Un bistrițean, pasagerul cu numărul un milion în 2014 al Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj

Anul acesta pasagerul cu numărul 1 milion a fost înregistrat pe zborul Munchen - Cluj-Napoca al companiei Lufthansa / Foto: Dan Bodea

Clujenii care și-au așteptat astăzi rudele sau prietenii în cadrul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, au avut parte de o surpriză. Ajunși la aeroport aceștia s-au transformat în spectatori, așteptând cu emoții pasagerul cu numărul un milion care urma să fie premiat. Copiii au fost cei mai nerăbdători, sperăm că cel sau cea pe care o așteptau va fi vedeta zilei. Un bistrițean care se întorcea de la Munchen a fost anunțat, după aterizare, că este pasagerul cu numărul un milion. Extrem de surprins, acesta a menționat că nu se aștepta de la o astfel de primire.

„A fost surprinzător ce s-a întâmplat aici. Nu mă așteptam. Nu am știut nimic. Sunt din Bistrița, merg de câteva ori pe an în Germania, încă nu știu unde voi merge cu biletul câștigat, încă nu m-am hotărât”, a spus Lorant Sas.

Un bistrițean,   pasagerului cu numărul 1 milion în 2014 al Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj  / Foto: Dan Bodea

Un bistrițean, pasagerului cu numărul 1 milion în 2014 al Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj / Foto: Dan Bodea

Pasagerul 1 milion a călătorit pe zborul Lufthansa LH 1670 de la Munchen și a fost întâmpinat de reprezentanții Consiliului Județean Cluj, ai aeroportului clujean și ai Aeroportului Internațional Munchen, de invitați și mass media. Totodată, a primit diverse premii împreună cu pasagerii cu numerele 999.999 și 1.000.001.

Cel mai bun an din istoria aeroportului clujean

„ Ne bucurăm că sărbătorim împreună pasagerul cu numărul 1 milion înregistrat în anul 2014. Este rezultatul unei colaborări și a unei munci continue a tuturor celor implicați în dezvoltarea și modernizarea aeroportului. Pasagerul cu numărul un milion a primit un zbor gratuit oferit de compania Luftansa, un voucher de cumpăraturi din partea aeroportului din Munchen, precum și alte premii din partea sponsorilor noștri. Ne bucurăm foarte mult că aeroportul din Munchen și Luftansa au fost alături de noi. Ceilalți doi pasageri, cel cu numărul 999.999 și cel cu numărul 1.000.001 au primit și ei premii, au fost foarte aproape să câștige. În acest an aniversăm un milion de pasageri cu șase săptămâni mai devreme, ca urmare a creșterii traficului cu 10%. Este cel mai bun an din istoria aeroportului. Investițiile făcute în ultimii ani dau roade în acest moment, este al doilea an când aeroportul este pe profit”, a spus Directorul General al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, David Ciceo.

Acesta a precizat că cel mai mare trafic s-a înregistrat pe perioada verii, datorită faptului că a crescut traficul turistic cu 5%. „ Ne-am consolidat poziția de al doilea aeroport din România din punct de vedere al infrastructurii, al siguranței, al activității și al facilităților oferite. Suntem un aeroport de referință la nivel european la categoria Un milion de pasageri. Până la finalul anului vom depăși un 1.150.000 de pasageri și vom avea mai mult de 10% creștere față de anul trecut. Este un record absolut în anul acesta. S-au anunțat pentru anul viitor destinații noi, dorim să aducem noi companii și de asemenea să  creștem traficul”, a mai spus Ciceo.

Directorul General al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj,   David Ciceo / Foto: Dan Bodea

Directorul General al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, David Ciceo / Foto: Dan Bodea

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj atinge pentru a patra oară în istoria sa pragul de 1 milion de pasageri înregistrați într-un an calendaristic. Realizarea deosebit de importantă se datorează strategiei de dezvoltare atât a infrastructurii de aeroport, cât și a extinderii rețelei de rute prin intensificarea negocierilor cu companiile aeriene și atragerii de noi operatori.

În primele zece luni ale anului 2014 au fost deschise două noi destinații de pe aeroport, a crescut frecvenţa zborurilor pe rutele existente, o nouă companie aeriană a demarat zboruri de la Cluj, a fost îmbogățită oferta de zboruri turistice charter comparativ cu anul 2013.

Urmăriți o galerie foto realizată de Dan Bodea.

Distribuie:

Postaţi un comentariu