Ziua B. Uniunea Europeană se micșorează pentru prima dată în istorie

Marea Britanie va părăsi vineri, 31 ianuarie, Uniunea Europeană, după 47 de ani de apartenență la blocul comunitar | Foto: Pixabay

„Parlamentul European
1. aprobă încheierea proiectului de acord
2. încredințează Președintelui sarcina de a transmite această poziție Consiliului European, Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale și Guvernului Regatului Unit”.

Așa sună textul pe care legislativul european urmează să îl voteze în plen, miercuri seară. Dacă nu intervine un miracol sau o catastrofă, joi dimineață, Brexitul este un fapt împlinit, din punct de vedere legal.

Votul de miercuri seară este ultima formalitate, înainte de ieșirea Marii Britanii din Uniune. Acordul Parlamentului va transmis Consiliului, pentru o ultimă aprobare, care se va petrece joi, apoi va fi trimis Londrei. Parlamentul britanic aprobat la rândul său acordul, în 9 ianuarie, iar marți, 28 ianuarie, ministrul de externe Dominic Raab, a semnat instrumentul de ratificare, ultimul act al Marii Britanii în acest divorț, document care a fost depus miercuri dimineață la Bruxelles.

Zi istorică

Prin urmare, ziua de vineri, 31 ianuarie, este una istorică: pentru prima dată de la înființare, Uniunea Europeană se micește. Uniunea Europeană a început, în anii 1950, cu șase state fondatoare și a crescut, constant, în anii 70, 80 și 90 ai secolului trecut, până la 15 membri. În primul deceniu al noului secol a venit „big-bangul”, o creștere explozivă cu încă 12 state. În fine, în 2013 a aderat și Croația, dar, acum, în 2020, Marea Britanie se retrage, după 47 de ani de la aderare.

Printr-o ironie a sorții, Croația este țara care face oficiile de plecare, fiind la președinția Consiliului.

Astfel, vineri, la miezul nopții, ora Bruxelles-ului, Uniunea Europeană va pierde 66 de milioane de locuitori, adică aproape 13 procente, iar populația UE se va reduce până la 446 de milioane. Teritoriul Uniunii Europene va scădea cu 5,5%. Marea Britanie contribuia cu 10% la bugetul UE și era al doilea cel mai mare contributor net, după Germania.


„Un vot pentru ieșire este pariul secolului. Și ar fi viitorul copiilor noștri pe masă, dacă ar fi să aruncăm zarul”

– David Cameron, premierul britanic din 2016, principala figură proeuropeană a campaniei

„Haideți să recâștigăm controlul asupra unor sume uriașe de bani, asupra imigrației, asupra democrației noastre”

– Boris Johnson, premierul de acum al Marii Britanii, principala figură pro-Brexit în campania din 2016


Sâmbătă va fi la fel

De fapt, mari schimbări nu vor avea loc până la sfârșitul perioadei de tranziție, care se va încheia în 31 decembrie 2020. Pe parcursul acestor 11 luni, singurele modificări importante sunt retragerea UK din instituțiile UE și din procesul de luare a deciziilor. De asemenea, se va modifica structura Parlamentului European, prin retragerea europarlamentarilor britanici.

Însă, viața de zi cu zi a oamenilor va continua la fel ca înainte, de-a lungul celor 11 luni, în care Londra și Bruxellesul își vor negocia viitoarea relație. UK va continua să își plătească contribuțiile datorate, până la sfârșitul perioadei de programare în curs, care se încheie tot în 2020. Șeful executivului britanic nu va mai fi invitat la Consiliile Europene, iar membrii guvernului nu vor mai participa la reuniunile ministeriale ale UE. În calitate de cetățeni ai unei țări terțe, britanicii nu vor mai putea pretinde posturi de funcționari la Bruxelles.

Potrivit ONU, în jur de 1,2 milioane de cetățeni britanici trăiesc într-o ţară din UE27, în special în Spania, Irlanda, Franța, Germania şi Italia.

Conform Biroului britanic de statistică, 2,9 milioane de cetăţeni din UE27 trăiesc în prezent în Regatul Unit, ceea ce înseamnă 4,6% din populaţie.

În virtutea acordului de retragere, expații aflați de o parte şi de cealaltă a Mării Mânecii înaintea încheierii perioadei de tranziție își vor păstra drepturile de a locui și de a munci în țara-gazdă.

Cetățenii europeni rezidenți în Regatul Unit trebuie să se înregistreze pentru a beneficia de aceste drepturi. Pentru britanicii care trăiesc în Uniunea Europeană, procedurile diferă de la o țară la alta. Libera circulație se va aplica până la finalul lui decembrie 2020. Detaliile drepturilor reciproce vor fi negociate după Brexit.

[stextbox id=’custom’ caption=’Reconfigurarea Parlamentului European’]După Brexit, Parlamentul European va avea 705 membri față de 751 în prezent, întrucât doar 27 dintre cele 73 de locuri lăsate vacante de plecarea britanicilor vor fi redistribuite. Celelalte 46 de locuri vor fi rezervate pentru sosirea unui nou stat membru. România va beneficia de un mandat în plus, pe care îl va ocupa Victor Negrescu (PSD – S&D).
La nivel de grupuri parlamentare, Partidul Popular European, cel mai mare, va crește cu cinci membri. Grupul S&D, al doilea ca mărime, va pierde șase locuri. Verzii, acum pe locul patru, vor pierde șapte europarlamentari, și vor retrograda sub grupul de extremă dreapta „Identitate și Democrație”, care crește cu trei membri. Cel mai lovit grup va fi însă Renew Europe, condus de Dacian Cioloș, care va rămâne al treilea cel mai mare, dar vă scădea cu 17 eurodeputați. [/stextbox]


Comentariu:  Pleacă britanicii. Ce rămâne?

De mâine, Uniunea Europeană se micește cu 13% din populație, 5,5% din teritoriu și 10% din buget. La nivel simbolic, pierderile sunt imposibil de cuantificat. Una dintre cele mai mari națiuni europene, creatoare în bună măsură a lumii pe care o știm, părăsește „concertul european” în căutarea unei cariere solo, la nivel global.

A curs multă cerneală de la referendumul din 2016, când britanicii au optat pentru părăsirea UE. Situația a fost întoarsă pe toate părțile, dar adevărul este că nimeni nu știe exact ce va urma. Există, însă, mai multe educated guesses.

Din perspectivă europeană, acestea vorbesc despre o fortificare a UE, printr-un efect de bumerang: văzând purgatoriul prin care a trecut societatea britanică – una dintre cele mai robuste economii și democrații ale lumii – în ultimii trei ani, altor state nici nu le va trece prin cap o astfel de idee. Până acum, ipoteza pare valabilă, dovezi în acest sens fiind unitatea de care au dat dovadă celelalte 27 de state în negocierile cu UK și trendul descendent al formațiunilor politice cu discurs antieuropean sau eurosceptic.

Din perspectivă britanică, se așteaptă o perioadă de reorientare, care ar putea produce câteva „sughițuri” economice, dar, într-un final, britanicii vor trece și peste asta. Încrederea britanicilor în ei înșiși, ca națiune, este admirabilă, în continuare. Sunt convinși că se vor descurca, chiar și în perspectiva secesiunii Scoției, teritoriu care nu reprezintă, în definitiv, decât sub 10% din populație și este o regiune mai săracă decât Anglia. Dar, la nivel simbolic, secesiunea Scoției ar însemna pentru britanici o pierdere chiar mai mare decât ieșirea UK din UE, pentru europeni. Am avut ocazia să stau de vorbă în această toamnă cu câțiva analiști politici, jurnaliști de top sau oameni de afaceri londonezi care, toți, împărtășeau aceste idei.

Toate acestea sunt estimări pe termen scurt, de până la cinci ani, să zicem. Și acum vin întrebările: ce se va întâmpla, dacă, peste 10 ani, britanicii vor demonstra că se descurcă mai bine de unii singuri? Nu va submina succesul lor unitatea blocului comunitar? Cum va gestiona UE o Mare Britanie globală, plină de succes?

Din partea britanică, neliniștile sunt la fel de mari: Nu va ajunge UK o bărcuță la remorca SUA? Ce relevanță va mai avea o Britanie tot mai mică, dacă Scoția și, eventual, Irlanda de Nord vor părăsi Regatul Unit?

Ca să folosesc o celebră expresie engleză, ar fi înțelept ca cele două părți să se pregătească de trecerea acestor poduri înainte de a ajunge la ele.

Distribuie:

Postaţi un comentariu