Salinatele- fâșiile de carne, unice în România, produse în galeriile faimoasei Saline din Turda

În galerie nu intră decât angajați, iar aceasta este izolată de circuitul turistic

Salina Turda nu este doar unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din România și mai ales din județul Cluj, ci, mai nou, și locul în care se desăvârșesc Salinatele, un produs din carne unic în țară, obțin prin maturarea într-un dintre galeriile obiectivului turistic.

Salinatele, așa cum se numesc cele patru sortimente de carne de porc maturate într-o galerie a Salinei Turda, sunt ideea lui Olivian Bogdan. El este directorul general al unuia dintre cei mai mari producători de preparate din carne din județul Cluj și în urmă cu doi ani a decis să investească aproximativ 100.000 de euro într-o idee despre care spune că este proiectul său de suflet.

„Gama Salinate s-a născut din dorința de a satisface într-o măsură cât mai mare nivelul de așteptare al consumatorilor de produse unicat cu specific tradițional. Salinatele sunt pentru cei care doresc să redescopere bogăția unei alimentații naturale, sănătoase, fără E-uri și conservanți artificiali, care să îmbine echilibrat tradiționalul cu modernul. Sunt produse care poartă în ele amprenta și istoria arealului etno-geografic din zona Turzii, iar asocierea cu Salina Turda, un simbol al Transilvaniei și al României, ne onorează”, a declarat Olivian Bogdan, directorul general al CIA Aboliv.

În galerie nu intră decât angajați, iar aceasta este izolată de circuitul turistic. Cele patru sortimente sunt obținute din carnea porcilor crescuți în gospodăriile din zona din imediata apropiere a fabricii și au parte de un tratament special, noutatea fiind maturarea preparatelor din carne prin saramurare umedă, cu o saramură specială adusă din localitatea Micești, acolo unde există o fântână de apă sărată.

„Procesul durează 20 de zile. Se folosește o saramură naturală, condimente și atât, după care sunt lăsate la scurs și sunt aduse aici la maturat. Procesul de maturare durează 25 de zile și am ales acest spațiu după ce am făcut aici măsurători din punctul de vedere al umidității și temperaturii timp de un an de zile. Se aduc toate produsele, se lasă la maturat și  sunt ulterior duse în secția de feliere, unde se ambalează și pleacă în comerț”, mai spune directorul.

Salinatele există în patru sortimente diferite

Salinatele sunt singurul preparat din carne realizat pe raza județului Cluj și care are atestatul de „produs tradițional românesc”, eliberat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

„Este o chestiune de suflet. Este un produs veritabil, unic, cum sunt puține pe piața din România. Cei de la Salină au fost încântați pentru că ei participă la târguri internaționale și fiecare salină din Europa are un astfel de produs. Era nevoie de așa ceva”, mai spune Olivian Bogdan.

Salinatele se găsesc în comerț în prezent în magazinele de prezentare pe care CIA Aboliv  le are în Turda, dar și într-un automat pe care firma îl are la intrarea în Salina Turda. De asemenea, astfel de automate urmează să fie amplasate și în cele două mall-uri din Cluj-Napoca, iar o parte importantă a producției de Salinate va ajunge și în 20 de magazine Mega Image din București. Din producția totală a CIA Aboliv, producția de Salinate reprezintă 2% din producția totală.

[stextbox id=”custom”]

CIA Aboliv s-a deschis în anul 1992, în localitatea Mihai Viteazu (Cluj), cu 20 de angajați și o producție de aproximativ 500 kg/zi. Compania s-a dezvoltat constant și s-a extins atât prin investiții proprii, cât și prin accesarea fondurilor SAPARD. Unitatea este certificată conform sistemelor HACCP, ISO 22000-2005 și IFS FOOD și deține autorizație sanitar-veterinară pentru schimburi intracomunitare. CIA Aboliv a dezvoltat și depozite cu capacități mari – logistic, de congelare și pentru condimente, construite pentru a facilita producția și distribuția și pentru a asigura prospețimea și calitatea conform standardelor europene. În prezent CIA Aboliv are o cifră de afaceri de 15 milioane de euro, 350 de angajați și o capacitate de producție de 80 de tone/zi. În fabrica modernizată de la Mihai Viteazu se produc peste 200 de sortimente din toată gama de preparate din carne.

 

[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu