Drumul mătăsii cu oprire la USAMV Cluj: „Casă și masă” pentru 2.5 milioane de viermi de mătase

Foto: Dan Bodea

Cel mai important genofond (rezervor genetic) al populației de viermi de mătase din România se află la Cluj, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV), acolo unde în aceste zile în jur de două milioane și jumătate de larve sunt pe ultima sută de metri în ceea ce privește procesul de îngogoșare. Cu o tradiție de mii de ani în lume și de câteva sute de ani la noi în țară, sericicultura, acea ramură a zootehniei care are ca obiect creșterea și înmulțirea viermilor de mătase în vederea obținerii gogoșilor destinate prelucrării, devine aproape o raritate în multe zone ale Globului.

La Cluj însă, echipa de la Centrul Global de Cercetări Avansate în Sericicultură și Promovarea producției de Mătase (CGECAS-PPM), din cadrul Facultății de Zootehnie și Biotehnologii a USAMV oferă „casă și masă” unui număr de 47 de rase și hibrizi care fie provin din părinți de origine română, fie au fost selectați pentru anumite caractere prin hibridare cu alte rase străine. În acest moment, din cele 47 de rase și de hibrizi, în jur de nouă provin din Italia, Bulgaria, Uzbekistan, China și Coreea. Centrul de la Cluj a fost recunoscut de Comisa Sericicolă Internațională, cea mai mare entitate care se ocupă de sericicultură în lume, încă din anul 2016, secretariatul ei fiind în prezent în India.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

„Pe noi ne interesează să păstrăm toate rasele și hibrizii puri, să nu se încrucișeze între ei. Îi ducem din stadiul de larvă, până la îngogoșare, după care recoltăm gogoșile de pe aricii de îngogoșare și așteptăm ieșirea fluturelui, care este adultul speciei. Viermele de mătase este o insectă cu metamorfoză completă și, totodată, un model biologic. Durata lui de viață este foarte scurtă, stă ca larvă 30 de zile, mănâncă, după care se dezvoltă în zilele care au rămas din an. În majoritatea timpului stă în faza de ou. Oul se păstrează în condiții optime la frigider un an de zile. Când dudul înfrunzește, scoatem ouăle din frigider, le punem la incubație și în 10-12 zile ies larvele mici. Acesta este procesul evolutiv, respectiv biologia speciei”, aflăm de la dr. ing. Adela Moise.

O mare problemă în sericicultură nu este păstrarea genofondului și perpetuarea speciei, ci asigurarea hranei. Fermierii se feresc de specia aceasta pentru că nu există frunze de dud la nivelul cererii, respectiv arborele a cărui frunze constituie hrana viermilor de mătase. Și când vine vorba de hrănire, este bine de știut că viermii de mătase au nevoie de nici mai mult nici mai puțin de trei mese pe zi.

Printr-un proiect în cadrul PNDR-Programul Național de Dezvoltare Rurală, 14 echipe, inclusiv echipa de la Cluj, lucrează la dezvoltarea acestei ramuri și la căutarea soluțiilor pentru plantarea duzilor prin diferite metode astfel încât fermierii să înființeze propriile pepiniere de dud și să găsească astfel avantajele cultivării acestor arbori, nu doar pentru frunze, ci și pentru fructe. Durata proiectului se întinde pe 36 de luni și are o valoare totală de 485.000 de euro. Centrul de la Cluj se ocupă de obținerea materialului vegetal, distribuirea lui spre fermieri și gestionarea situațiilor care apar pe parcurs, respectiv, consultanță.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

În ceea ce privește viermele de mătase, acesta este o insectă încadrată în categoria insectelor utile, la fel ca albinele. Fiecare rasă are o anumită culoare. Culoarea gogoșilor, respectiv a firului de mătase secretat de vierme este determinat genetic. Mai exact, există niște mutații la nivelul genelor care determină secreția de proteină care schimbă culoarea. Nu sunt mutații genetice făcute în laborator. Aceste culori plac mai ales copiilor și sunt caractere de rase. Galbenul de Băneasa, de exemplu, este creație românească, altele sunt rase chinezești. În general, rasele românești și cele bulgărești sunt mai voluminoase. Și înălțimea gogoașelor e mai mare și sunt mai robuste. În schimb cele din Japonia sau Coreea au dimensiuni mai mici.

