
Muzeul de Artă Cluj Napoca spune adio Palatului Banffy!

Câteva luni ne despart de momentul în care Muzeul de Artă Cluj Napoca va părăsi Palatul Banffy, cel care adăposteşte muzeul de aproape 60 de ani, întrucât clădirea va fi retrocedată proprietarilor.
Anunţul a fost făcut, vineri, la Cluj Napoca, de Ministrul Culturii, Daniel Barbu, care s-a declarat nemulţumit de decizia justiţiei cu privire la retrocedarea clăririi cu atât mai mult cu cât, susţine oficialul, persoanele care au revendicat clădirea n-ar fi avut documentele necesare.
”E vorba de persoane care n-au avut titluri de proprietate temeinice, legale asupra Palatului”, a arătat Ministrul Barbu.
Potrivit oficialului, clădirea va trebui să fie evacuată, după ce autorităţile judeţene aveau pregătite proiecte de finanţare pentru reabilitarea clădirii. Barbu a arătat că deşi noii proprietari sunt obligaţi să păstreze încă 10 ani funcţia actuală a clădirii, cel mai probabil muzeul va fi mutat pentru că statul nu poate face investiţii într-o clădire care nu-i aparţine.
Ministrul Culturii nu a exclus nici posibilitatea ca statul român să-şi exercite dreptul de preemţiune la cumpărarea clădirii, în cazul în care noii proprietari vor dori să o vândă şi nu vor dori să-i dea altă destinaţie.
Pe site-ul Muzeului de Artă Cluj Napoca figureză faptul că “în prezent, palatul este proprietate publică a judeţului Cluj şi se află în administraţia Muzeului de Artă Cluj-Napoca”.
Palatul baroc din Piaţa Unirii, cunoscut sub numele de Palatul Banffy, a fost conceput de către arhitectul german Johann Eberhard Blaumann ca reşedinţă particulară a contelui Bánffy György (devenit mai târziu guvernator al Transilvaniei).
Ulterior, clădirii i-au fost date alte destinaţii: reşedinţă de protocol, Cazinou Naţional, clădire de apartamente şi spaţii comerciale, sediu de societăţi industriale. În anul 1925 a fost construit chiar un cinematograf în curtea imobilului.
În anul 1956, Comuna Urbană Cluj a dat palatul în folosinţă Muzeului de Artă, înfiinţat în anul 1951.
Palatul este cel mai important edificiu baroc din Cluj-Napoca şi unul de referinţă pentru arhitectura de secol XVIII din România, decoraţia arhitecturală în piatră fiind completată cu o serie de sculpturi cu valoare artistică deosebită realizate de Anton Schuchbauer.
Clădirea este înscrisă la prima categorie (A) în lista clădirilor de patrimoniu arhitectural şi artistic naţional al României.
Cele mai recente articole
[P] Comunicat de presă lansare proiect „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”
Porți deschise la teatrele din Cluj, de Ziua Mondială a Teatrului
O aventură imersivă în lumea dispărută a dinozaurilor
Clujenii au ocazia să exploreze geniul lui Leonardo Da Vinci într-o călătorie imersivă
Geniul lui DaVinci, într-un spectacol imersiv unic în România, la MINA Cluj
13 filme franceze recente între 20 și 23 martie, la Cinema Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului Filmului Francez
Știai că poți să cumperi Renault rulate, în leasing, de la dealerul AutoDelRulate? Află de aici cum
Moment istoric la Cluj-Napoca: trei vieți au fost salvate în urma primelor transplanturi medulare
La 10 ani de campanie ”Adoptă o Mamă”, Mirela Retegan și Fundația Zurli aduc, în 10 orașe din România, un mesaj puternic de inspirație și susținere pentru femei
Rednex și No Mercy aduc hiturile anilor 90 pe scena Wonder Family Fest
Opinii
OPINIE | Să iubim Crăciunul, pentru că e miracolul vieţii
Peste câteva ore doar, vom simți cu toții bucuria Naşterii Lui. Și vine vremea
De la un palaneț împărțit la trei, în România, la farfuria cu escargots la Ritz
Cineva mi-a reprodus discuția dintre trei tineri studenți care coborau de la
Liberalii oficializează segregarea şcolară, în siajul gândirii USR
Guvernul a identificat două nevoi reale. Pe de o parte, copiii au nevoie să fie
Congresul PNL. Cine strică marfa o plăteşte
Nu daţi vrabia din mână, oameni buni, pe cioara nebună de pe gard, îi conjură
Apocalipsa după UNTOLD. Pista de atletism distrusă, iar gazonul de un milion de euro e înlocuit cu unul de 180.000
An după an daunele materiale provocate de cel mai mare festival de muzică
ADVERTORIAL
[P] Comunicat de presă lansare proiect „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”
Comunicat de presă lansare
Știai că poți să cumperi Renault rulate, în leasing, de la dealerul AutoDelRulate? Află de aici cum
Cumpărarea unei mașini noi nu e un lucru ușor, dar, cu partenerul potrivit poate deveni un
Rednex și No Mercy aduc hiturile anilor 90 pe scena Wonder Family Fest
”Cotton Eye Joe”, hitul mondial cu peste 277 de milioane de vizualizări pe YouTube și
Destinație de vacanță
Clujul s-a asociat cu județele Alba și Bihor pentru dezvoltarea turistică a Țării de Piatră din Apuseni
Consilierii județeni au adoptat astăzi proiectul de asociere pe 10 ani între județele Alba,
Ofertă irezistibilă pentru un sejur la mare. A început ”Litoralul pentru toți”
Românii pot petrece, începând de astăzi, un sejur pe litoralul românesc cu preţuri ce
Arteră spre inima Balcanilor (III): Bosnia și Herțegovina, încremenită în proiect
Din cate stiu eu in secolul XVIII. Romania n-a existat inca… Palatul Bánffy poate fii referinta numai pentru architectura Transilvaniei in timpul barocului.
Da, si nici romanii nu existau, nici limba romana nu exista, numai Transilvania era a Austro-Ungariei sau Ungaro-Austriei, care se intindea de la Marea Neagra pana in Spania si din Turcia pana in Marea Nordului.
Stefan cel Mare, Mihai Viteazu si Unirea facuta de el, Vlad Tepes, Cuza si Unirea facuta de el, Anton Pann, Dimitrie Cantemir, Enescu si altii sunt inventii ale lui Ceausescu care a furat Transilvania Ungariei Mari (care era a Austriei) folosindu-se de Antonescu si Regele Mihai.
master of sarcasm:)
prea putini gandesc ca tine,din pacate.
Ernesto are perfecta dreptate dar cum s-ar putea scrie altfel intr-o tara care are multe confuzii in multe privinte.
Da, cred ca romanii confunda tara in care traiesc. Ei s-au teleportat in Transilvania care era o tara locuita numai de grofi unguri. Oameni de rand n-au existat, numai grofi.