Patru zile printre milanezi, una în Florența

Foto: Cristina Beligăr

Ca în ultimii opt ani, de când am înţeles ce înseamnă a călători fără pretenţia de a mă întoarce acasă odihnită, am ales pentru vara lui 2014 oraşul Milano, al doilea ca mărime din Italia. Planificarea călătoriei a început în luna februarie cu achiziţionarea biletului de avion, al cărui cost nu a depăşit 350 de lei de persoană, dus-întors, preţul incluzând şi un bagaj mare de cală. Odată cumpărat biletul de avion pentru călătoria care trebuia să aibă loc la mijlocul lunii iunie, a urmat în luna aprilie rezervarea camerei de hotel. Am apelat ca de obicei la site-ul booking.com, unde m-au interesat în primul rând recenziile turiştilor, poziţionarea hotelului şi serviciile oferite: mic-dejun şi internet wireless. Alegerea cea mai potrivită a fost Best Western City Hotel, situat pe Corso Buenos Aires, la aproximativ 50 de metri de staţia de metrou Lima. Pentru patru nopţi de cazare am achitat 212 euro, la care s-au adăugat 22 de euro reprezentând taxa de oraş.

Ziua 1

Transferul de la aeroportul din Bergamo spre Milano, cu autocarul, a costat 9 euro, tur-retur, durata călătoriei fiind de aproximativ o oră. Din staţia Centrale FS, pe Via Vitruvio am ajuns în mai puţin de 15 minute, pe jos, în inima oraşului, pe Corso Buenos Aires.

Sute de magazine, zeci de turişti, steagurile ţărilor participante la Campionatul Mondial din Brazilia atârnate din 50 în 50 de metri pe toată lungimea bulevardului, milanezi grăbiţi, tocuri înalte, genţi scumpe, arome de parfumuri bune, curăţenie. La hotel am optat pentru o cameră cu vedere spre curtea interioară, nu spre bulevard, pentru a fi măcar noaptea mai departe de freamătul străzii.

10500322_616666445108171_7452772507523504007_n

După cazare, prima ieşire am făcut-o la Catedrala Arhiepiscopiei Romano-Catolice, cunoscută turiştilor ca impozantul Dom din Milano. Luând metroul din staţia Lima, am ajuns în staţia Duomo în șase minute. Intrarea în catedrala este gratuită şi după o verifcare de rutină a genţilor am păşit în al treilea cel mai mare edificiu bisericesc din lume. Mai puţin impozant decat exteriorul, interiorul este totuşi fascinant. Atracţia principală, respectiv terasa catedralei, urma să o vizităm abia a doua zi. Ieşind din Dom, e imposibil să nu fi atras ca un magnet de Galeria Vittorio Emanuele II, unul dintre cele mai vechi malluri (deschis în 1867). Prada, Louis Vuiton, Furla, Tod’s şi alte zeci de magazine în faţa cărora turiştii se pozau cu entuziasm asigurau ambianţa pentru plimbare. Stilul, eleganţa şi freamatul definesc cel mai bine această zonă. Am luat masa la unul dintre restaurantele din apropierea zonei numită Piazza della Scala, unde meniul nu a depăşit 15 euro/persoană.

10405267_616667721774710_2129833843479555951_n

Ziua 2

Spre deosebire de alte oraşe pe care am avut ocazia să le vizitez, în metroul din Milano nu vezi foarte mulţi turişti. Aglomerat atât cât să nu ai loc să te aşezi, dar nu excesiv de plin, în metrou oamenii citesc sau stau cu privirea pe ecranele telefoanelor. În jur se simt mirosuri de parfumuri fine. Atmosfera între staţii este întreţinută uneori de artiştii de ocazie care dansează „la bară” sau care cântă romanţe italiene. Cerşetorii nu sunt atât de mulţi ca în Roma, spre exemplu, dar nici aici nu am scăpat de vânzătorii ambulanţi de pe străzi. De apreciat, totuşi, că nu ne-au agasat foarte mult.

În prima parte a zilei am ales să vizităm terasa Domului din Milano. Urcarea se face pe scări sau cu liftul şi costă 7, respectiv 12 euro. Dacă faţada catedralei te impresionează imediat ce ieşi din metrou, terasa Domului contribuie decisiv la grandoarea acestui edificiu.

10313295_616671921774290_5134765343135412407_n

Traversând Galeria Vittorio Emanuele II şi ajungând în Piazza della Scala, în partea dreaptă este situată La Scala, renumita clădire a Operei din Milano. Din păcate, în exterior, clădirea nu are  nimic remarcabil şi în momentul în care ne-am aflat acolo am mai avut o mare dezamagire: tururile pentru turişti erau închise din cauza unei căderi de curent. Magazinul de suveniruri de lângă intrarea principală avea, însă, uşile larg deschise.

Biserica şi mănăstirea dominicană Santa Maria delle Grazie a fost următorul punct din traseul nostru. Am coborât în staţia de metrou Cadorna şi am făcut o scurtă abatere de drum spre Castelul Sforzesco şi în Parcul Sempione, urmând sa o luăm pe Via Caradosso, în direcţia bisericii. În partea stângă a intrarii în biserică, respectiv în Museo Cenacolo Vinciano, este expusă una dintre comorile oraşului Milano, celebra „Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci. Cu 6, 5 euro am luat biletul pentru intrarea în muzeu, care se face în condiţii foarte stricte. Accesul este permis, pe rând, unui număr de doar 25 de persoane, iar timpul maxim pe care îl poţi petrece în faţa lucrării este de 15 minute. Impresionantă prin dimensiune şi execuţie, pentru „Cina cea de Taină” nu există suficiente cuvinte de admiraţie. La ieşire, am luat-o din nou la pas pentru a „vâna” tramvaiele de generaţie veche şi pentru a ne răcori cu o gelato binemeritată.

10455418_616666505108165_7947748981878350015_n

Din întâmplare, coborând în staţia Porta Garibaldi, am avut ocazia să vizităm o parte a zonei rezidenţiale Porta Nuova, unde în 2011 a fost finalizată construcţia celei mai înalte clădiri din Italia: Torre Unicredit, cu o înălţime de 231 metri şi care serveşte drept sediu al Băncii Unicredit. Aproape imposibil de fotografiat în întregime fără aparatură performantă, turnul este înconjurat de alte clădiri construite după anul 2000, ca parte a unui proiect inovator care include spaţii de business, centre culturale şi parcuri de agrement. Acest loc mi-a lăsat impresia unei cu totul alte Italii decât o cunoscusem în anii anteriori: promiţătoare şi prosperă.

Cartierul Porta Nuova fotografiat de pe terasa Domului/Foto: Cristina Beligăr

Cartierul Porta Nuova fotografiat de pe terasa Domului/Foto: Cristina Beligăr

Ziua 3/ Cu 300 la oră spre Florenţa

Trezirea la șase dimineaţa nu a fost un efort prea mare pentru a ne pregăti de ceea ce ne propusesem pentru a treia zi de vacanţă. Cu biletele de tren rezervate online în urmă cu trei zile şi cu aparatul de fotografiat în geantă, eram pregătiţi pentru vizita de o zi în Florenţa. Din gara Porta Garibaldi am luat un tren de mare viteză care ne-a asigurat sosirea la destinaţie în nici două ore. Costul unui bilet de 95 de euro, dus-întors, a fost puţin cam mult pentru bugetul nostru, însă experienţa de a merge cu 300 km/oră şi de a avea internet wireless pe toată durata călătoriei a fost unică. În tren, oameni curaţi, liniştiţi şi cu bun simţ, italieni în majoritate.

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Ajunşi în Florenţa, din gara Santa Maria Novella am luat un autobuz turistic, cu 20 de euro, pentru a ne asigura un transport rapid pe durata celor nouă ore pe care le-am avut la dispoziţie până la întoarcere. Contrastul dintre Milano şi Florenta este foarte mare şi într-o primă etapă s-a văzut asta mai ales în numărul de turişti printre care foarte greu îţi făceai loc pe străduţele din zona Piazza del Duomo sau pe Ponte Vecchio. Prima oprire a fost Piazzale Michelangelo, de unde am putut admira o frumoasă privelişte a oraşului, urmând să descopăr mai târziu cel puţin alte două locuri cu vedere panoramică de neuitat.

10464232_617426698365479_8680802839548571318_n

Din păcate, pe Ponte Vecchio, podul medieval construit peste râul Arno, sutele de turişti ne-au descurajat să stăm mai mult, asa că l-am parcurs în trecere, atraşi de zecile de magazine de bijuterii care străjuiau de o parte şi de alta strada aflată în continuarea podului. Am mers în direcţia Catedralei Santa Maria del Fiore, pe străduţe umbroase, pline de turişti şi de magazine de suveniruri. În Piazza del Duomo am intrat în Catedrală, dar am renunţat să urcăm pe vârful cupolei. Ne-am „mulţumit” sa urcăm treptele Turnului Giotto de unde panorama oraşului s-a văzut spectaculos. A meritat și efortul și cei 10 euro de persoană pe care a trebuit să îi plătim.

În următoarele două ore ne-am ocupat locurile în autobuzul turistic, la etaj, pentru a face un tur complet al oraşului, inclusiv în zonele terasate, mai puţin locuite de pe dealurile din jurul Florenţei. Călătoria a meritat din plin, mai puţin loviturile de frunze şi de crengi pe care le-am primit în faţă de la copacii de pe marginea străzilor. Înainte de plecarea spre Milano, am mai avut timp de câteva cumpărături şi cu regret am abandonat ideea unei vizite în Galeria Uffizi.

Ziua 4

Deşi aveam în plan o vizită în frumoasa zonă a Lacului Como, oboseala acumulată cu o zi în urmă am resimţit-o mai acut decât credeam, aşa că am decis să rămânem în oraş. Am început ziua cu o vizită în Cimitero Monumentale, situat la aproximativ 13 minute de staţia Porta Garibaldi. Deschis în anul 1866, cimitirul impresionează prin pietrele funerare impozante şi prin aleile largi, ceea ce ne-a permis sa ne pierdem printre morminte în căutarea celor mai artistice dintre ele.

Vizită în Cimitero Monumentale/Foto: Cristina Beligăr

Vizită în Cimitero Monumentale/Foto: Cristina Beligăr

În următoarele ore am vrut să vedem partea navigabilă a oraşului, aşa că am mers cu metroul până la staţia Porta Genova FS, unde am coborât, luând-o în direcţia Via Casale. Deşi speram să vedem o mică Veneţie, am rămas dezamagiţi şi după aproximativ o oră de plimbare ne-am întors în zona centrala.

10353694_616669391774543_7560840523995863173_n

Giardini Pubblici este o altă oază de linişte în zona Porta Venezia şi locul ideal pentru plimbare la orele amiezii. Chiar dacă nu am urmat exemplul milanezilor şi nu am făcut plajă pe iarbă, ne-am relaxat câteva ore bune cu gândul la masa pe care urma să o luăm puţin mai târziu. Am ales un restaurant situat în Galeria Vittorio Emanuele II, după îndelungate căutări. Daca în Florenţa la fiecare pas aveai ocazia să intri într-un local unde se putea mânca destul de ieftin, în Milano a fost nevoie sa apelăm la mai multă rabdare şi la mai mulţi bani din portofel. Mesele de seară am preferat să le luam de obicei la Burger King, unde preţul unui meniu nu depăşea 7 euro.

Excursia nu se putea încheia fără a vedea Milano pe timp de noapte şi, ca urmare, ne-am bucurat de ceea ce avea să ofere oraşul după ora 22.00. Aşa cum speram, în Piazza del Duomo aerul a devenit mai respirabil şi am putut să fotografiem măreaţa catedrală din toate unghiurile, fără a avea în calea obiectivului atât de mulţi turişti.

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Plecarea acasă era programată în ziua următoare aşa că am fost nevoiţi sa ne luăm rămas bun de la frumosul şi elegantul oraş. Probabil nu voi reveni în capitala Regiunii Lombardia foarte curând, dar voi rămâne cu amintirea unui oraş modern şi civilizat, care nu şi-a uitat istoria şi care din punct de vedere cultural este mereu viu. Pentru toate acestea şi pentru multe altele nu aş da înapoi să locuiesc cândva aici.


Publicitate

Postaţi un comentariu