
O idee inedită. Crowd surfing cu ajutorul unei bărci gonflabile la Electric Castle: „Love saves the day”

Firma care se ocupă în mod oficial (și coordonează toate efectivele) de securitate în cadrul Electric Castle, Blackhawk Security, s-a făcut responsabilă ieri noapte, în jurul orei 00:00, de un moment cu totul inedit, savurat din plin de castelanii aflați în acel moment în fața scenei The Boiler, dar și de o adolescentă curajoasă care s-a lăsat purtată într-o barcă gonflabilă, pe brațele publicului. Cum le-a venit ideea, dar și ce mesaj au dorit să transmit cei de la Blackhawk, aflați în cele ce urmează, chiar de la aceștia.
„Firma noastră a încercat dintotdeauna ca, pe lângă siguranța acordată participanților la evenimente (spectatori, artiști, organizatori), să încercăm cât de mult putem să le îmbunătățim și experiența pe care o au, să îi ajutăm să se distreze. Initial am pornit cu crowd surfing „tradițional” la concertele de metal, iar acum am decis să folosim o barcă gonflabilă pentru că se potrivește mai bine cu specificul Electric Castle și oferă mai multă siguranță celui care se află în ea. Dorim ca publicul participant la evenimente să capete încredere în personalul de securitate și să știe că suntem acolo pentru a-i ajuta să aibă o experiența cât mai frumoasă posibil. Plus, la câte glume referitoare la înotat prin noroaie și ploaie au fost, am considerat ca un „surf” cu barca pe brațele publicului ar fi un răspuns amuzant”, a declarat pentru Transilvania Reporter, Oana Dinu, Marketing Manager.
Mesajul transmis: „Love saves the day”
„Credem că toți suntem aici împreună pentru a ne simți bine, pentru a ne respecta unii pe alții. Au fost destul de multe comentarii negative din cauza ploii și a nămolului, dar noi credem că printr-o atitudine pozitivă, practic prin „iubire față de aproape” și prin înțelegere putem trece peste orice”, a explicat Oana, de ce mesajul acțiunii a fost „Loves saves the day”.
În barca gonflabilă a urcat o fată curajoasă, de altfel prima persoană care le-a oferit organizatorilor un răspuns pozitiv.
„Capul răutăților”, cel care a venit cu ideea inedită și care a făcut tot posibilul ca această să nu rămână o simplă idee, ci un vis devenit realitate, este Andrei Irode, directorul general al firmei.
Aviz amatorilor! Experiența se va repeta și în această noapte, la Disco Modern, în jurul orei 00:00.
Cele mai recente articole
[P] Comunicat de presă lansare proiect „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”
Porți deschise la teatrele din Cluj, de Ziua Mondială a Teatrului
O aventură imersivă în lumea dispărută a dinozaurilor
Clujenii au ocazia să exploreze geniul lui Leonardo Da Vinci într-o călătorie imersivă
Geniul lui DaVinci, într-un spectacol imersiv unic în România, la MINA Cluj
13 filme franceze recente între 20 și 23 martie, la Cinema Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului Filmului Francez
Știai că poți să cumperi Renault rulate, în leasing, de la dealerul AutoDelRulate? Află de aici cum
Moment istoric la Cluj-Napoca: trei vieți au fost salvate în urma primelor transplanturi medulare
La 10 ani de campanie ”Adoptă o Mamă”, Mirela Retegan și Fundația Zurli aduc, în 10 orașe din România, un mesaj puternic de inspirație și susținere pentru femei
Rednex și No Mercy aduc hiturile anilor 90 pe scena Wonder Family Fest
Opinii
OPINIE | Să iubim Crăciunul, pentru că e miracolul vieţii
Peste câteva ore doar, vom simți cu toții bucuria Naşterii Lui. Și vine vremea
De la un palaneț împărțit la trei, în România, la farfuria cu escargots la Ritz
Cineva mi-a reprodus discuția dintre trei tineri studenți care coborau de la
Liberalii oficializează segregarea şcolară, în siajul gândirii USR
Guvernul a identificat două nevoi reale. Pe de o parte, copiii au nevoie să fie
Congresul PNL. Cine strică marfa o plăteşte
Nu daţi vrabia din mână, oameni buni, pe cioara nebună de pe gard, îi conjură
Apocalipsa după UNTOLD. Pista de atletism distrusă, iar gazonul de un milion de euro e înlocuit cu unul de 180.000
An după an daunele materiale provocate de cel mai mare festival de muzică
ADVERTORIAL
[P] Comunicat de presă lansare proiect „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”
Comunicat de presă lansare
Știai că poți să cumperi Renault rulate, în leasing, de la dealerul AutoDelRulate? Află de aici cum
Cumpărarea unei mașini noi nu e un lucru ușor, dar, cu partenerul potrivit poate deveni un
Rednex și No Mercy aduc hiturile anilor 90 pe scena Wonder Family Fest
”Cotton Eye Joe”, hitul mondial cu peste 277 de milioane de vizualizări pe YouTube și
Destinație de vacanță
Clujul s-a asociat cu județele Alba și Bihor pentru dezvoltarea turistică a Țării de Piatră din Apuseni
Consilierii județeni au adoptat astăzi proiectul de asociere pe 10 ani între județele Alba,
Ofertă irezistibilă pentru un sejur la mare. A început ”Litoralul pentru toți”
Românii pot petrece, începând de astăzi, un sejur pe litoralul românesc cu preţuri ce
Arteră spre inima Balcanilor (III): Bosnia și Herțegovina, încremenită în proiect