Realitatea adăugată – tehnologie de ultimă oră folosită într-o expoziție la Cluj

Scanarea unui cod QR folosind smartphone-ul va permite utilizatorilor să vadă exponatele vernisajului în funcțiune (FOTO: Radu Hângănuț)

Puțini clujeni au avut vreodată ocazia să intre într-un templu budist în care să admire o lampă aprinsă la picioarele mareului Buddha. Pentru cei mulți care nu au avut această oportunitate și pentru cei interesați de istoria iluminatului artificial din antichitate și până la inventarea becului, Muzeul Etnografic organizează o expoziție la care vizitatorii, folosind tehnologia secolului 21, vor putea vedea „la lucru” cele mai impresionante și vechi candele, lămpi, felinare, sfeșnice și lampadare, aduse de pe cele șapte continente.

Muzeul Etnografic al Transilvaniei organizează o expoziție eveniment pentru România, în care vizitatorii vor fi puși față în față cu cele mai vechi obiecte de iluminat ale civilizațiilor de pe toate contintele lumii, dar și cu binefacerile tehnologiei moderne care îi va ajuta să vadă pe telefonul mobil modul în care obiectele expuse funcționează.

„Aducem în zona culturală cea mai nouă tehnologie de realitate adăugată. Numele softului este AURASMA, este gratuit și poate fi descărcat pe orice smartphone sau tabletă, indiferent de sistemul de operare. Soft-ul recunoaște, prin scanarea unui cod QR, automat poze și face legătura cu un film. Este fundamental acest lucru pentru expoziția noastră pentru că altfel lămpile nu pot fi aprinse din motive de securitate. Și ar fi fost păcat să nu existe o demonstrație. Astfel, vizitatorul poate vedea tot ce avem expus, în funcțiune”, spune Laurent Chrzanovski, cel care a făcut posibil acest vernisaj.

Catalogul care va fi lansat cu ocazia expoziției va conține 42 de obiecte de iluminat care vor putea fi văzute „la lucru” de cei pasionați de domeniu.

La expoziția care se deschide mâine, joi, 31 octombrie, fiecare dintre cele 300 de obiecte vor avea în dreptul lor o imagine care va putea fi scanată, astfel încât utilizatorul de telefon să vadă pe propriul său aparat un filmuleț cu exponatul respectiv. De asemenea, introducând în aplicație AURASMA codul aferent fiecărui obiect, vizitatorul va putea afla informații despre exponat și un scurt istoric al acestuia. Pozele și videoclipurile vor putea fi salvate în memoria telefonului, pentru vizionări ulterioare.

„Folosirea acestei tehnologii la expoziții este o premieră absolută pentru România și chiar pentru Europa. Cel mai greu a fost să facem poze foarte foarte bune, cu siluete bine definite și cu detalii cât mai vizibile pentru ca soft-ul să facă diferența. A trebuit să oferim, pe lângă această tehniologie de vârf și un produs finit la înălțime, adică filmulețele”, explică Laurent Chrzanovski.

Expoziția „LVMEN EST OMEN – Arta, istoria și spiritualitatea iluminatului artificial” este organizată de Muzeul Etnografic al Transilvaniei sub patronajul Ambasadei Elveției în România și în colaborare cu Muzeul de Artă şi Istorie Geneva, Muzeul de Etnografie din Geneva și Muzeul Orașului Nisa și va fi deschisă în perioada 1 noiembrie- 31 ianuarie 2014.

Mai jos puteți viziona o galerie foto, realizată de Radu Hângănuț, cu câteva dintre exponatele ce vor putea fi „aprinse” de utilizatorii de smartphone în cadrul expoziției LVMEN EST OMEN – Arta, istoria și spiritualitatea iluminatului artificial.

[nggallery id=246]

Distribuie:

Postaţi un comentariu