Centrul groazei: copii bătuţi, violaţi şi sechestraţi

DGASPC Bihor

O delegaţie a Centrului de Resurse Juridice care a vizitat centrul de plasament pentru copii cu probleme psihosociale din Oradea a constatat ”grave abateri” în aşezământul aflat în administrarea DGASPC Bihor, ”abuzuri fizice şi emoţionale” săvârşite de personal la adresa adolescenţilor, agresiuni fizice şi chiar sexuale comise de unii adolescenţi asupra altora.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii luni de către Centrul de Resurse Juridice, o delegaţie a acestei organizaţii a vizitat centrul de plasament din Oradea joia trecută, în urma unor sesizărilor unor copii care ”au acuzat abuzuri fizice, verbale şi emotionale din partea angajaţilor, dar şi a altor tineri închişi în instituţie”.

Managerul programului ”Pledoarie pentru Demnitate”, Georgiana Pascu, a vizititat centrul însoţită de un psiholog şi de senatorul bihorean Rozalia Biro, preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senatul României.

În urma vizitei şi a discuţiei purtate de monitorii CRJ cu câţiva adolescenţi, aceştia au acuzat ”abuzuri fizice, bătăi şi chiar agresiuni sexuale, din partea altor adolescenţi din centru”, petrecute  ”în contextul neglijenţei şi lipsei de pregătire a personalului angajat al centrului”, care este insuficient pentru a asigura supravegherea şi reabilitarea tuturor adolescenţilor.

 De asemenea, reprezentanţii CRJ au constatat că în centrul de plasament pentru copii cu probleme psihosociale din Oradea ”sunt cazaţi la un loc adolescenţi cu diferite vulnerabilităţi, care necesită atenţie şi terapii diferite”, adică adolescenţi cu dizabilităţi intelectuale şi din spectrul autist, adolescenţi cu tulburări de comportament, adolescenţi cu măsuri de supraveghere specială şi adolescenţi aflaţi în plasament în regim de urgenţă.

 ”Nu este de mirare, astfel, că un tânăr cu tulburări de spectru autist a acuzat că a fost supus la agresiuni fizice şi sexuale de către un coleg mai mare, fiind nesupravegheaţi de educatori”, se arată în comunicat.

Potrivit raportului, în centrul din Oradea adolescenţii ”sunt privaţi de libertate în mod abuziv, camerele lor fiind închise noaptea”, astfel că tinerii nu pot ieşi nici la toalete şi sunt obligaţi să-şi facă nevoile în găleţi pe care le golesc dimineaţa.

”Pe timpul nopţii, niciun educator nu supraveghează ce se întâmplă în camere, creându-se în acest fel condiţiile în care au loc bătăile şi violurile între tineri”, susţin reprezentanţii CRJ.

 Aceştia au subliniat şi condiţiile de viaţă improprii ale tinerilor din centrul de plasament, care sunt cazaţi în încăperi mici şi aglomerate, fără dulapuri, şi sunt nevoiţi să folosească toalete aflate în aceeaşi încăpere cu duşurile, care nu au cabine care să fie delimitate. De asemenea, ”adolescenţilor le sunt încălcate drepturi fundamentale”, neavând acces la telefon şi neputând face petiţii prin care să sesizeze eventuale abuzuri, deşi serviciul Telefonul Copilului are sediul în acelaşi centru de plasament.

 ”Bătăile şi violurile la care sunt supuşi unii dintre adolescenţi au fost sesizate în luna mai de catre psihologul centrului, care a atras atenţia DGASPC Bihor. Corpul de control al instituţiei, format din asistenţi sociali şi psihologi, a discutat cu adolescenţii, care au povestit în scris cum sunt bătuţi şi jigniţi de angajaţi sau chiar violaţi de adolescenţii mai mari”, susţin, de asemenea, reprezentanţii CRJ.

Un raport al asistenţilor sociali a fost remis directorului DGASPC Bihor, Călin Puie, care a dispus o nouă anchetă, a unei comisii formată numai din jurişti, aceasta ajungând la concluzia că abuzurile nu există, iar sesizările au fost neîntemeiate.

CRJ afirmă că acesta a fost, de altfel, motivul pentru care conducerea DGASPC nu l-a informat cu privire la această situaţie pe preşedintele Consiliului Judeţean Bihor care, conform Legii 272/2004 privind protecţia drepturilor copilului, este reprezentantul legal al tinerilor instituţionalizaţi.

Potrivit comunicatului CRJ, reprezentanţii ONG-ului s-au întâlnit şi cu preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa, punându-i la dispoziţie copiile tuturor mărturiilor scrise ale adolescenţilor din centru, date în luna mai în faţa asistenţilor sociale, declaraţiile urmând să fie trimise şi Parchetului Bihor, instituţie la care organizaţia a trimis o plângere penală săptămâna trecută.

Până în prezent, preşedintele CJ Bihor a solicitat ca doi dintre adolescenţi să fie eliberaţi din secţia de psihiatrie unde fuseseră internaţi fără acordul său, după ce au băut alcool şi au fost duşi la o secţie de Poliţie, unde ar fi fost brutalizaţi.

 ”În urma vizitei, CRJ va întocmi un raport pe care il va pune la dispoziţia tuturor instituţiilor sesizate, de la Consiliul Judeţean Bihor până la Ministerul Muncii”, se arată în comunicatul dat publicităţii luni.

În opinia reprezentanţilor acestei organizaţii, deficienţele constatate la centrul de plasament din Oradea au fost cauzate de faptul că structura aşezământului a permis instituţionalizarea unor adolescenţi cu probleme diferite şi care aveau şi necesităţi de recuperare diferite, de faptul că personalul din aceste centre este ”insuficient numeric şi neadecvat calitativ”, lipsit de motivare financiară, precum şi de inexistenţa ”instrumentelor de sesizare a abuzurilor de către tineri”.

 ”Cazul de la Oradea ne demonstrează încă o dată necesitatea înfiinţării de urgenţă a unui mecanism naţional de prevenire a tratamentelor inumane şi degradante, care va permite vizite de monitorizare inopinate în astfel de centre de plasament şi în alte instituţii de tip rezidenţial pentru copii, tineri şi adulţi”, au concluzionat reprezentanţii CRJ.

Directorul general al DGASPC Bihor, Călin Puie, a declarat că încă din luna iunie, când a fost informat cu privire la posibilele abuzuri din centrul de plasament pentru copiii cu probleme psihosociale din Oradea, a dispus efectuarea unei verificări. Potrivit şefului DGASPC, comisia a audiat 12 angajaţi ai centrului şi 15 adolescenţi, concluzionând că respectivul aşezământ ”existenţa unor disfuncţionalităţi  privind organizarea şi funcţionarea unităţii, atât la nivelul personalului de execuţie, cât şi la nivelul conducerii”.

”Nu au fost identificate elementele constitutive pentru probarea abuzului fizic asupra beneficiarilor (certificate medico-legale, consemnări medicale în dosarele beneficiarilor,   sesizări adresate de către beneficiari managerilor de caz, etc). Comisia a propus aplicarea unor sancțiuni disciplinare pentru un număr de 4 angajaţi. De asemenea am dispus înlocuirea şefului de centru”, a declarat directorul general al DGASPC Bihor, Cornel Puie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu