Când apare Narcos: Mexico Sezonul 3: Filmările s-au încheiat

Filmările pentru serialul Narcos: Mexico sezonul 3 s-au încheiat și nu mai este mult până când va fi lansat pe platforma de streaming.

Netflix a confirmat lansarea celui de-al treilea sezon în octombrie 2020, iar filmările s-au încheiat în această primăvară.

Vor fi și schimbări majore, în condițiile în care actorul Diego Luna nu va fi păstrat în rolul lui Felix Gallardo.

În distribuție va avea un rol de invitat și Bad Bunny. Dar în distribuție au fost confirmați și Luis Gerardo Mendez, Alberto Guerra și Luisa Rubino.

Din vechea echipă se vor mai regăsi în serial Jose Maria Yazpik (Amado), Alfonso Dosal (Benjamin), Mayra Hermosillo (Enedina), Matt Letscher (agentul DEA James), Manuel Masalva (Ramon), Alejandro Edda (El Chapp) și Gorka Lasaosa (Hector).

În ce privește data de lansare, presa de specialitate a vehiculat fie finalul anului 2021, fie începutul anului 2022.

Narcos, una dintre producțiile cu cel mai mare succes din istoria Netflix

Narcos reprezintă și una dintre cele mai de succes producții din istoria Netflix. Și nu ne referim doar la serialul în sine și la continuarea ce a urmat, ci și la producțiile ce au rezultat.

Spre exemplu, există inclusiv un joc de păcănele numit Narcos, lansat de compania NetEnt în 2019. Acesta are un RTP de 96.23%, iar printre simbolurile sale se află personaje din primele sezoane ale Narcos, precum agenții Steve Murphy și Javier Pena, dar și Pablo Escobar, alături de grenade, bani și pistoale.

De asemenea, diverse branduri de haine au lansat colecții inspirate din acest serial, fie că vorbim despre tricouri cu chipul lui Pablo Escobar, fie celebrele cămăși înflorate purtate de Pacho Herrera.

Cum a început povestea Narcos

Primul serial Narcos a început în 2015, iar în el era redată ascensiunea lui Pablo Escobar, dar și încercările agenților DEA de a-l captura, ce se lovea de un sistem corupt.

Succesul a fost unul major, astfel că Netflix a decis să îl prelungească pentru încă un sezon. Și acțiunea din sezonul 2 a vizat tot lupta pentru capturarea lui Pablo Escobar. Acțiunea a fost la înălțime, la fel și scenele violente.

În sezonul trei din Narcos, apărut în 2017, povestea a vizat acțiunile Cartelului Cali, rivalii celor din Medellin.

În 2018, Netflix a luat decizia de a avea un spin-off și astfel a luat naștere Narcos: Mexico. Noul serial a avut o distribuție schimbată aproape în totalitate și un scenariu nou, ce viza acțiunile traficanților din Mexic.

Și succesul acestui serial a fost unul destul mare, motiv pentru care echipa de producție a decis să îl prelungească pentru încă un sezon, iar și acesta s-a bucurat de un interes destul de mare.

Narcos, abonat la premii și recenzii pozitive

Prima producție Narcos a obținut două Globuri de Aur în 2016, la categoria cel mai bun serial de televiziune – dramă, dar și pentru rolul excelent făcut de Wagner Moura, care l-a jucat pe Pablo Escobar. În același an, Narcos a avut trei nominalizări la Premiile Emmy și una la BAFTA.

De asemenea, și continuarea Narcos: Mexico a avut numeroase recenzii pozitive. Din acest motiv, tot mai mulți oameni se întreabă când apare Narcos: Mexico sezonul 3, iar așteptarea nu mai este chiar atât de mare, ținând cont că acesta poate fi lansat spre finalul acestui an sau la începutul lui 2021.

În orice caz, ca și audiențe, Narcos este unul dintre cele mai de succes seriale din istoria Netflix, alături de La Casa de Papel.

Distribuie:

Postaţi un comentariu