„Mai sunt și viermi care își ratează îngogoșarea, dar nimeni nu e perfect”.

Precum nunțile fetelor de împărat din povești, trei zile și trei nopți durează îngogoșarea, aflăm de la inginerul Adela Moise.

„Viermii nu mor, se transformă în crisalide și din crisalidă se transformă în fluturi. Fluturele perforează un pol al gogoșii și iese afară. Acele gogoși din care ies fluturii nu se mai utilizează în industria mătăsii. În loc de un fir continuu de mătase, obținem fire mici care nu se pot utiliza. Practic, când vrem să facem producție de mătase pentru țesătorii sau filaturi, ne trebuie gogoșile întregi, respectiv recoltarea lor de pe arici, etufarea lor, adică suprimarea vieții crisalidei în interiorul gogoșii și apoi abia industrializarea. Dimensiunea gogoșilor este caracter de rasă. Ovale, sau centurate la mijloc”, precizează dr.ing. Adela Moise.

La o privire atentă, pe toracele viermilor pot fi observate caractere de rasă. Semilunele sau punctulețele, uneori chiar măștile, îi ajută pe cercetători în recunoașterea raselor. Unii au pe torace așa-numiții ochelari. Extrem de plăcuți la atingere, viermii sunt domesticiți, dar desigur, nu sunt dresați. Nu sunt umezi ca alți viermi, iar când îi pui pe piele, se simt plăcut ventuzele și ghearele.

Foto: Dan Bodea

De la inginerul Adela Moise aflăm că în încăperea în care îngogoșează viermii zilele acestea sunt în jur de două milioane și jumătate de larve. Aceasta știe câte ouă a pus la incubație, știu care e procentul de ecloziune, știe în mare care sunt pierderile pe care le are odată cu schimbarea așternutului. E pură inginerie, precizează Adela Moise.

Viermii de mătase îngogoșează inclusiv pe cofraje de ouă, pe snopi de paie, pe frunze de stejar, sau pe rămurele de pin. Unele rase sunt migratoare și sunt foarte greu de stăpânit. La centrul de la Cluj am văzut arici cu gogoașe exemplare, dar și câteva „rateuri”.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Adela Moise a absolvit Facultatea de Zootehnie în 2001 și a urmat, sub îndrumarea profesorului Liviu Mărghitaș, un doctorat pe tema calității mierii. După ce a finalizat doctoratul, a rămas în universitate pe proiecte de cercetare.

Când a început să studieze mai aprofundat viermii de mătase, nu și-a abandonat prima pasiune, mierea. A predat Apicultură câțiva ani, este cadru didactic asociat pe partea de sericicultură și colaborează și cu Facultatea de Horticultură. Pe partea de sericicultură a început timid cu scrierea unor articole, ulterior a descoperit lumea fascinantă a acestor insecte.

„Din păcate, în România, nu putem momentan să dezvoltăm partea de industrie a mătăsii. Industria aceasta a avut un declin mare odată cu închiderea filaturilor de la Băneasa și de la Lugoj, de exemplu. În acest moment, mătasea se prelucrează doar la nivel tradițional. Știu că există cineva în comuna Stoenești, din Vâlcea, care face țesături pe modelul vechi. Dar este destul de greu să fii competitiv și să închei contracte cu exteriorul care să îți și aducă profit. Dacă ar exista un lanț bine pus la punct, lucrurile ar sta altfel. Acest lanț a existat, doar că s-au rupt niște verigi”, explică inginerul Adela Moise.

Unul dintre scopurile centrului de la Cluj este de a reuni verigile pentru a crea din nou lanțul.

„Noi producem oul, iar atunci când dăm crescătorului materialul biologic îl dăm împreună cu un certificat care atestă că este liber de boli. De aici și până a obține țesăturile de mătase sunt foarte mulți pași”, precizează Adela Moise.

Cercetătoarea Adela Moise a învățat despre viermii de mătase cam tot ce se putea învăța la nivel teoretic, iar ulterior a participat la un stagiu în India, de trei săptămâni, unde a învățat partea de post-îngogoșare, respectiv ce se întâmplă cu firul de mătase după ce a fost secretat de vierme. Acolo a văzut cum funcționează mașinile de filat, care e cantitatea de mătase necesară să produci un anumit material, a văzut tehnologia care se folosește pentru obținerea acestor materiale, inclusiv războaie de țesut acționate de computer, de exemplu. O mașină de filat de import, costă în jur de 15.000 de euro și e destul de greu pentru fermieri să facă astfel de investiții.

