Un nou centru de dezvoltare tehnologică la Cluj
Compania Ve Interactive a deschis pe 23 iulie 2015 un nou centru de dezvoltare la Cluj-Napoca. Echipa formată din 80 de dezvoltatori se va concentra pe inovații din zona Big Data, dar va avea și proiecte speciale in retail B2C, tratând de asemenea și turism online.
Ve a ales Clujul pentru a fi cel de-al 4-lea centru de dezvoltare a tehnologiei, datorită reputației orașului pentru educația de clasă mondială în domeniul tehnologiei, cele 11 universități ale sale și investițiile fără precedent în tehnologie ale statului român.
„Ve este un campion de inovație și ambitie, și Clujul reprezintă aceste valori fundamentale ca oraș. Când am selectat cu atenție locul în care ne-am amplasa hub-urile noastre de tehnologie, aceste calități valoroase au fost ceea ce ne-a atras la Cluj. Pasiunea și aptitudinile forței de muncă de aici fiind deja renumite’’, a precizat Raul Martinez, CTO Ve.
Vârful de lance în recrutarea echipei de dezvolatatori este Cristian Cazan, Director de Dezvoltare, care aduce mai mult de 15 ani de experiență în dezvoltare de software și top-management. Cristian s-a alăturat Ve de la Endava, unde a fost Delivery Manager și Head of Development, poziții în care a câștigat experiența în managmentul și dezvoltarea a peste 160 de profesioniști în IT din multiple locații. În poziția sa în cadrul Ve, Cristian este responsabil pentru identificarea talentelor, atragerea și conducerea celor peste 80 de profesioniști talentați din cadrul echipei clujene, ajutând Ve să-și conteste status quo în lumea digitala și să devină unul dintre giganții tech ai Clujului.
Ve Interactive este o companie tehnologică ce oferă o suită de aplicații prin intermediul platformei VePlatform. Aplicațiile au scopul de a reduce abandonul coșului de cumpărături, de a crește implicarea clienților, de a minimiza abandonul site-urilor și de a spori conversiile.
Monitorizând tranzacții în valoare de miliarde de lire în fiecare zi, seturile de date ale companiei oferă perspective de neegalat în activitatea clientului, în timp ce fiecare aplicație livrează continut orientat către client bazându-se pe activitatea și profilul lor de cumpărare.
Câștigător al Ruban d’Honneur în cadrul European Business Awards în 2014- 2015, câstigător al Data Strategy Award 2014 pentru marketing în timp real și deținător al medaliei de aur în cadrul International Business Stevie® Awards 2014, Ve își desfășoară activitatea în 18 limbi și are 27 de birouri în toată lumea, acoperind 43 de teritorii.