O industrie îngropată: Din producător-exportator în producător-importator

Pagină din revista „Moda” a anilor 1970 - 1971.

În perioada comunistă, circa 200 de întreprinderi româneşti se ocupau cu producţia de haine, lenjerie, ciorapi, textile, bumbac, stofe, mătase, fire, in, cânepa etc. Toate funcționau sub îndrumarea unui minister numit Ministerul Industriei Uşoare. Cea mai mare parte a producţiei mergea la export, iar una din cele mai mari piețe era a fostei Uniuni Sovietice, unde hainele româneşti erau la mare căutare. După 25 de ani de la răsturnarea regimului comunist, România a devenit raiul importatorilor. Ecuaţia a fost simplă. S-au închis unităţile de producţie pe ideea că sunt învechite, nerentabile şi nu au piaţă de desfacere. În acelaşi timp, renumite branduri internaţionale au început să producă în aceleaşi fabrici produse noi, care au cucerit rapid o piaţă rămasă fără producţie proprie. Parcă să ne demonstrăm neputinţa, am ajuns în situaţia paradoxală ca hainele produse în România se întorc în magazinele noastre sub emblema unui brand străin.

Brandurile romaneşti? La gunoi.

Dar ce s-a întâmplat cu fabrici precum : Uzina Textilă Arad, Ţesătura Iaşi, Cisnădie Sibiu, Întreprinderea de stofe Sighişoara, Întreprinderea de pălării Paltim” Timişoara, Întreprinderea de ciorapi Sebeş, Întreprinderea de tricotaje Someșul” Cluj-Napoca, Întreprinderea de perdele „Siretul” Paşcani, Întreprinderea de Tricotaje pentru Copii „1 Iunie” Timişoara?

Sfârşitul. Exemplul Întreprinderii de Perdele „Siretul” Pașcani este poate cel mai elocvent. Oraşul Paşcani era cunoscut în lume datorită perdelelor unicat ce se realizau acolo. Pe vremea comunismului cine avea la geam o perdea de Paşcani era tare mândru. Producţia ajungea, în anii ’80, la cinci milioane de metri liniari pe lună, iar fabrica nu făcea faţa comenzilor. După 90′ lucrurile s-au întors pe dos. În 2011, societatea avea datorii de 4, 15 milioane de euro. Azi „Siretul” Pașcani nu mai există, după ce a intrat în faliment, iar ultimii 300 de angajați, au fost trimişi în şomaj. Oamenii speră totuşi apară vreun investitor care să producă în continuare perdele, chiar dacă sub alt brand, numai să aibă un loc de muncă.

Moda nr. 68 primava _70 pg. 70

Salvarea. O parte din aceste fabrici au avut şansa ca după lichidare să producă în continuare dar sub alte branduri internaţionale. Spe exemplu, producţia de îmbrăcăminte a renumitei firme Mondiala” din Satu-Mare, merge în totalitate la export sub brandul Steilmann din Germania şi la alte firme din Anglia. Suedezii de la H&M produc îmbrăcăminte în 20 de fabrici din România şi derulează afaceri de circa 100 de milioane de euro cu un total de 7.000 de angajaţi. Hainele H&M fabricate în România sunt exportate în toată lumea, unele ajungând și în magazinele din țară. Pe timpul regimului comunist, Botoşaniul avea două mari fabrici de confecţii. Azi, fabricile de confecţii din Botoşani produc pentru branduri renumite precum Armani, Prada, Zara, Versace, Hugo Boss etc.

Şi totuşi se poate. Un caz fericit este al renumitei fabrici de cămăşi Brainconf Brăila. Deschisă în 1950, deşi s-a privatizat în 1996, fabrica a ajuns să găsească soluţii pentru păstrarea brandului Braincof. Cum? Prin recâştigarea unor pieţe pierdute, cum sunt cele din Rusia şi Norvegia. Fabrica are circa 3.000 de salariaţi și multe magazine proprii.

Fondată în 1968 ca cea mai mare producătoare de pantaloni din România, fabrica Secuiana din Târgu Secuiesc, este alt brand românesc cu care ne putem mândri. Azi producţie zilnică a companiei este de 2.400 de pantaloni şi 250 de cămăşi şi tricouri polo. Calitatea acestor pantaloni este una de excepție.

Vinovaţii fără vină

Desigur a arăta cu degetul spre politicieni sau afacerişti e cel mai uşor. Dar oare noi, cumpărătorii, nu avem nicio vină? Oare este de acceptat ideea că un muncitor român la fabrica de încălţăminte Clujana (spre exemplu) îşi cumpere ghete chinezeşti? Sau orice alt român în loc să-şi cumpere perdele româneşti de Paşcani a preferat să dea bani pe cele turceşti sau chinezeşti doar pentru că sunt mai ieftine cu câţiva lei?

clujana1

Made în România

Conform specialiştilor, România e o piaţă uriaşă pentru haine: s-au cheltuit 2 miliarde de euro în 2011, iar economiştii prognozează că românii îşi vor dubla bugetul pentru haine până în 2020. Adică 4 miliarde de euro! Jumătate din aceşti bani merg pe produse chinezești și turcești, ieftine, în mare parte cumpărate din bazaruri sau pieţe, fără bonuri fiscale. Atunci oare de ce ne mirăm cu toții de dispariţia produselor româneşti? Și de ce arătăm întotdeauna cu degetul spre alții?

„Pe vremuri, cusătoresele noastre făceau treninguri și pijamale. Între timp, a dispărut cererea. Numele fabricii, Romaniţa, înființată în 1972, nu mai este azi pe nicio etichetă. H&M-ul fost răul altora, binele nostru”, Iuliana Dinoiu, acţionar şi director fabrica Romanița din Caracal.


Publicitate

Postaţi un comentariu