Categoria: Cluj

Comuna Chinteni

Acoperişurile a cinci case din Chinteni, distruse de furtună

Furtuna a afectat, miercuri seară, acoperişurile a cinci gospodării din localitatea clujeană Chinteni, fără să fie înregistrate victime.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Ciprian Cornea, spune că acoperişul unei anexe gospodăreşti a fost luat de vânt şi aruncat pe acoperişurile altor case: „La Chinteni, acoperişurile a cinci gospodării au fost afectate parţial.…

Citeste mai departe ›
Europarlamentarul Zeller ne trage de mânecă: Ori absorbiţi mai multe fonduri, ori Pa altădată

Europarlamentarul Zeller ne trage de mânecă: Ori absorbiţi mai multe fonduri, ori Pa altădată

Europarlamentarul Joachim Zeller, vicepreşedinte al Comisiei de dezvoltare regională REGI din Parlamentul European, a declarat, miercuri, la Cluj, că România trebuie să absoarbă cât mai multe fonduri europene din actualul exerciţiu bugetar, pentru că, în caz contrar, fondurile pe care le va primi în viitoarele perioade de programare vor fi mai mici: „Daniel Buda, colegul meu de la Comisia REGI, a avut ideea de a trimite o delegaţie a comisiei noastre în România.…

Citeste mai departe ›
Târg de Meserii pentru învățământul profesional și tehnic.  Idee franceză pentru joburi românești.

Târg de Meserii pentru învățământul profesional și tehnic. Idee franceză pentru joburi românești.

A treia ediție a „Târgului de Meserii”, organizat de Clubul Francofon de Afaceri din Cluj, are loc, joi, 28 septembrie, între orele 10:00 și 18:00, în incinta Cluj Arena, la etajul 1.

Citeste mai departe ›
Corina Creţu spune că România trebuie să accelereze ritmul de atragere a banilor europeni şi să simplifice procedurile

Corina Creţu spune că România trebuie să accelereze ritmul de atragere a banilor europeni şi să simplifice procedurile

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a declarat, marţi, la Cluj, că autorităţile române trebuie să simplifice procedurile de accesare a fondurilor europene şi să accelereze ritmul de atragere a banilor comunitari: „Este vital ca până în mai anul viitor, când se va depune noul proiect de buget pentru perioada de exerciţiu financiar 2020-2027, este vital ca România să accelereze şi să arate că poate folosi în beneficiul cetăţenilor aceste fonduri europene.…

Citeste mai departe ›
Clujul organizează cel mai mare congres internaţional de neurochirurgie din România

Clujul organizează cel mai mare congres internaţional de neurochirurgie din România

Circa 500 de specialişti în domeniul neurochirurgiei participă la al treilea congres al Societăţii Sud Est Europene de Neurochirurgie, care se desfăşoară la Cluj-Napoca, în perioada 14-16 septembrie.

Preşedintele congresului, prof.…

Citeste mai departe ›
În 2015 se împlinesc 100 de ani de când a circulat primul tren pe traseul Mocăniţei Transilvaniei,   între Târgu Mureş şi Iuda (astăzi Viile Tecii).

Locomotiva unui tren de persoane s-a aprins la Dezmir

La locomotiva unui tren de persoane a izbucnit, în noaptea de marţi spre miercuri, un incendiu, fără să fie înregistrate victime.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Ciprian Cornea, a declarat că persoanele din tren s-au autoevacuat: ”Locomotiva a fost desprinsă de vagoane, persoanele din vagoane s-au autoevacuat, n-am avut victime, se aştepta întreruperea curentului electric şi urma să se intervină cu apă, pentru că în prima fază s-a intervenit cu extinctoare”.…

Citeste mai departe ›
Călin Stoia, achitat definitiv

Călin Stoia, achitat definitiv

Curtea de Apel Cluj a decis achitarea definitivă a omului de afaceri Călin Stoia, judecat într-un dosar disjuns din cel al fostului primar de Cluj Sorin Apostu.

‘Curtea de Apel Cluj a dispus luni achitarea lui Călin Stoia, decizia fiind definitivă.…

Citeste mai departe ›
Dafin Mureşanu

Neurologi din Europa şi Asia au învăţat la Cluj să depisteze bolile rare

Peste 120 de neurologi din Europa şi din Asia au învăţat, la Cluj, să depisteze bolile neurologice rare, în cadrul unui curs academic organizat în perioada 7-9 septembrie, sub îndrumarea unor reputaţi specialişti în domeniu din ţară şi din străinătate.…

Citeste mai departe ›
PNL vrea să stimuleze munca

PNL vrea să stimuleze munca

Deputatul Adrian Oros, vicepreşedinte al PNL, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută alături de deputatul liberal Florin Stamatian, că partidul său va depune în noua sesiune parlamentară o serie de proiecte legislative care să stimuleze munca: „În ultima perioadă, măsurile aberante pe care le ia PSD se îndreaptă în primul rând asupra vieţii noastre, încercând să colecteze bani pentru a îndeplini promisiunile electorale cu care au câştigat electoratul în toamna anului trecut.…

Citeste mai departe ›
Protest față de vaccinarea obligatorie

Protest față de vaccinarea obligatorie

Peste 50 de persoane au participat, sâmbătă, la Cluj, la un miting şi un marş de protest față de proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie.

„Încercăm, prin acest protest, să le prezentăm părinţilor unele aspecte ilegale din proiectul de lege a vaccinării obligatorii pentru copii şi adulţi, anume faptul că este încălcat dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi, dreptul părinţilor de a decide pentru propriii copii.…

Citeste mai departe ›
Neurochirurgul Ştefan Florian, vicepreşedinte al Federaţiei Mondiale de Neurochirurgie

Neurochirurgul Ştefan Florian, vicepreşedinte al Federaţiei Mondiale de Neurochirurgie

Neurochirurgul clujean Ştefan Florian, preşedinte al Societăţii Române de Neurochirurgie, a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Mondiale de Neurochirurgie, la WFNS Congress, desfăşurat la Istanbul.

“Dl. prof. dr.…

Citeste mai departe ›
Clujul are motociclete de intervenţie de urgenţă. Va avea şi heliport

Clujul are motociclete de intervenţie de urgenţă. Va avea şi heliport

ISU Cluj a fost dotat cu două motociclete de intervenţie rapidă pentru SMURD, care au fost puse în funcţiune miercuri, în prezenţa șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat.…

Citeste mai departe ›