„Festivalul Interbelic”, eveniment unic în lume, organizat la Cluj-Napoca

Hedy Lamarr este una dintre personalitățile omagiate în cadrul festivalului

Asociația Culturală Ideograma invită toți pasionații de istorie și nu numai, la prima ediție a „Festivalului Interbelic” pentru a onora realizările umane din perioada cuprinsă între cele două războaie mondiale. Evenimentul va avea loc în perioada 13-15 septembrie în mai multe locații din Cluj-Napoca.

Organizatorii festivalului spun că perioada interbelică este caracterizată, pe de o parte, de un avânt deosebit, iar pe de altă parte, de criza economică ce a dus la Cel de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, ei spun că, conceptul de bază al evenimentului este a acela de a scoate în evidență realizări și de a omagia personalități internationale și românești care au creat, printr-o serie de expoziții, spectacole, audiții muzicale și proiecții de film.

„Acest festival este unic la nivel mondial, toate temele evenimetului vor face referire la anii 20-30. Față de alte festivaluri, noi nu vom suprapune evenimentele, încât publicul spectator va putea asista la toate activitățile noastre. De asemenea, va exista și o hartă a traseului. „Festivalul Interbelic” va fi organizat an de an, avem foarte multe idei pe care vrem să le punem în practică. De exemplu, anul viitor vrem să-l omagiem pe marele sculptor român, Constantin Brâncuși”, a spus în cadrul unei conferințe de presă, Walter Ghidibaca, director de proiecte la Ideograma.

Prima ediție a „Festivalului Interbelic” este In Memoriam Hedy Lamarr și Maria Tănase, de la a căror naștere se împlinesc 100 de ani. Pe lângă cele două personalități omagiate, pe lista organizatorilor se mai află regizorul Gustav Machaty (1901-1963), muzicianul Cole Porter (1891-1964), oamenii de literatură Tudor Mușatescu (1903-1970) și Fitzgerald Scott (1896-1940), respectiv personalități care s-au remarcat în procesul tehnologic și educațional, Henry Coandă (1886-1972) și Mihai Șerban (1887-1947).

„Toate cele opt personalități omagiate în cadrul acestei ediții vor fi prezentate în cadrul unei expoziții permanente din 13 până în 22 septembrie. Expoziția va consta în fotomontaje și obiecte expuse în Pavilionul Casino din Parcul Centra. De asemenea, invităm toți spectatorii să vină costumați specific, iar cel mai interesant costum va fi premiat de către partenerii noștri”, au specificat organizatorii festivalului.

În cele trei zile, persoanele care vor trece pragul festivalului vor putea urmări diferite activități, de la șlagăre interbelice, expoziții permanente, proiecții de film în aer liber, concerte de muzică jazz sau fanfare, până la parade de modă interbelică, parade a automobilelor de epocă sau un recital Gerhard Mild. Programul întregului eveniment este disponibil pe site-ul ideograma.ro.

Evenimentele din cadrul festivalului vor fi organizate în locații precum Pavilionul Casino din Parcul Central, Piața Muzeului, Parcul Central, Piața Unirii, Cinema Arta, Cinema Victoria și Karolina Pub.

Festivalul se adresează publicului de toate vârstele, iar accesul va fi gratuit la toate evenimentele. În cazul în care natura evenimentului restricționează numărul de persoane, accesul se va face pe bază de invitație.

Distribuie:

Postaţi un comentariu