Jurnal din timpul epidemiei (19). Acum e timpul

Vă lăsasem mai veseli. Puneați poze cu voi în tinerețe. Fruuumoooși! Plus că așa sperați să fentați virusul! Știm noi că nu atacă decât de la 65plus.

Acum păreți cam pierduți. Tare derutați vă văd astăzi. Nu mai știți dacă adevărul este cel de afară, cel din case, de la televizor sau din spitale. Nici eu nu am un răspuns definitiv. Dar cei mai deștepți dintre noi, savanții, spun că adevărul este cel din spitale. Spitalele nu fac față și trebuie să facem tot posibilul să nu ne îmbolnăvim și să ajungem acolo. Pentru că poate nu vom avea pat, ventilator sau, și mai grav, medic. La Cluj, lucrurile nu stau atât de rău. Dar sute de spitale din țară sunt nepregătite. Iar boala nu așteaptă. Așa că trebuie să mai stăm în casă.

Nu sunt psihoterapeut și nu mă pricep la ce ar trebui să vă spun acum. Dar eu astăzi mi-am amintit de prieteni, de lucruri de demult și de cadouri uitate. Mi-am amintit de cele primite ca și de cele nedăruite niciodată.

N-am apucat să le spun unora cât de mult îmi lipsesc și nici altora cât de mult îi admir. N-am avut timp. Sau n-am găsit momentul acela în care să nu pară ca nuca în perete. Dar acum nimic nu mai pare aiurea când totul este chiar așa. Acum am putea să le dăm telefon celor pe care nu i-am sunat de ani de zile, să le trimitem o fotografie comună sau să-i ducem bătrânei de la 2 un pachet la ușă.

Acum pot să răscolesc sertarele. Am găsit tot felul de datorii uitate.

V-am adus bulgării ăștia de sare din Ocna de la Praid, de la 300 de metri adâncime și uite că am uitat de ei, sunt tot aici. V-am adus scoici de pe țărmul de la Capătul Lumii sau ramura asta e măslin și stă uscată în sertar. V-am scris niște „scrisori”, nu mai știam de ele. Sunt mici parabole, simple cuvinte. Dar acum am să le dau mai departe.

Acum e timpul.   

Foto Dan Bodea

Postaţi un comentariu