16.000 de persoane au participat vineri la „Peninsula”
“La festivaluri se poate asculta muzică adevărată, pot fi vizionate filme adevărate, acesta este viitorul”, a anunţat, după concertul susţinut pe Scena Mare a Festivalului Peninsula, regizorul şi muzicianul de renume mondial, Emir Kusturica.
Concertul susţinut alături de formaţia sa The No Smoking Orchestra a fost cel mai aşteptat eveniment al celei de a doua zi de festival, la care au participat 16.000 de persoane, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor.
Puteți viziona aici o galerie foto de la concertul lui Kusturica.
Cei şapte italieni din Torino care formează trupa The Sweet Life Society se numără de asemenea printre remarcații organizatorilor. „Necunoscută publicului din România, formaţia a reuşit să anime mii de peninsulari cu sound-ul lor vivace şi cu mişcarea scenică impresionantă, totodată implicând întreg publicul în show-ul lor inedit. De altfel, şi Emir Kusturica a invitat zece fete pe scenă, alese din public, alături de care a dansat”, se arată în comunicatul de presă.
La Kiss Terrace artiştii au întrecut, şi ei, aşteptările publicului. Văzut ca unul din fondatorii genului dubstep, Benga a demonstrat, cu ajutorul unei piese a trupei Nirvana, că poate mixa, cu lejeritate, cele mai diferite genuri muzicale, iar duo-ul austriac Camo&Krooked şi MC Youthstar a plusat cu un show de două ore jumate, până în orele târzii ale nopţii. Freedom Music Arena a primit vizita unuia dintre cele mai mari staruri ale Sloveniei, UMEK, care a devenit idolul fanilor techno, prezenţi la Peninsula.
„Şi locaţiile muzicale alternative au avut parte de un public extrem de fidel: pe Cluj Rocks Stage cei de la The Amsterdams au atras fanii genului indie, iar Grimus şi-a arătat valenţele unplugged la Bruno Unplugged Winegarden, în timp ce pe „malul mării” de la Janis, canadienii Lemon Bucket Orchestra au făcut o atmosferă de petrecere balcanică, ce a atras sute de peninsulari. Cortul MIERT Pub s-a dovedit a fi neîncăpător pentru cei de la Funkorporation, iar cei mai rezistenţi la petrecere s-au dovedit a fi peninsularii de la Tatratea afterparties by wUnderBar, care au văzut sâmbătă dimineaţa răsăritul de soare”, se mai spune în comunicat.
Pete Tong, Modestep şi Marky Ramone, în a treia zi la Peninsula!
Sâmbătă, Festivalul Peninsula va primi din nou o serie de artişti de renume mondial: pe Scena Mare vor urca başcii de la Ska-P, nu înainte ca americanii Marky Ramone’s Blitzkrieg să domine cu cele mai cunoscute 32 de piese ale legendarei trupe de punk, The Ramones – formaţia fiind înfiinţată de fostul toboşar al trupei. Pe Kiss Terrace vor cânta cei de la N.O.H.A. – una din cele mai apreciate trupe din istoria Festivalului Peninsula – precum şi cea mai cunoscută trupă de dubstep, Modestep. În cortul Freedom Music Arena va mixa britanicul Pete Tong, unul din cei mai apreciaţi şi talentaţi DJ-i din lume, care vine pentru prima oară la Cluj-Napoca.