În Cluj se înregistrează o adevărată explozie imobiliară, atât în ceea ce priveşte preţurile la cumpărarea imobilelor şi la chirii, dar şi în privinţa construcţiei de locuinţe. Însă nu pe măsura cererii.…
Citeste mai departe ›Categoria: Analize
Mihnea Stoica: „Relația dintre România și Olanda va fi exemplificată prin ochii a doi ambasadori din perioade diferite, aflați în același moment la Cluj. Este o premieră”
Zilele Olandeze reprezintă cel mai mare eveniment dedicat sărbătoririi relației dintre România și Olanda. Nu este întâmplător faptul că acestea vor avea loc la Cluj, unde, acum un an, politologul Mihnea Stoica a pus bazele Centrului Cultural și Academic Olandez în cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, cu sprijinul Consultatului Olandez și al mediului de business.…
Citeste mai departe ›Festivalul Emoţiilor. Ce mi-a plăcut şi ce nu mi-a plăcut la „europenele” de gimnastică
Un vis împlinit
Se spune despre Cluj că a devenit, în ultimii ani, un oraș al festivalurilor de tot felul. Dacă e așa – și e așa! – atunci “europenele” de gimnastică găzduite săptămână trecută de Sala Polivalentă din Cluj au fost mult mai mult decât o competiție sportivă.…
Citeste mai departe ›Clujul, „campion” imobiliar
Că în Cluj se construieşte pe aproape orice petic de teren liber se vede deja cu ochiul liber prin aproape orice zonă a oraşului ai trece. O demonstrează însă şi datele oficiale ale Institutului Național de Statistică, care arată că în 2016 județul Cluj a depășit Capitala la suprafața autorizată pentru a fi construită.…
Citeste mai departe ›Nu ratați noul număr Transilvania Reporter: „Trenul celor fără bani nu mai oprește în Cluj”
O conversaţie în autobuz. O tânără îi spune mamei cât îi este de greu să găsească o locuinţă în chirie în cartierul Zorilor. Vorbeau la telefon, fata mergea să vadă un apartament.…
Citeste mai departe ›La stat sau la privat?
„Piaţa” medicală din judeţul Cluj include numeroase unităţi şi servicii medicale, atât în sistemul de stat, cât şi în cel privat. Astfel, potrivit datelor oficiale, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Cluj este în contract în tot judeţul cu nu mai puţin de 27 de spitale, 350 de medici de familie, 309 farmacii, 19 unităţi care se ocupă de dispozitive medicale, 142 de unităţi de medicina dentară, 93 de ambulatorii de specialitate, 34 de laboratoare, 16 unităţi de reabilitare şi recuperare medicală, 10 unităţi care se ocupă de servicii de ambulanţă, 47 care se ocupă de servicii de imagistică medicală şi 29 care se ocupă de îngrijiri la domiciliu.…
Citeste mai departe ›Serviciile medicale oferite de angajatorii din IT, tot mai importante pentru angajați
Firmele de IT din Cluj se află într-o permanentă luptă pe piața forței de muncă, iar pentru a atrage oameni cât mai buni, este nevoie de salarii cât mai mari. Dincolo de salarii, potențialii angajați sunt atrași și de reducerile la diferite servicii, iar la acest capitol, discount-urile sau chiar gratuitățile la serviciile de sănătate sunt printre preferatele oamenilor din companiile de IT.…
Citeste mai departe ›Branding în sistemul de sănătate publică: „Nimic nu merge mai repede în cap decât un produs prost care e foarte bine promovat”
Sistemul de sănătate, mai ales prin prisma activității clinicilor private, tine să devină tot mai mult o luptă a brandurilor. Chiar dacă în România conceptul de construire a unui brand în sistemul de sănătate este o idee relativ nouă, lucrurile încep să prindă contur.…
Citeste mai departe ›Credite speciale pentru medicii din sectorul privat
Mai multe bănci de pe piaţă s-au orientat în a le acorda medicilor credite speciale pentru a-şi dezvolta practica. Exemple în acest sens sunt Divizia Pentru Medici de la BT sau produsele financiare speciale pe care le oferă medicilor Libra Internet Bank.…
Citeste mai departe ›Dr. Marcel Tanţău: Sistemul medical privat din România abia a trecut de nivelul abc-urilor de scară
Una dintre cele mai moderne şi mai performante clinici private din Cluj-Napoca este Centrul Medical de Gastroenterologie, Hepatologie şi Endoscopie Digestivă, care asigură consultaţii de gastroenterologie, hepatologie (afecţiuni hepatice). Clinica este dotată cu aparatură de endoscopie digestivă de ultimă oră şi oferă intervenţii endoscopice complexe sau simple, sub anestezie generală, pentru a asigura pacienţilor, aşa cum spune prof.…
Citeste mai departe ›Schimbare radicală pentru singura campioană olimpică
Despre sportivii care triumfă în întrecerile olimpice se scriu cărți, se fac filme, se vorbește mult timp după succesul în cea mai importantă întrecere a planetei. Există însă, și sportivi care odată ieșiți din lumina reflectoarelor intră într-o lume doar a lor.…
Citeste mai departe ›Sănătoși să fim, spitale avem destule
”Industria” medicală este o piață în continuă expansiune în Cluj, iar investitorii pompează zeci, chiar sute de milioane de euro în această afacere. La nivel național sunt deja peste 30 de spitale private de dimensiuni mari și medii, mare parte dintre acestea chiar în județul Cluj.…
Citeste mai departe ›