“Necuvinte”, un nou spectacol al companiei lui Dan Puric, la Cluj

Foto: Tomoaki Minoda

Compania de Teatru Passe Partout Dan Puric revine la Cluj cu un nou spectacol, de data aceasta avându-l ca regizor, scenarist şi actor pe Adrian Nour, cunoscut publicului şi ca finalist al concursului “Vocea României”. Spectacolul “Necuvinte” va fi jucat pe scena Casei de Cultură a Studenţilor în data de 23 iulie, de la ora 19.00.

“«Necuvinte» este o piesă de teatru-pantomimă-step care rupe episoade din vieţile noastre agitate şi ni le serveşte astfel încât să le înţelegem, indiferent de locul din care venim sau de vârsta pe care o avem, şi care ar trebui percepută cu mintea deschisă, limpede şi râzând cu gura până la urechi. Alergăm, muncim, avem sute de lucruri de făcut, iubim, trăim, plângem, ne luptăm, ne căutăm, râdem. Totul pe repede înainte, şi, într-o lume care, parcă fuge. Cuvintele nu mai au sens, pentru că le vorbim în grabă, în toată goana asta după toate. Iar liniştea are un preţ prea mare, pe care nu ni-l permitem. Spectacolul, fără cuvinte, doar prin imagini, muzică şi dans vorbeşte sugestiv, cu mult umor şi autoironie despre haosul vieţii cotidiene actuale”, transmit organizatorii.

Preţul biletelor este de 45 lei şi respectiv 55 lei şi se găsesc atât la agenţia de bilete a Casei de Cultură a Studenţilor cât şi online pe www.biletmaster.ro.

Distribuie:

Postaţi un comentariu