Reportaj multimedia. Parcul „Cetățuia” – parcul grămezilor de dale

Locul de joacă din Parcul „Cetățuia”/Foto: Laura Goarnă

Parcul din cartierul Gruia a fost amenajat de primărie în urmă cu doi ani. Printre numeroasele aparate de joacă și cele de fitness se găsesc și mormane cu dale care au devenit „jucării” pentru copii.

În mijlocul terenului de joacă s-a format o groapă de nisip din cauza dalelor lipsă, iar groapa normală de nisip este acoperită de dale de o fetiță care nu are mai mult de 7 ani și care se chinuie să care câte tre-patru dale odată

Parcul este plin de oameni nemulțumiți deoarece nimeni nu se ocupă să repare nici dalele nici plasele de la panourile de baschet, care sunt practic inexistente. „Pe vremuri eu am amenajat parcul, am lucrat la Administrația Parcurilor. Acum, văd că primăria nu mai face nimic. Le renovează și le lasă în voia Domnului. Vin oameni de la Spații Verzi și stau pe bancă în loc să muncească. Aici era locașul de tunuri înainte să fie amenajat. Copii au stricat dalele și nimeni nu face nimic. De asemenea copacii sunt neîngrijiți, puieții tineri au nevoie de apă, nu-i udă nimeni. Aparatele de joacă sunt bune pentru că sunt de plastic și nu se lovesc cei mici”, spune  Sas Șandor, fost muncitor la Administrația Parcurilor

Lângă locul aparate de joacă și de fitness există și terenuri de fotbal. Mai exact, două porți puse una lângă cealaltă în iarba înaltă. „Parcul este bun, dar s-ar putea tunde iarba mai des și este un spațiu prea mare ce nu e amenajat în niciun fel. În plus în dale se pot lovi copii, le folosesc ca jucării”, a spus Maria Mureșan, o pensionară în vârstă de 68 de ani

Mai jos puteți vedea o înregistrare video din Parcul „Cetățuia”

Primăria spune că o parte din terenul de pe Cetățuie este proprietate privată, de aceea nu se fac reamenajări.

„O parte din proprietatea de acolo este proprietate privată. Este vorba de parcele, deci se pote să nu fie în detrimentul primăriei să le amenajeze. Noi avem un proiect în stadiul de negociere cu S.C Unita pentru a putea amenaja întreaga zonă. Repet, proiectul nu este finalizat, dar se dorește o reamenajare”, a declarat pentru transilvaniareporter.ro Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt la Primăriei orașului Cluj-Napoca.

Cetățuia – loc cu istorie

Cetățuia, locul unde este situat parcul este o fortificație construită la începutul secolului XVIII pe dealul cu același nume din Cluj-Napoca, în cartierul Gruia. Folosită și ca închisoare la Revoluția din 1848, Cetățuia a fost construită îndeosebi pentru a păstra controlul asupra orașului atunci când Transilvania era sub conducere austriacă. Aici a fost închis și executat  pastorul sas Stephan Ludwig Roth, unul dintre eroii revoluției din ’48.

În perioada anilor ’70 a fost construit hotelul „Belvedere”, iar în anul 1995 a fost înălțată o cruce uriașă în locul celei distruse de comuniști în anii ’50.

Cetățuia a fost afectată de alunecările de teren din zonă. Din vechea cetățuie a mai rămas puțin: o parte din ziduri, patru clădiri, iar reduta a fost transformată în Turnul Parașutiștilor.

Puteți vedea mai jos o galerie foto

[nggallery id=30]

Distribuie:

Postaţi un comentariu