Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a rămas fără şef: chestorul şef Dan Fătuloiu s-a cerut la pensie
Şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, chestorul şef Dan Fătuloiu s-a cerut la pensie iar vineri ofiţerul şi-a încetat raporturile de serviciu cu Ministerul Afacerilor Interne (MAI), printr-un decret semnat de către preşedintele Traian Băsescu.
Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Băsescu a semnat, vineri, decretul privind întreruperea raporturilor de serviciu ale chestorului şef de poliţie Dan-Valentin Fătuloiu cu Ministerul Afacerilor Interne.
Chestorul-şef Dan Fătuloiu, fost şef al Poliţiei Române şi fost secretar de stat în MAI, demis în urma scandalului generat de asasinarea lui Gheorghiţă Mararu, a preluat în luna ianuarie 2013 conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF), în Oradea, printr-un ordin al ministrului Internelor în locul comisarului şef Marin Bondar, împuternicit pe această funcţie anul trecut, pe 15 iunie.
În vârstă de 56 de ani, chestorul Dan Valentin Fătuloiu a fost şeful Poliţiei Române între 2005 şi 2007, când a plecat de la conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române, fiind desemnat şef al Biroului ataşatului afacerilor interne în Statele Unite ale Americii, în funcţia de ministru-consilier.
Din 2009, a fost secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor şi şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică al MAI.
Fătuloiu a fost demis în 23 noiembrie 2010 din funcţia de secretar de stat, şef al Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din MAI. Numele ofiţerului a apărut şi în dosarul în care omul de afaceri gălăţean Cătălin Chelu a fost prins în flagrant când încerca să-i ofere mită lui Fătuloiu.
Astfel, în 19 noiembrie, Dan Fătuloiu, în schimbul unei mite în valoare de un milion de euro, ar fi trebuit să rezolve 48 de dosare penale deschise pe numele omului de afaceri gălăţean şi ale apropiaţilor acestuia. În urma acţiunii organizate de DNA după denunţurile lui Dan Fătuloiu şi ale fiului acestuia, Alexandru, procurorii anticorupţie au reţinut patru persoane, printre care şi Chelu. Ulterior, cei patru au fost arestaţi.