茶 – învață mai multe la Festivalul Culturii Ceaiului Chinezesc

Institutul Confucius al Universităţii Babeş-Bolyai organizează sâmbătă, 2 noiembrie, cea de-a treia ediţie a Festivalului Culturii Ceaiului Chinezesc.

茶. Așa arată simbolul pentru ceai din scrierea chinezească simplă. Cine vrea să afle mai multe o poate face la manifestarea care se va derula la Iulius Mall, cu începere de la ora 13, 00. Publicul va putea admira ceremonia de preparare şi de servire a ceaiului şi degusta diferite tipuri de ceai chinezesc.

În cadrul festivalului va fi organizată şi o expoziţie de carte, iar vizitatorii vor primi semne de carte cu învăţăturile filosofului Confucius. Clujenii vor descoperi cu acest prilej şi jocuri tradiţionale chinezeşti, vor afla care este corespondentul numelor în limba chinezească şi vor putea deprinde arta tăierii artistice a hârtiei.

Institutul Confucius din Cluj-Napoca a fost inaugurat în 2009, în scopul întăririi relaţiilor chino-române, studierii limbii şi civilizaţiei chineze şi derulării unor programe culturale şi educaţionale.

„Ceaiul temperează spiritul, armonizează mintea, îndepărtează oboseală, trezește gandirea” – Confucius

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu