Mâncare din toate colţurile lumii la Cluj

ElToro Steakhouse

Fiecare loc din lume are un gust, gustul lui. Dar un oraș cosmopolit cum este Clujul, ce gust are? Ce mâncăruri îi atrag pe clujeni și ce noutăți i-au cucerit? Avem restaurante chinezești, turcești, japoneze, indiene, thailandeze, franțuzești, italiene, aproape toate bucătăriile lumii se amestecă pe „floașterul” clujean. Și peste toate, s-a reașezat domol, dar serios bucătăria transilvană. Pentru că tradiția mâncării în această parte de lume, ca și în altele, ține nu doar de ce se pune în farfurie ci și de loc, de companie, de întâlnire, de conversație, de prietenie, unele localuri și restaurante încearcă să reînvie și să trezească spiritul boem-cultural al Clujului de altădată.  Altele vin ca noutăți absolute și mizează pe tineretul smart al orașului, lipsit de timp pentru gătit acasă și dornic să petreacă timpul liber cu prietenii, să socializeze în afara jobului solicitant. Dacă e să ne uităm în farfurii, putem spune că și aici Clujul s-a adaptat rapid la noile vremuri: joacă multe roluri în piesa aceasta numită „noi și lumea largă”, mănâncă divers, are curiozități și vrea să fie în cât mai multe locuri rămânând totuși, aici, în orașul de pe Someș. O ieșire în oraș poate deveni o călătorie în lumea largă. 

ElToro Steakhouse se descrie ca fiind primul steak argentinian autentic din Transilvania. Specialitățile gătite aici sunt produse din carne importată direct în stare proaspătă sau refrigerată din toate colţurile lumii: Argentina, Arezzo – Toscana, Viena, Noua Zeelandă sau chiar Japonia. În meniul restaurantului regăsim preparate precum: biftec tartar argentinian, prosciutto crudo, mousse de somon afumat cu avocado, fritto misto , empanadas – foietaj umplut cu vită şi ciuperci, bruschette mixte , rib-eye dakota (antricot), rib-eye argentina (antricot), striploin argentina (vrăbioară).

„Noi folosim carne de vită argentiniană de proveniență SUA, în special. Gătim destul de rudiementar, ca să spun așa. Produsele cu care lucrăm sunt de calitate, iar clientela noastră o apreciază. Restaurantele cu specific argentinian au prins bine în România datorită faptului că există o tradiție în acest sens. Carnea argentineană și-a câștigat renumele pe plan mondial, fapt pentru care, marii producători își permit să crească vitele special pentru carnea respectivă și chiar dacă ajung la un preț de vânzare destul de ridicat, pentru ei acest aspect nu stă în calea calității. Se respectă în continuare procedurile necesare pentru a se ajunge la calitatea dorită și recunoscută în lume. Chiar am discutat recent cu câțiva producători de la noi – pentru că și aici e o piață în creștere, mai ales în ultima perioadă –  și și ei au fost de acord că ar putea să furnizeze produse de această calitate, doar că prețul ar fi mult mai mare. Nimeni au ar fi dispus să cumpere un kilogram de mușchiuleț de vită cu 150 de lei, de exemplu, iar producătorii români nu își asumă acest risc”, spune Vlad Goia, administratorul restaurantului.

ElToro Steakhouse

Printre cele mai cerute preparate din cadrul restaurantului ElToro Steakhouse  sunt mușchiulețul de vită și antricotul.

„În ceea ce privește clienții, la noi în locație proporția este de 70% străini: turiști, oameni care lucrează în cadrul multinaționalelor și care au funcții de conducere sau posturi mai bine plătite decât marea majoritate, iar 30% clujeni sau turiști români”, spune managerul.

Localul este unul scump, dar nu unul cu pretenții sau cod vestimentar. „Noi ne-am gândit de la bun început ca lumea să vină aici să se simtă bine. Localul este adresat în special unei categorii speciale care își permite să cheltuie mai mulți bani într-un restaurant. Oamenii respectivi lucrează cu siguranță în corpuri de clădiri luxoase, cu oglinzi, marmură, gresie de toate felurile, balustrade, astfel că noi am încercat să le oferim un cadru în care să se destindă, fără pretențiile unui protocol. Fiecare are nevoie de detașare după ce scapă de programul zilnic, după ce scapă de la muncă. Și dacă te duci într-o locație unde totul arată impecabil și luxos, parcă nu își vine să mergi lejer. Nu te poți duce de exemplu în tricou și pantaloni scurți, deși afară sunt 30 de grade. La noi poți să vii și așa, pentru că nu ieși în evidență. Noi am pus accent pe calitatea produselor pe care le servim, nu pe protocol”, a explicat Vlad Goia, administratorul localului.

ElToro Steakhouse

ElToro Steakhouse

Specific portughez

Bucătăria portugheză este bine reprezentată la Cluj-Napoca prin restaurantul A Camponeza. Restaurantul de pe strada Emile Zola nr. 2, s-a situat mult timp printre preferatele clujenilor pe Trip Advisor. Și pentru că există cerere, în curând, brandul va deschide un nou restaurant pe piața clujeană. La A Camponeza se pot servi îndeosebi fructe de mare și vinuri de calitate.  Deși nu au un site, iar pagina de Facebook dispune de puține informații și fotografii care lasă de dorit din punct de vedere al calității, imaginea pare să conteze mai puțin în cazul acestui restaurant.

A Camponeza

Specific franțuzesc

„Old, new, french – this in Bujole”. (Vechi, nou, franțuzesc – acesta este Bujole). Atmosfera plăcută te transpune undeva în Provence, la fel și meniul imaginat de chef Robert Vass. În meniul restaurantului găsim: Supă de fasole cu pistou, Biftec tartar și măduvă, Salata Tabouleh & carpaccio din pastramă de vită, Scoici vongole în vin, Pulpă de rață confit cu aligot, File de dorada cu vinete și bulgur, Steak de butterfish & linte beluga, Cheesecake cu pară flambată, Risotto cu zmeură, Pară fiartă în vin roșu & mousse de ciocolată albă, Crème caramel.

Bujole

Localul acordă o mare importanță cafelei, iar specialistul în domeniu, barista Marius Nica, îți poate vorbi ore în șir despre aceasta, făcându-ți recomandări pentru a alege gustul care ți se potrivește. Unul dintre punctele forte ale localului este interactivitatea cu clienții, totul desfășurându-se în văzul acestora, lucru care face și mai familiară experiența din cadrul bistro-ului.

Specific italian

Conceptul de restaurant-bacanie este unul dintre elementele de inovație pe care Da Pino îl propune publicului clujean. Localul merge pe mâna specialităților oferite de maeștri artizani ai produselor italienești, astfel că „materia primă” este procurată de la micii producători din Italia. Pastele sunt realizate în propriul laborator, la fel și produsele de patiserie.

Andreea Esca și Dana Rogoz la Da Pino

Rețetele utilizate în realizarea produselor Da Pino respectă o lungă tradiție culinară. De la prosciutto San Daniele, la diferite tipuri de salam, la brânzeturi fine, la oțet balsamic îngrijit timp de câțiva ani de zile, restaurantul propune reîntoarcerea la procesele tradiționale de preparare a alimentelor și ingredientelor. Da Pino se mândrește cu colaborarea pe care o derulează cu un măcelar italian, care produce zilnic salamuri și brânzeturi după rețete italienești, folosind materie primă românească, ce provine de la o fermă locală. Aici, iubitorii de carne sunt răsfățați, de asemenea, cu una dintre cele mai bune cărnuri de vită din Italia și anume, Fassona din Piedmonte.

Da Pino

[stextbox id=’custom’]

Citiți și: 

Gulașul, copilul iubit al bucătăriei ungurești

Andrei Gheorghe, despre restaurantele clujene: “Mâncarea e banală și mediocră”

Gandhi, incursiune în aromele îndepărtatei Indii

Călin Felezeu: La Cluj aş merge pe un mozaic culinar transilvan

Un colț de autentic într-un Babilon al ofertelor culinare

[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu