Teste gratuite în Cluj-Napoca, pentru depistarea cancerului la sân și a celui de col uterin

Institutul Oncologic ”Prof. Ion D. Chiricuță” realizează, la începutul lunii septembrie, la Cluj Arena, testări gratuite pentru depistarea cancerului la sân și a celui de col uterin.

Testările pentru depistarea cancerului de col uterin – testul Babeș-Papanicolau și/sau HPV – au loc în perioada 4-8 septembrie, între orele 14.00 și 19.00 și sunt destinate femeilor cu vârste între 24 și 29 ani (testul HPV), respectiv 20 – 64 ani (testul Babeș Papanicolaou), care au domiciliul în orice județ din Regiunea de Nord Vest.

Condiții de testare:

  • Testul Babeș-Papanicolaou se realizează pentru femeile cu vârste între 24 și 29 de ani;
  • Testul HPV se realizează pentru femeile cu vârste între 30 și 64 de ani;
  • Sunt eligibile doar femeile cu uterul prezent, fără istoric de histerectomie totală;
  • Nu sunt eligibile femeile cu diagnostic confirmat de cancer de col uterin;
  • Nu sunt eligibile femeile care au mai beneficiat de un test gratuit de screening al cancerului de col uterin în cadrul programului;
  • Pot participa femeile asigurate, dar și cele neasigurate, FĂRĂ SĂ PREZINTE BILET DE TIRMITERE, dar având asupra lor carte sau buletin de identitate, care au vârsta eligibilă și care au domiciliul în Regiunea Nord Vest (județele Cluj, Bihor, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj).

Programările se realizează la numărul de telefon: 0215.277.598 (vor fi testate și persoanele care nu au programare, dar cele cu programare vor avea prioritate).

Informații suplimentare pot fi obținute la TelVerde (număr gratuit) 0800390391.

 

Testările pentru depistarea cancerului de sân – au loc în perioada 1-2 septembrie și 4-8 septembrie, între orele 08.00 și 19.00 și sunt destinate femeilor cu vârste între 50 și 69 de ani, care au domiciliul în orice județ din Regiunea de Nord Vest.
În cadrul acestui program de screening vor fi realizate mamografii, în unitatea mobilă amplasată la Cluj Arena.
Mamografia reprezintă o examinare a sânilor cu ajutorul razelor X, folosită pentru detectarea și diagnosticul cancerului de sân înainte de apariția simptomelor.

Condiții de testare:

  • Mamografiile se realizează femeilor cu vârste între 50 și 69 de ani;
  • Nu sunt eligibile femeile care au mai beneficiat de un test gratuit de screening al cancerului de col uterin în cadrul programului;
  • Pot participa femeile asigurate, dar și cele neasigurate, FĂRĂ SĂ PREZINTE BILET DE TIRMITERE, dar având asupra lor carte sau buletin de identitate, care au vârsta eligibilă și care au domiciliul în Regiunea Nord Vest (județele Cluj, Bihor, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj).

Programări: 0758.621.395 (Vor fi testate și persoanele fără programare, dar cele cu programare au prioritate).
Informații suplimentare pot fi obținute pe website-ul www.pentrutine.eu

Distribuie:

Postaţi un comentariu