Clujul, pe primul loc în topul locurilor de muncă vacante

Judeţul Cluj se situează pe locul întâi în privinţa locurilor de muncă vacante în această perioadă, devansând inclusiv capitala.

Astfel, conform Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă în prezent, în județul Cluj, sunt înregistrate 1593 de locuri vacante, timp în care, în București, există 728. La nivel național sunt disponibile 10.413 locuri de muncă, în data de 9 septembrie  2013.

În celelalte județe ale regiunii de nord a Transilvaniei situația stă în felul următor: Bistriţa-Năsăud – 445; Satu-Mare – 248; Maramureş – 225; Bihor – 167; Sălaj – 83.

La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 715 locuri de muncă, după cum urmează: 96 –programator, 26 -inginer mecanic, 23- inginer de sistem software, 20- inginer de sistem în informatică, 16- proiectant inginer de sisteme şi calculatoare, 13- consilier/expert/inspector/referent/economist în economie generală, 12- inginer automatist, 12 –manager, 11- inginer constructii civile, industriale şi agricole, 10 -agent de vânzări etc.

Pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 9.698 locuri de muncă, dintre care: 862- confecţioner-asamblor articole din textile, 563- muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, 510- muncitor necalificat în industria confecţiilor, 479- operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice, 388- şofer autocamion/maşină de mare tonaj, 219- muncitor necalificat la ambalarea produselor solide şi semisolide, 212- manipulant mărfuri,  203- vânzător, 177- sudor , 174 -lucrător comercial etc.

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu