Amintiri cu gust amar

Motoreta Mobra. „ Tare ca piatra, iute ca săgeata ”

Mobra 50 a fost fabricată începând cu anul 1971. Motorul era produs de Întreprinderea Metrom Braşov, iar motoreta era asamblată la fabrica Tohani din Zarneşti. Avea posibilitatea de a transporta două persoane şi consuma 2, 5 litri/100km. Preţul de lansare pe piaţă (în 1971) era de 6.325 de lei, apoi s-a scumpit și a ajuns la 7.800 de lei. În 1986, s-a lansat alt model „Mobra Hoinar”, mult îmbunătăţit. Era destinat atât transportului în oraş, cât şi pentru drumurile lungi. Preţul era și mai mai mare, adică 11.000 de lei. Deşi nivelul de producție atingea 3.000 de motorete pe lună, după aproximativ 40 de ani de activitate, fabrica a fost nevoită să oprească producţia, întrucât `motorul nu mai corespundea normativelor europene.

Fabrica Tohani Zarneşti a fost fondată în anul 1938 ca parte a grupului industrial Malaxa, grup de referinţă în perioada interbelică. Profilul producţiei a fost direcţionat către necesităţile Armatei Române, în timpul celui de-al doilea război mondial. În prezent au loc transformări care implică atragerea investitorilor strategici, pentru adaptarea la noile cerinţe generate de calitatea României de membru NATO. Producția motoretei naționale a fost redusă la tăcere. Nu era o super motoretă în raport cu modelele japoneze sau germane, dar față de chinezăriile care circulă acum pe strazi era ideală.

Ceasul Optimef primul ceas electronic românesc. „ Modern, precis, fiabial ”

În data de 26 decembrie 1978 cu ocazia unei vizite a lui Nicolae Ceauşescu la Întreprinderea Mecanică Fină din Bucureşti s-a stabilit că fabrica trebuie să producă şi ceasuri de mână. Imediat a fost perfectată achiziţia unei licenţe de la firma Princeton din Statele Unite, iar o echipă de muncitori şi ingineri a fost trimisă în SUA pentru a se specializa în producţia acestui ceas. Imediat se realizează ceasuri cu afişare cu cristale lichide în şase variante, trei modele pentru damă, trei pentru bărbaţi.

Ceasul era programat pentru patru ani (ziua, oră, minut). Preţul unui ceas pentru bărbaţi era de 800 de lei, iar al unui ceas de damă era de 700 de lei. Concepţia ceasului a fost o colaborare a întreprinderilor Mecanica Fină şi Optica Romană (cunoscută mai degrabă ca IOR) din Bucureşti. Mecanica Fină a produs de-a lungul timpului şi cunoscutele ceasuri de mână mecanice precum Orex şi Clasic. Primul lot de 50.000 de ceasuri mecanice Orex a fost livrat în decembrie 1985. Planul pentru anul 1990 era să fie fabricate un milion de ceasuri, anual. După 1990, producţia se diminuează treptat pentru ca în anul 2000 să înceteze. În 2009, societatea decide închiderea producţiei industriale, având în vedere locaţia centrală care aducea mai mult profit din vânzarea terenului decât din producţie. Evident că nimeni nu s-a gândit o clipă la păstrarea locurilor de muncă sau la diversificarea producţiei.

Maşinile Automatic şi Diamant „ Efort minim, rezultat maxim”

Au fost primele tipuri de maşini automate de spălat rufe produse în România comunistă. Cu o capacitate de spălare de 5 kg de rufe executau în mod automat tot ceea ce face astăzi o maşină de spălat modernă automată. Ca televizorul color, şi maşinile automate erau considerate articole de lux. Nu oricine îşi permitea aşa ceva. Specialiştii de la Cugir au conceput şi modele mai ieftine semiautomate cu numele de Albalux.

„ Când stă cu Camelia în casă, gospodina-i şi croitoreas ă”

Tot la Cugir s-au produs începând cu anul 1960 arhicunoscutele maşini de cusut Ileana, Sanda, Camelia şi Veronica. În anii comunismului circula o anecdotă care spunea că muncitorul care încerca să fure din fabrică o maşină de cusut, piesă cu piesă, şi apoi încercă să o monteze acasă se trezea că-i iese un… kalaşnikov!. În perioada 1980 – 1989, intreprinderea exporta produse pe toate continentele lumii, înregistrând exporturi de peste 100 de milioane de dolari.

Numărul salariaților era de aproximativ 21.000. Reprezentanţii uzinei mecanice din Cugir susţin că motivele dispariţiei producţiei civile trebuie căutate între anii 2000-2004, când s-au distrus secţiile civile, respectiv secţia de maşini de spălat rufe şi maşini de cusut, secţia de maşini unelte şi secţia de sculărie. Oamenii au fost convinşi să plece pentru câteva salarii compensatorii. Acum nu se mai poate face nimic, pentru că nici măcar clădirile nu mai pot fi utilizate. Acele producţii civile ajutau enorm fabrica Cugir pentru că dădeau de lucru la sute de oameni. Azi Fabrica de Arme Cugir este specializată numai în producţia de armament.