Concerte de jazz și rock la Salina Turda

Amfiteatrul de la Salina Turda/ Foto: novanews.ro

Ritmurile celui mai democratic gen muzical vor răsuna în perioada 14-15 septembrie, la 80 de metri sub pământ, în Salina Turda, într-un concert de jazz, susținut de trupa Jump, sub bagheta dirijorului clujean Ștefan Vannai. În deschidere, pe scena amfiteatrului din mina Rudolf va urca formația de heavy metal Ghor.

Repertoriul trupei Jump debordează de optimism, inventivitate și umor, toate piesele fiind un omagiu adus celei de a opta arte, jazz-ului. Pe lista pieselor selectate pentru concertul din Salina Turda, trupa Ghor a inclus melodii de pe propriul set list, cât și coveruri după Metallica, System of a Down, Deep Purple sau Phoenix.

“Am optat de această dată pentru un mix de jazz și rock pentru a desfăta simțurile unui public care caută în muzică libertatea, adevărurile cotidiene, creativitatea și ritmurile aspre, puternice, profunde. Trupa clujeană Jump va face show de această dată într-o locație cu totul deosebită, dirijată de un mare iubitor al muzicii de gen, Ștefan Vannai. Trupa care va concerta în deschidere este tânără, dar promițătoare, și cu siguranță va încânta fanii muzicii rock”, a declarat Vasile Nemeș, directorul general al Salinei Turda, într-un comunicat de presă.

Înființat în 1998 la Cluj-Napoca, formația Jump și-a trecut în palmares peste 50 de concerte și participarea la cele mai importante festivaluri de gen din țară. Formația clujeană de heavy metal, Ghor, a fost înființată de cinci tineri în 2012.

Distribuie:

Postaţi un comentariu