Pe partea de cercetare, inginera Adela Moise se axează pe problemele de alimentație a viermilor de mătase, respectiv pe administrarea unei diete artificiale, alternative.

„Această dietă artificială poți să o utilizezi în orice lună a anului, nu doar când dispui de frunze de dud. Am încercat tot felul de studii pe bază de diete artificiale prin care am adăugat polen de albine în hrana respectivă, sau adaos de spirulină. Toate aceste studii le publicăm în articole de referință. Cu asta ne ocupăm pe partea de cercetare. Avem acum doctoranzi care lucrează inclusiv pe partea de genetică.

Viermele de mătase a dudului este o insectă la care secvențierea genomului s-a făcut deja. Este unul dintre cele mai importante puncte de plecare în cercetarea genetică. Eu, personal, m-am axat pe partea de alimentație, o zonă care încă poate oferi multe aspecte. Principal rămâne însă pentru noi creșterea viermilor ca rasă pură”, declară dr. ing. Adela Moise.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Un kilometru de fir de mătase

Sericicultura este cel mai mult dezvoltată în China, dar și în Japonia și India. În Europa acest domeniu a avut cam aceeași tendință ca în România. Mai există puncte importante de lucru în Franța și în Italia, precum și o stațiune de cercetări localizată în Vrața, Bulgaria, axată mai mult pe producerea dudului.

Consumatori mari de mătase sunt Franța și Italia, care produc inclusiv costume bărbătești 100% din mătase.

“Într-o gogoașă, în momentul în care o introduci în apă caldă, se dizolvă sericina (care poate fi folosită în cosmetică pentru creme, șampoane, sau în domeniul biomedical pentru proteze, membrane) și rămâne fibroina, practic firul de mătase. Astfel, dintr-o gogoașă corect țesută, în funcție și de rasa viermelui, poți obține undeva la 850-1.000 de metri de fir continuu. Firul acesta de mătase are între 12 și 30 de microni. În industria mătăsii, când intră pe filiera de țesere, sunt luate de obicei câte cinci sau șapte gogoși torsionate împreună pentru a se obține un singur fir, în funcție de ceea ce comandă clientul final. Dacă procesatorul spune că are nevoie de atâtea grame pe metru pătrat, eu știu câte să pun în filatură. Colorarea este altă tehnologie și există cel puțin 20 de tipuri de colorare mătăsii. În industrie, cele albe sunt căutate pentru că sunt mai ușor de vopsit”, aflăm de la inginerul Adela Moise.

Între timp, la Centrul Global de Cercetări Avansate în Sericicultură și Promovarea producției de Mătase de la USAMV se așteaptă coacerea gogoașelor. În momentul în care sunt coapte, ele trebuie să sune într-un anumit fel.

„Așteptăm apoi să iasă fluturii din gogoașă, îndepărtăm aricii, curățăm paturile de creștere, iar gogoașele le așezăm pe rase. După ce ies fluturii, începe și împerecherea. Ei se găsesc hormonal pe paturile de creștere. Luăm perechile, le punem pe niște suporți și așteptăm depunerea ouălor. Femelele depun de obicei între 550-650 de ouă fiecare. După câteva zile le recoltăm și le punem într-o cameră rece timp de 3-4 luni, la 13 grade. Apoi le punem la 4 grade, până în primăvara următoare. Se face această răcire treptată pentru a nu le crea un șoc termic. Ulterior, anul viitor, reluăm procesul. Primăvara sunăm sericicultorii, cei care au nevoie de materiale și le trimitem ce au nevoie, iar restul, ce ne rămâne, punem din nou la incubat pentru a obține următoarea generație” explică inginerul Adela Moise.

Anul trecut a plouat foarte mult în perioada creșterii viermilor de mătase și au existat dificultăți în culegerea frunzelor. În rest, fiecare an este bun atâta timp cât materialul biologic este de calitate.

Distribuie:

Postaţi un comentariu