Specialiștii în HR își dau întâlnire la Cluj

HR Summit aduce pe 26-27 martie la Cluj-Napoca nume sonore din industria de HR. Ediţia din acest an a evenimentului vine cu o structură nouă şi complexă, dar şi cu mai multe teme inedite, mai mulţi speakeri şi mai mult timp pentru networking şi sharing knowledge.

Mugur Tolici (HR Director BNR), Radu Panait (Recruitment Leader Central Eastern Europe & Russia IBM), Ioana Toma (HR Manager URGENT CARGUS), Roxana Dobrescu (Senior HR Manager AVON România&Moldova), Alina Bratu (Country Communication Coordinator Continental Automotive), Monica Soare (CEO Artwin Consulting), Diana Bocăneală (Head of Talent Management and Recruitment Endava) dar şi Lucian Ivan (Resourcing Manager Bergenbier), vin la HR Summit să ofere conţinut de calitate, studii, dar şi exemple concrete din departamentele companiilor în care activează.

La ediţia din acest an, printre speakerii cei mai aşteptaţi se numară Mugur Tolici, HR Director BNR, care le va vorbi participanţilor despre Introducerea sistemului integrat de resurse umane în Banca Naţională a României, oferindu-le exemple specifice despre felul în care funcţionează departamentul de Resurse Umane în cadrul Băncii Naţionale a României. Mugur Tolici este director al departamentului de HR al BNR de la începutul anului 2011. Şi-a început cariera în cadrul Băncii Naţionale a României în urmă cu aproximativ 20 de ani, iar înainte de a ajunge director de HR el a condus mai multe direcţii din structura acestei instituţii, fiind director al direcţiei de politică monetară, consilier al viceguvernatorului BNR, director de cabinet al guvernatorului, dar şi director adjunct al departamentului de resurse umane.

Radu Panait, Recruitment Leader Central Eastern Europe & Russia IBM va susţine în cea de-a doua zi a evenimentului o prezentare pe tema 0% agenţii – cum să construieşti o organizaţie de recrutare bazată doar pe resursele propri. Prin prezentarea susţinută Radu Panait le va oferi participanţilor un “blueprint” de construcţie a unei funcţiuni de recrutare internă, cu scopul de a creşte calitatea procesului şi de a reduce semnificativ costurile recrutării. Radu Panait activează în domeniul Resurselor Umane de aproape 20 de ani iar de-a lungul carierei a ocupat funcţii de HR Business Partner – South East Europe si HR Country Leader România în cadrul companiei IBM. De asemenea, el a ocupat funcţii de Senior Training & Development Manager, OD Manager, Strategy Planning Manager, HR VP România dar şi HR Business Processes Custodian Europe în cadrul companiei SABMiller (Ursus) unde a activat timp de 12 ani.

Ioana Toma, HR Manager URGENT CARGUS, îi va pune la curent pe participanţi cu toate detaliile legate de procesul desfăşurat în interiorul Urgent Cargus după fuziunea Urgent Curier şi Cargus din octombrie 2014. Ioana va aborda tema Employer (re)branding fiind un cunoscător în domeniu dat fiind faptul că are o experienţă vastă în training (profesează din 1992), timp în care a creat, derulat şi evaluat cursuri şi workshop-uri pentru mai mult de 2000 de oameni, de toate vârstele. Timp de 7 ani a fost Learning & Development Supervisor în DHL România.

HR Summit include şi o zonă expoziţională care vine în completarea conferinţei şi oferă furnizorilor de servicii din domeniul Management&HR oportunitatea de a-şi expune portofoliile de produse şi oferte. Aceasta este deschisă publicului larg pentru a oferi participanţilor posibilitatea de a afla care sunt cele mai inovatoare servicii şi produse de pe piaţa de HR internă şi internaţională.

Distribuie:

Postaţi un comentariu