Cum se fac bani din frunze
Profit din frunze. Este performanţa pe care o reuşeşte o firmă din Oradea. Frunzele a peste un milion de copaci ce împânzesc Oradea sunt transformate în profit de către o firmă din localitate. Este un sistem unic în ţară, astfel că sute de tone de resturi vegetale sunt adunate din oraş de angajaţii societăţii şi transformate în pământ de flori.
Frunzele, crengile, iarba şi chiar brazii de Crăciun ajung la staţia din cartierul orădean Episcopia unde sunt transformate în îngrăşământ sau pământ de flori. În această perioadă, în parcurile din oraş pot fi văzute aspiratoare uriaşe care “înghit” tone de frunze. În decembrie 2010 se punea în funcţiune staţia de realizare a compostului de către firma Eco Bihor, o firmă ce aparţine de Keviep, societatea maghiară care a câştigat, în 2005, dreptul de administrare a haldei ecologice de deşeuri din Oradea.
Pământ din frunze
Staţia de realizare a compostului a costat 2, 15 milioane de lei, jumătate din bani fiind obţinuţi de Eco Bihor de la Administraţia Fondului de Mediu. Este vorba despre o suprafaţă betonată de 10.000 metri pătraţi şi mai multe utilaje necesare procesului tehnologic de realizare a compostului: o maşinărie care sortează deşeurile vegetale, una care le toacă, alta care le aerează şi una care le cerne. La staţia de compost sunt aduse deşeurile vegetale din oraş: crengi, frunze, iarbă cosită ori brazi de Crăciun.
“Se face o sortare a deşeurilor, pentru a scoate din ele tot ce nu e vegetal şi ar putea compromite compostul. Apoi, resturile sunt puse într-un tocător care le mărunţeşte astfel încât nicio bucată să nu fie mai mare de cinci centimetri. Odată mărunţite, deşeurile sunt aşezate în formă de prismă şi sunt aerate mecanic, ceea ce înseamnă că un utilaj trece printre ele şi le întoarce, în baza unor măsurători ale temperaturii şi umidităţii. După maturare, compostul e trecut printr-un nou utilaj, care îl cerne, lăsându-l fin. Tot procedeul durează câteva săptămâni, iar pământul obţinut este unul ecologic, fără chimicale”, susţine Zoltan Kovacs, şeful departamentului de compost.
Compostul este transformat în pământ de flori. Pământul este unul de tip universal, bun pentru orice fel de plante.
Apreciat de florărese
Aproximativ zece tone de frunze ajung în această perioadă, în fiecare zi, la staţia de compostare din Oradea. Pământul ajunge în florării sau în supermarket. Îngrăşământul obţinut este vândut cu 15 euro tona. Pentru a se obţine pământul de flori, compostul din frunze este amestecat cu turbă, argilă, humus şi nisip. Din zece kilograme de frunze uscate rezultă şase kilograme de compost. Acesta este ambalat în saci de 40 de litri şi vândut cu 10 lei. Atât compostul cât şi pământul obţinut din procesarea frunzelor uscate este foarte apreciat şi de florărese.
”Pământul pe care-l cumpăr pentru flori este produs la firma din Episcopia. Este un pământ e foarte bun la orice tip de floare. Deoarece totul este natural florile cresc şi se dezvoltă foarte frumos. E un lucru bun că frunzele sunt transformate în pământ”, ne-a mărturisit Ileana Demian, florăreasă.
Profitul anual al firmei este 10 mii de euro. Suma nu e mare, dar investiția e minimă, iar profitul vine din copaci.
Asta da dar mai multi ar trebui sá se gándeascá la asemenea de lucruri doar eu personál cunosc bine Oradea am fácut scoalá acolo si sínt convis a fost si sánt ameni destept,si multe lucruri sar mai putea face dacá sar concetra doar cei de sus sá fie mai atasat de oameni si sá le ajute,si sá lase politica la oparte sá se concentreze pentru oras sá fie cát mai frumos mie tare mia plácut Oradea.
f. fain numai ca nu-mi dau seama cum la un profit anual de 10000 euro investitia initiala de aproape 500000 de euro (2,15 milioane lei) este considerata “minima”. Profitul anual e 2% din investitie.