Idei şi puncte cheie:
Vizita Preşedintelui Iohannis la Chişinău, deşi aparent nespectaculoasă, fără accentele emoţional-ipocrite şi fără stridenţele populist-electorale cu care ne obişnuise fostul preşedinte, va avea consecinţe infinit mai importante, mai adânci şi de mai lungă durată asupra relaţiilor dintre cele două state de limbă română;
Unii vor fi dezamăgiţi de aceste consecinţe şi redefiniri, văzându-le drept intrarea într-o etapă „incoloră, inodoră şi insipidă” a relaţiilor bilaterale (nu că până acum n-ar fi fost în realitate la fel, dar cel puţin clişeele reciproce despre „fraţi” şi „relaţii speciale” bălteau din abundenţă în discursurile oficiale, de o parte şi de alta a Prutului), alţii le vor saluta, considerându-le calme, detaşate, lucide şi raţionale;
Etosul statului român în relaţia cu Republica Moldova se va schimba, devenind mai franc dar mai riguros, mai puţin teatral dar mai credibil, mai european dar mai puţin angajant, şi mai ales cu o doză de interes pe măsura interesului autorităţilor de la Chişinău pentru România;
Readucerea Partidului Comuniştilor, românofob şi anti-occidental, în coaliţia parlamentară majoritară nu poate fi ignorată politic de România, iar Bucureştiul va şti să transmită, sec, profesionist şi atent la cuvinte, mesajul necesar (excepţional comunicatul Ministerului Afacerilor Externe al României după votarea guvernului de la Chişinău, guvern susţinut de PCRM dar care lasă cel mai pro-occidental şi mai pro-românesc partid parlamentar în afara puterii);
Nu este exclus ca, pe termen lung, noua politică a României faţă de Republica Moldova (corectă şi tehnică) să fie de fapt mai eficientă decât „proclamaţiile” teatrale ale vechiului regim de la Bucureşti, iar generaţiile de tineri basarabeni care vor intra pe scenă să aibă ocazia să descopere oportunităţile reale ale apropierii de România şi de societatea românească (business, cariere profesionale, educaţie, cultură şi mediul academic, proiecte comune pe zone de interes specific, fructificarea avantajului limbii comune etc.),…
Citeste mai departe ›