Final de vacanță în Caraibe

Plaja sălbatică în Dominica

Text de Lili Morar

27 ianuarie 2020

Ancorăm lângă Malendure beach, dar doar pentru scurt timp. Belo merge să rezolve iarăși formalități vamale, iar Dan și Radu să-și rezerve loc la scuba-diving în Reseve Cousteau.

Reserve Cousteau e o arie protejată, cam de 400 de hectare, în jurul unei mici insule, numită Pigeon Islands. Biodiversitatea speciilor și coralii sunt atracția principală pentru cei pasionați de viața marină.

Din fericire pentru noi, Belo ne duce acolo cu catamaranul. Fiind vizavi de Malendure beach, ajungem în scurt timp. Ganou doarme pe punte, rupt de oboseala nopții trecute. Belo apelează la noi să agățăm baliza de ancorare cu un cârlig special, apoi să trecem parâma de stabilizare prin inel. Toți băieții și Cristina se agită la posturi, eu doar îi filmez! Se reușește ancorarea din prima încercare (am văzut ulterior la alții că se și ratează), dar Dan scapă cârligul în apă! Norocul e că plutește și e sarcina lui Dan să îl recupereze. Sarcina lui e chiar plăcută, fiind primul care a plonjat în acele ape extraordinar de limpezi…

Zona e o minune și nu e de mirare că sunt o mulțime de turiști, aduși cu diverse îmbarcațiuni, pentru scuba-diving, snorkeling, bălăceală sau doar plajă.

Suntem cumva privilegiați pe barca noastră privată, mai ales când Belo scoate la iveală o canoe, plăci cu padele și o mulțime de ochelari cu tub de snorkeling.
De atunci, fiecare a făcut ce a vrut. A fost o luptă pentru a sta în picioare pe placă și doar Cristina cu Silviu au reușit, după nenumărate răsturnări. Cu canoea era ceva mai sigur, mai ales că nu erau curenți periculoși. Apa de cristal permitea un snorkeling de calitate, fără să te îndepărtezi prea mult de barcă. Micuța plajă a insulei oferea loc de popas pentru cei ce se aventurau în explorare mai extinsă.

Dan și Radu au plecat cu dinghi-ul la țărm pentru sesiunea de scuba-diving, ca să se întoarcă fix lângă noi. Dar cu echipament și călăuză. Și-au luat două scufundări, dar trebuiau să aștepte o oră între ele. Așa că i-am recuperat doar seara, când ne-am reîntors la Malendure beach. În Reserve Cousteau nu se permite staționarea peste noapte.

Cina am luat-o pe țărm, într-o locație construită din lemn, pe malul mării. Ne-am făcut pofta de bouillabaisse, caracatiță și alte delicatese, așa cum doar francezii știu să le gătească. Parfumul exotic a fost un plus sau simțeam doar entuziasmul nostru de a fi acolo…

Belo și Ganou au luat cina cu noi, invitați să ni se alăture, iar la întoarcerea pe barcă, am avut parte de o seară deosebită. Morgan, alias Ganou, ne-a cântat la chitară! Somn instantaneu!

E deja marți, 28.01 și suntem în a 13-a zi pe mare! Răul de barcă e istorie și doar râd când mă mai împiedic în ceva.

Plecăm la 7.30 spre Dominica, dar sunt trează demult. E o zi cu soare și mare lină. Vizibilitatea e de 100 km și se văd clar în zare, Les Saintes, Dominica și Martinica. Mergem încet, pe motoare, pentru că nu e vânt. În stânga avem peisajul Basse-terre-ul Guadeloupei. Ganou ne arată un oraș pe coastă unde a făcut el școala de navigare. Cea mai importantă informație e că toți pescarii din zonă nu știu să înoate. Le e frică de apă și nu își lasă nici copiii să învețe. Există multe tragedii din această cauză, dar e o cultură adânc înrădăcinată.
Ganou e o excepție, fiind un fiu venit din altă lume.

După ce trecem de insulele Les Saintes, se ridică pânzele și navigăm mai repede. Chiar și așa ajungem doar la 15.30 în nord-vestul insulei Dominica și ancorăm tot la baliză, aproape de țărm.

Plaja Les Pompieres din Les Saintes

Dominica e poreclită „Insula Naturii din Caraibe”. Cei 750 kmp sunt acoperiți de păduri tropicale și permit cultivarea de banane, mango, avocado, cafea și cacao. E tot insulă vulcanică, iar cel mai înalt punct, Morne Diablotins, ajunge la o altitudine de 1.447 m. Boiling Lake e al doilea ca mărime izvor termal din lume, iar Cold Soufriere e tot al doilea izvor sulfuros din lume. Varietatea de păsări și fluturi fac insula și mai atractivă, iar papagalul imperial sisserou e prezent pe steagul național.

Istoria insulei e destul de zbuciumată. Primii locuitori au fost indigenii arawak, veniți din America de Sud. Spaniolii au avut puțin succes în colonizare, fiind îndepărtați de francezi prin anii 1600. Aceștia au adus sclavi de culoare pentru muncă la plantații. În anii 1700, prin tratatul de la Paris, francezii pierd insula în favoarea britanicilor. În timpul Primului Război Mondial, mulți fermieri s-au înrolat voluntar în armata britanică. La fel și în al doilea război mondial. Abia în 1978 Dominica își câștigă independența ca republică, condusă de Patrick John ca prim ministru.

Din păcate, paradisul lor e vizitat destul de des de furtuni și uragane. În 1979, uraganul de categoria 4, David, a cauzat daune extreme. A urmat, Dean, un uragan de categoria 1, în 2007. Apoi, în august 2015, furtuna tropicală Erika a provocat inundații și alunecări de teren. Uraganul Maria din 2017 a provocat pierderi de aproape 1 miliard de dolari.

Ce bine că noi am ajuns acolo la sfârșit de ianuarie și nu e sezon de uragane!

Dar primim o avertizare de cutremur produs între Jamaica și Republica Dominicană, cu posibilitate de tsunami! Eu vreau să plec pe cel mai înalt vârf posibil al insulei, dar Belo, calm, ne spune că, dacă va fi cazul, ne scoate în Atlantic și vom fi în siguranță. Doar eu m-am îngrozit la gândul de a fi pe catamaran, pe creasta unui val tsunami! Din fericire, nu a fost cazul, așa că ne-am continuat programul în liniște și voie bună.

Lawrence al Arabiei , unul din pirații pentru turiști, vine cu barca numită la fel, să ne ia direct de la catamaran pentru a vizita Indian River. E un râu cu apă dulce care se varsă direct în mare, e micuț, dar flora și fauna îl fac celebru. La intrarea pe râu se oprește motorul, iar Lawrence trece la vâsle. Pădurea tropicală deasă de pe maluri adăpostește o multitudine de păsări , iar prin apa clară vedem pești mărișori netulburați de trecerea noastră.

Vedeta zonei e coliba de lemn construită pentru a fi casa lui Calypso din filmul „Pirații din Caraibe”. Arată, într-adevăr, ca o casă de vrăjitoare, fiind înconjurată de o vegetație tropicală deasă, prin care nu pătrunde soarele, chiar pe malul râului. Nu se permite accesul și facem poze din barcă, apoi plecăm mai departe în amonte.

Din fericire pentru Lawrence, care asudă la vâsle, nu mai avem mult și râul se îngustează făcând imposibilă continuarea. Ne legăm la un ponton, iar un bar destinat turiștilor abia așteaptă să ne primească. Nu suntem singurii vizitatori, așa că e coadă la comandat ceva de băut.
Între timp, explorez zona.

Sunt o mulțime de lily flowers, orhidee, bananieri cu flori, tufe înflorite de habar n-am ce și patru pisoi mici, drăgălași, dar plini de purici.
Descopăr o cărare pe malul râului pe care cred că se poate face drumeție până la mare, dar nu mă aventurez prea mult, ca să nu mă îndepărtez de grup. Când mă întorc, ai mei joacă domino cu piesele puse la dispoziție de locație. Ceilalți turiști au plecat, așa că plecăm și noi în scurt timp. Nu vrem să ne întoarcem pe catamaran și îl rugăm pe Lawrence să ne lase pe țărm. Suntem în Portsmouth, al doilea oraș ca mărime al insulei, după capitala Roseau.

