Monseniorul Urban, superiorul iezuiților de pe Dealul Clujului

Ordinul care a fondat școala clujeană și a reinventat arhitectura orașului s-a retras pe o coastă de deal, în cartierul Europa, sub păstorirea unui preot format în același oraș cu Papa Ioan Paul al II-lea

Polonezul Henryk Urban este superiorul minusculei comunități iezuite de la Cluj. Înalt și distins, părintele poartă un guler alb scrobit, chiar și atunci când nu este implicat direct în munca de preot. Ca toți ceilalți patru iezuiți de la Cluj – un preot italian și trei frați români – își desfășoară activitatea în principal la Centrul Manresa din cartierul Europa, pe o coastă recent urbanizată a Feleacului. „Acum 14 ani, când am început cu centrul eram numai noi pe deal, și două-trei case în jur, acum, uitați-vă, am ajuns într-un cartier”, zâmbește iezuitul.

În spatele zidurilor care amintesc de mănăstirile medievale, Centrul Manresa  este format din mai multe clădiri, înconjurate de gazon tuns ordonat și înfrumusețate de un pastel de flori de primăvară. Există o capelă, o sală de mese, o „Sală Muzeu”, unde oaspeții pot sta de vorbă în tihnă la un ceai și un suc, străjuiți de peretare românești tradiționale și icoane din același mediu. Jos, la poalele dealului, sclipesc luminile de pe strada Câmpului.

Superiorul iezuiților clujeni a ajuns în orașul de la poalele Feleacului în 1997, din Polonia. Înainte, se formase urmând filosofia și apoi  teologia la Cracovia, orașul Papei Ioan Paul al II-lea, apoi teologia la Varșovia, pentru a-și lua licența la Roma. „Specificul iezuiților rezidă în cuvintele «disponibilitate» și «misiune». Iată, a fost nevoie de iezuiți străini în România și am fost trimis aici, la Cluj”, explică monsenoriul Urban cum a „aterizat” la Cluj.

La început, a locuit într-o comunitate foarte eterogenă de opt-zece persoane, în trei apartamente de bloc, în Mănăștur. „Aceasta a fost o noutate pentru mine, că până atunci, în toată viața mea religioasă am locuit în mănăstiri, în convente, cu ziduri mai groase și comunități numeroase de circa 50-100, uneori și mai mulți, călugări iezuiți”. La Cluj, erau mult mai puțini, dar de cinci naționalități diferite – un maltez, un italian, un francez, el, polonez, și o mână de români. „Marele avantaj al acelui spațiu era că eram la la cinci-zece minute de mers pe jos de pădure, ceea ce constituia un mare confort pentru echilibrul psihologic, acela de a locui și în oraș, și, oarecum, la țară, deodată”.

Clujul l-a perceput ca fiind un oraș cu tradiție occidentală și cu o moștenire culturală latină, orientată spre Occident, dar preponderent de religie bizantină. „Este invers decât la polonezi, care de proveniență suntem slavi, bizantini întrucâtva, dar de religie suntem latini, occidentali”, explică iezuitul.

În ceprivește populația, a găsit o societate multiculturală, deschisă, care acceptă ușor străinii, fără prejudecăți. „Am avut tot timpul impresia că oamenii se înțeleg bine și nu sunt tensiuni între ei, poate cu mici excepții, cum erau unele acțiuni ale lui Funar, mai mult bazate pe fundalul politic, pe câștigul de voturi, decât pe resentimente adevărate între oameni”, mai spune preotul.

Din punct de vedere confesional, Clujul i s-a părut un paradox. „Erau, pe de o parte, patru facultăți de teologie în două limbi, dar în același timp, greco-catolicii se rugau, chiar și iarna, pe zăpadă, în aer liber, în Piața Unirii. Aceasta a fost o experiență mișcătoare, pe de o parte tristă, pe de alta edificantă – arăta determinarea lor și puterea credinței”, își aduce aminte Henryk Urban.

Ce s-a schimbat de când a venit la Cluj? „Nu mai este nevoie de liturghii în aer liber”, zâmbește iezuitul. „S-au construit sau redobândit biserici greco-catolice noi. La retrocedarea Bisericii «Schimbarea la Față» au fost tensiuni. Dar s-a trecut peste ele. Orașul s-a mărit, au apărut cartiere noi, cum este cel din jurul nostru, dar și centrul orașului s-a occidentalizat, s-au renovat o serie de case și monumente”, continuă preotul.

Clujul datorează foarte mult ordinului iezuit. Școlile superioare din oraș își trag seva din tradiția învățământului fondat de acest ordin religios la Cluj, iar arhitectura religioasă barocă din oraș are ca și „cap de serie” Biserica Piariștilor. În acest context, l-am întrebat pe Henryk Urban cum percepe el atitudinea clujenilor față de iezuiți. „Nu sunt mulți cei care știu istoria amănunțită a prezenței noastre în oraș, din 1579, cu multe, dar de obicei scurte intervaluri de pauză. Cei care știu istoria și cei care sunt acum în contact direct cu noi, au o impresie foarte pozitivă despre noi. În ce îi privește pe ceilalți, cel puțin eu nu am întâlnit  niciodată vreo observație sau vreo critică la adresa noastră, ca și iezuiți”, a răspuns acesta.

Acum, pe lângă activitatea de la Centrul Manresa, care presupune aprofundarea și întărirea credinței și reînnoirea spirituală pentru preoți, seminariști sau alte persoane interesate, iezuiții ajută uneori la săvârșirea serviciului religios la biserica greco-catolică (înc construcție) din Piața Cipariu și la Biserica Piariștilor.

Superiorul iezuiților clujeni spune că cel mai mult în oraș îi place multiconfesionalitatea și prezența unei majorități de limbă română și a unei minorități maghiare care conviețuiesc pașnic. Îi place, de asemenea, amplasarea Clujului, înconjurat de dealuri și păduri, lucru care facilitează ieșirile în aer liber, pe jos sau cu bicicleta. „Nu în ultimul rând, îmi place că nu este un oraș foarte mare, se poate simți un climat mai familial, o relaționare mai directă, interpersonală, între oameni”, mai spune părintele Urban.

La polul opus, nu-i place în Cluj înghesuiala dintre blocuri, tipică marilor cartiere comuniste dar care se regăsește și în noile zone rezidențiale. „Chiar acum, în «Zorilor», lângă sensul giratoriu din capăt, foarte aproape de un bloc un lung, se mai construiește unul, ca să nu mai rămână niciun pic de spațiu verde acolo”, exemplifică iezuitul.

 

 

[stextbox id=”custom” caption=”Întărirea a credinței, nu prozelitism”]La fel ca în orașele din Polonia, la Cluj Henryk Urban a găsit un mare număr de biserici, dar spre deosebire de țara natală, unde mai toate sunt catolice, aici sunt de confesiuni diferite. „Pentru un catolic nu e greu să trăiască aici, cu o majoritate ortodoxă. Se întâmplă că vin și la noi, aici, la Centrul Manresa, români și maghiari romano și greco-catolici, dar și ortodocși sau protestanți – mai rar, dar s-a întâmplat, care doresc să aprofundeze credința. Îi primim, desigur, cu brațele deschise. Aceasta nu înseamnă însă că facem prozelitism. Nu avem intenția de converti pe nimeni de la confesiunea lui, ci doar să întărim pe fiecare în credința în care a crescut și cu care se identifică”, explică superiorul comunității iezuite de la Cluj.[/stextbox]