismului său care nu s-a atenuat cu distanţa. Îi place, totuşi, şi viaţa în România, învăţând să aprecieze chiar şi ciorbele şi supele româneşti, care au ajuns în topul preferinţelor sale culinare. În măsura în care îi permite timpul, Luciano încearcă să îşi trăiască viaţa cât mai frumos. „Viaţa este ca şi o cursă. Nu este important pe ce loc ajungi, ci cât de emoţionat ai fost în timp ce alergai”, ne dezvăluie el motto-ul după care încearcă să îşi trăiască viaţa.

 

Problemele unui om de afaceri italian în România

Pe lângă instabilitatea cadrului legal din domeniul economic şi fiscal, Luciano Vitale spune că o mare problemă pentru oamenii de afaceri o reprezintă lipsa infrastructurii, în special a autostrăzilor. „Avem nevoie să ne deplasăm rapid. Or, câtă vreme un drum de 500 – 600 de kilometri îl faci în aproape 12 ore, asta nu ne ajută deloc”, explică el. Italianul recunoaşte şi că i-a fost foarte greu să găsească, în România, oameni calificaţi pentru o anumită meserie, dar spune că situaţia nu este valabilă doar în ţara noastră.

Postaţi un comentariu