Wings – ansamblu rezidențial emblematic din Cluj Napoca dezvoltat de Studium Green a avut inaugurarea zilele trecute

Într-o atmosferă de poveste, participanții au vizitat ansamblul și au văzut Clujul de la înălțime. Evenimentul a avut loc în gradina urbană a complexului, în jurul amfiteatrului. Echipa de arhitecți implicată în realizarea proiectului a declarat:

“Suntem entuziaști să vedem ideile noastre puse în practică. Suntem fericiți si pentru că spațiile gândite să faciliteze socializarea viitorilor locatari au fost suficiente chiar și pentru organizarea unui asemenea eveniment”.

Seara a fost absolut memorabilă, fiind încheiată cu un moment unic de acrobație – o plimbare la înalțime între cele doua aripi ale ansamblului și cu un foc de artificii.

“Totul este minunat! Este prima dată când ajung într-un ansamblu rezidențial nou construit și descopăr că spațiile comune sunt finalizate deja – gradină, zone de relaxare, amfiteatru, crame-  parte componentă a pachetului viitorului locatar”, a declarant o invitată la inaugurare.

“Wings” este primul proiect finalizat dintr-o serie de proiecte pe care le avem  în lucru și prin care ne propunem să schimbăm radical modul  în care se construiește la Cluj. Am spus-o acum câțiva ani. Trecerea la verde nu va fi o revoluție, va fi o evoluție! De aceea, avem acum primul ansamblu din România dublu certificat EDGE și GREEN HOMES de către Banca Mondiala și România Green Building Council. Pentru că am construit pentru viitor, am extradotat clădirea cu putere electrică instalată necesară încărcării mașinilor electrice pentru toate cele 276 locuri de parcare existente.

Orașele se schimbă și ne dorim să nu fim simpli părtași la schimbare, ci să fim cei care o provoacă și care ridică standardele în domeniul construcțiilor sustenabile” a mai declarat Bob Dorin, CEO Studium Green.

Pentru mai multe informații și detalii vizitați www.studiumgreen.ro sau
FB @studiumgreenimobiliare

Distribuie:

Postaţi un comentariu