Dominica văzută de la înălțime

Plimbarea pe strada principală ne familiarizează cu locul. E cam la fel ca toate orașele caraibiene. Căsuțe mici, cu frică de intemperii, comerț stradal și o piață la fel de mică. Sunt mai multe baruri pe plajă și ne oprim la unul care oferea bere și wi-fi gratuit la consumație. Acolo ne găsește Yellow, un localnic slăbuț și tuciuriu, cu părul împletit în codițele tradiționale. El se dorește a fi ghid pentru turiști , vorbește încontinuu și ne convinge să mergem cu el ca să mâncăm din bucătăria tradițională a insulei. Tradiționalul înseamnă o dugheană pe marginea drumului principal, mai mult decât rustică, cu doar o bucătăreasă plinuță și eficientă. Gătea, servea, debarasa. Exista un singur fel de mâncare. Pește cu banane prăjite și salată. Foarte bun.

Dorim să ne continuăm seara și pornim la plimbare pe plajă. Nu mai ținem cont de recomandările lui Yellow, dar nici nu scăpăm de el.
Purple Turte Restaurant e chiar pe plajă, frumos, civilizat, cu alți turiști care luau cina. Noi ne-am comandat doar cocktailuri cu rom și sucuri naturale. Yellow s-a instalat și el la masă, încercând să capteze toată atenția asupra lui, dar fără mare succes. Când am început poveștile noastre în românește, a tăcut, bosumflat, dar tot nu a plecat.

Problema principală era cum ajungem înapoi pe catamaran. Telefonul lui Belo era închis și nu aveam nici stația de emisie-recepție. De pe terasa restaurantului se vedea barca noastră legănându-se ușor, ancorată de baliză, cam la 150 de metri în larg. Salvarea vine de la Silviu. Se oferă să înoate până acolo și să trimită recuperatorii cu dinghy-ul. Deși e târziu în noapte, luminile de pe țărm și cea a lunii, ne fac să-i putem urmări evoluția. Izbucnim în urale când îl vedem cățărându-se în siguranță.

29 ianuarie 2020

La ora 9.30 aveam programată vizitarea insulei Dominica, atât cât se poate.

Justin e un prieten al lui Belo, care a schimbat statutul de ghid pe cel de primar al sătucului Kubuli. Ne face o favoare, arătându-ne personal frumusețile zonei.
Apare punctual, cu un Nissan care ne încape pe toți. Inclusiv pe Belo și Ganou. Pe parbriz are un sticker mare: “Just-in-time 4 Portsmouth”! Nu putem decât să fim fericiți! Prima oprire e la Cold Soufriere, o zonă în care vulcanul aruncă la suprafață apă sulfuroasă rece. De la drumul principal, o potecă amenajată coboară cam 200 de metri până la craterul cu apă bolborosindă. Nu arată cum îmi imaginam eu un crater, pentru că e înconjurat de vegetație deasă, iar ochiurile de apă sunt micuțe, cu bule naturale suflate parcă dintr-un pai aflat în pământ. Avem acces la ele și ni se spune că putem să ne săpăm propriul crater în argila moale. Normal că fac efortul și scobesc în pământ cu o piatră , până când îmi văd succesul de bule izvorând! Puțin efort, dar satisfacția e deplină!
Justin ne duce mai departe și ne arată copacii de mango, avocado și cacao, cultivați de populația zonei. Pentru că e chiar primarul care vine cu un grup de turiști, un localnic acceptă să ne arate fructul arborelui de cacao ce crește la el in curte. Semințele din interior sunt înconjurate de o pulpă de fruct bună la gust, iar partea tare se usucă, apoi se macină pentru pulberea miraculoasă. Noi le-am luat doar pentru amintire.

Spectaculoasă a fost și cascada ce a urmat.

Dominica e renumită prin multitudinea de cascade. Noi am ajuns la BWA Nef Falls. E accesibilă de la drumul principal pe o potecă îngustă, amenajată prin jungla tropicală.

Spectaculosul e dat de faptul că nu e o cascadă obișnuită. E situată într-o grotă cu pereți înalți de stâncă, iar lacul de la bază curge spre mare prin pârâul pe care a trebuit să îl traversăm pe bolovani alunecoși. Apa e rece, dar sunt câțiva doritori de baie. Inclusiv Ganou, care s-a dezbrăcat la pielea goală! Pentru cei ce doream o baie în ape mai calde, gazda ne duce într-un golf la mare. Era sălbatic, fără restaurante sau resorturi, doar un loc modest de luat masa din proviziile aduse cu noi. Absolut superb! Plaja cu pietre adăpostea comori de corali și a fost o plăcere să îi descopăr. Iau câțiva de amintire, iar Justin nu are nimic împotrivă.

Trebuia să mergem în continuare să vedem papagalii din sălbăticie, dar Radu nu se simțea bine de câteva zile, iar drumul la cascadă cu efort a fost prea mult. Așa am ajuns la spitalul din Portsmouth, unde am așteptat mai mult de două ore ca să se pună un diagnostic. Hipertensiune și un posibil preinfarct.
El a rămas acolo, iar noi ne-am întors cam fără chef pe catamaran.

Joi, 30.01.2020

Timp mort în așteptare. Lucian și Belo sunt duși la spital să vadă ce e cu Radu. Revin cu el în condiție mai bună și pornim spre Les Saintes. Croaziera de zi e scurtă și plăcută. Les Saintes sunt o grupare de insule vulcanice, multe nelocuite, situate la sud de Guadeloupe. Aparțin tot de Franța, iar astfel avem toate avantajele unui teritoriu european. Telefonia e cea mai importantă. Ancorăm tot la baliză în golful așezării Petit Anse din Terre de Haut. Nu mai avem dispoziție să plecăm de pe barcă să luăm cina. Lucian face pulpe de curcan cu orez thai. Seara decurge în ritm mai lent și liniștit. Mâine e o altă zi de explorat teritorii noi!

Reserve Cousteau

31 ianuarie 2020

Lumina unei dimineți senine face ca totul să fie mai frumos.
Orășelul e plin de turiști și animat încă de la primele ore ale dimineții. O cafea bună , servită rapid în primul bistro de pe stradă, ne dă energie pentru ziua ce abia începe.

Nu avem prea mult de vizitat, pentru că, așa cum ne-am obișnuit, orașele caraibiene sunt micuțe. Obiectivul principal rămâne plaja perfectă.
Și am găsit-o! Plaja “Les Pompieres” întrunește tot ce mi-am dorit. Un crâng de palmieri oferă umbra de care ai nevoie. Nisipul auriu e fin și e perfect să zaci pe el…. Apa e clară cristal, fără valuri, caldă, cu peștișori vizibili la un simplu snorkeling.  Se poate face excursie prin ape puțin adânci la o mică insulă ce oferă o panoramă asupra zonei. Foamea de la ora prânzului ne îndeamnă să găsim o locație în acest scop. Din păcate, sunt puține și rezervate pentru cei mai bine orientați. Plec de acolo cu regret, dar pe drum întâlnim iguane leneșe, toropite de căldură, la fel ca noi. O consolare mică….În arșița amiezii, totul e încremenit. Comerțul stradal a dispărut. Doar noi, bezmetici! Reușim să găsim în port un restaurant dispus să ne servească. Comand o salată cu foaie gras, dar e uriașă și o împart cu Cristina. Mergem apoi la o baie în zona portului și înotăm printre ambarcațiuni, dar nu ne mai pasă… Mai sunt și alții la fel ca noi. E ultima noastră zi de vacanță în Caraibe. Savurăm la maxim tot ce se poate… Cina de la restaurantul Paradis, recomandat de Belo, nu e cea mai reușită. Meniul fix îmi amintește de o cantină, deși locația e pe plajă, în cadru ideal de vacanță. Dar e doar un minus mic, în comparație cu tot restul.

Casa lui Calipso din filmul “ Pirații din Caraibe”

01.02.2020

Ziua în care am plecat. Cu bagajele pregătite, ne îmbarcăm pentru un ultim drum cu dinghy-ul la țărm. Din Les Saintes luăm o navetă rapidă până la Guadeloupe. Despărțirea de Belo și Ganou a fost emoționantă, cu poze de final și promisiuni că ne vom mai întâlni. E sigur că s-a creat o legătură, dar sigur e că fiecare își vede de propriul drum. Pentru noi, plecam acasă. Pentru ei, rămâneau acasă. Mă întreb și acum: cum ar fi să consider Caraibele acasă!

Distribuie:

Postaţi un comentariu