Clujul are motociclete de intervenţie de urgenţă. Va avea şi heliport

ISU Cluj a fost dotat cu două motociclete de intervenţie rapidă pentru SMURD, care au fost puse în funcţiune miercuri, în prezenţa șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat.

„Noi am început acest proiect acum câţiva ani printr-un proiect experimental la Bucureşti. Şi acolo am început cu două motociclete, care au fost lansate acum cinci ani, care şi-au dovedit rolul, după care, împreună cu Lidl România am mers pe un proiect de încă cinci motociclete la Bucureşti, cu rezultate foarte, foarte bune. Adică, putem să vorbim de rezultate de salvare de viaţă, uneori chiar spectaculoase, unde motocicleta a ajuns în locuri în care nu putea să ajungă nici ambulanţa şi unde motociclistul a aplicat primele defibrilări ale bolnavului. Ne aşteptăm ca aceste motociclete să ajungă mai repede, nu prin viteză, ci prin faptul că pot să circule mai uşor în zonele aglomerate şi greu accesibile, să înceapă să acorde primul ajutor până sosesc colegii de la Ambulanţă sau SMURD. Motocicletele sunt dotate cu defibrilator, oxigen, trusă de resuscitare şi alte materiale de care au nevoie paramedicii. Un alt aspect e că ele nu vor sta în subunităţi, ci vor sta în stradă, vor fi amplasate în două zone ale Clujului”, a spus Raed Arafat.

El a mai spus că municipiul Cluj-Napoca este al treilea oraş dotat cu astfel de motociclete, după Bucureşti şi după Constanţa, acum o săptămână, şi că o astfel de motocicletă, cu toată dotarea, inclusiv a echipamentului motociclistului, costă 25.000 de euro.

„Este o premieră pentru municipiul Cluj-Napoca şi pentru inspectoratul nostru să putem să venim în sprijinul populaţiei cu cele două motociclete SMURD achiziţionate de către Fundaţia pentru SMURD în colaborare cu Lidl România. În Cluj-Napoca n-au mai fost intervenţii cu motociclete. Va fi o noutate pentru noi pentru toţi. Vă mulţumesc că aţi ales oraşul nostru având în vedere numărul de evenimente care se întâmplă în Cluj Napoca şi circulaţia care este în oraş”, a spus, la rândul său, şeful ISU Cluj, Ion Moldovan.

Prezent la eveniment, primarul Emil Boc a spus că şi Primăria Cluj-Napoca va contribui la dotarea SMURD.

„Şi Primăria va continua efortul extraordinar de dotare a SMURD şi a intervenţiilor de urgenţă printr-o maşină mică. Este în procedură de achiziţie, astfel încât şi primăria să vină cu un sprijin logistic în dotarea dvs”, a menţionat Emil Boc.

De asemenea, Primăria Cluj-Napoca şi ISU Cluj pregătesc construirea unui heliport pe un parking din zona centrală a oraşului, situat în imediata vecinătate a primăriei clujene, heliport care să fie folosit pentru cazuri medicale de urgenţă.

„Suntem în discuţii, există un proiect preliminar de a face acest heliport deasupra parcajului primăriei, dar trebuie să luăm în calcul toate aspectele referitoare la monumente istorice, referitoare la celelalte instituţii care sunt în zona respectivă şi au clădiri mai înalte. Vom face câteva amenajări la parcaj, va trebui construit un lift exterior”, a declarat, miercuri, şeful ISU Cluj, Ion Moldovan.

La rândul său, primarul Emil Boc a spus că primăria clujeană va suporta costurile necesare amenajării heliportului.

„Primăria şi-a exprimat din primul moment acordul de a realiza un heliport, de a face investiţia necesară. Sperăm ca toate avizele să fie obţinute pentru a putea salva vieţi până când se va realiza Spitalul regional de urgenţă”, a menţionat Emil Boc.

Distribuie:

Postaţi un comentariu