Șapte orașe de basm de care (poate) nu ați auzit
Florența, Paris, Londra, Barcelona, Veneția, Praga sau Viena sunt răsfățatele site-urilor și editurilor care prezintă topuri cu cele mai frumoase orașe din lume. Există însă și locuri mai puțin cunoscute dar cel puțin la fel de fermecătoare. Vă prezentăm șapte dintre acestea.
Ostuni, Italia (Puglia)
Orășelul se află chiar în călcâiul lui Ahile al Italiei. Scăldat de soarele Pugliei, Ostuni impresionează prin zidurile albe ale cetății și caselor medievale. Localitatea se află la doar opt kilometri de țărmul Adriaticii, turiștii fiind atrași aici și de plajele din jur
Cum ajungi: Curse WizzAir Cluj-Bari în fiecare luni și vineri. Trenul Bari-Ostuni face o oră
Dinant, Belgia (Valonia)
La o oră de condus de Bruxelles, în partea francofonă a Belgiei, se află Dinant, un orășel așezat de-a lungul fluviului Meuse. Pe lângă amplasamentul deosebit de pitoresc și cetatea care îl încoronează, Dinant este cunoscut și pentru faptul că aici s-a născut Adolphe Sax, inventatorul saxofonului
Cum ajungi: Curse WizzAir Cluj-Bruxelles (Charleroi) în fiecare marți, joi și sâmbătă. Din Charleroi se ia trenul spre Dinant, cu schimb în Namur. Durată deplasării este de circa o oră.
Shirakawa-go, Japonia
Satul acesta chiar există, și nu a fost creat doar pentru vreun film cu hobbiți sau spiriduși. Arhitectura caselor, cu acoperișuri din paie, construite sub forma unor mâini împreunate a rugăciune, a determinat includerea lui pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Cum ajungi: Wizzair zboară de la Târgu-Mureș la Budapesta de trei ori pe săptămână, Lufthansa zboară zilnic de la Budapesta la Munchen, de unde există curse zilnice spre Tokyo.
Rocamadour, Franța
Rocamadour este un loc de pelerinaj, situat la circa 100 de kilometri de Toulouse. Foarte popular în Evul Mediu, un altar al Fecioarei Maria este și acum vizitat de pelerinii care merg spre Santiago de Compostella. Abația care are în grijă locul de pelerinaj a dat naștere întregii așezări.
Cum ajungi: TAROM zboară de la București la Nisa în fiecare joi și duminică, de la Nisa, la Rocamadour se ajunge pe ruta Marsilia-Touluse, cu trenul, în 7 ore, sau cu avionul. Din Touluse mai sunt patru ore cu trenul până la destinație. Alt variantă este cu WizzAir, de la Cluj la Paris, apoi cu avionul sau trenul spre Toulouse
Ronda, Spania (Andaluzia)
Situat la 100 de kilometri de Malaga, în regiunea spaniolă Andaluzia, Ronda este un orășel faimos pentru podul „Puente Nuevo” care unește cele două părți ale canionului „El Tajo”, pe care este așezată localitatea. Podul a fost ridicat între 1751 și 1793 și se înalță la 120 de metri deasupra bazei canionului.
Cum ajungi: WizzAir zboară de două ori pe săptămână de la Budapesta la Malaga și o dată pe săptămână de la București. Din Malaga se poate lua trenul spre Ronda
Hallstatt, Austria
Unul dintre cele mai frumoase orășele ale Austriei, în regiunea Salzkammergut, situat pe malul lacului Hallstätter See. Deasupra așezării se află o mină de sare exploatată încă din vremea Epocii Bronzului, acum parte a Patrimoniului Mondial UNESCO
Cum ajungi: Hallstatt se află trei ore și jumătate de condus de Viena.
Rovinj, Croația (Istria)
Rovinj este unul dintre cele mai italiene orașe ale Croației, minunat așezat pe o peninsulă ovoidală, pe coasta de vest a Istriei. Biserica Sfânta Eufemia domină platoul din vârful peninsulei, de unde se deschide o panoramă încântătoare asupra întregii zone
Cum ajungi: Rovinj se află la trei ore de condus de Zagreb