Pata de pe Cluj. Fața neplăcută a orașului de cinci stele

Deși nu rentează deloc să fii de partea ultimilor, a celor învinși, a celor lăsați la marginea și de dinafara dezvoltării sociale și economice, anii la rând, organizații, instituții și persoane s-au implicat și au luptat pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale celor din Pata Rât, acolo unde 1.500 de oameni trăiesc lângă rampa de gunoi a orașului, cu mici posibilități de a putea pleca sau de a putea rămâne pe termen lung. Despre procesele intentate autorităților locale, despre viața în Pata, despre ecologizarea deșeurilor și despre câteva victorii am stat de vorbă cu doi dintre membrii Fundației Desire, Eniko Vincze, conferențiar universitar la Universitatea Babeș-Bolyai, și George Zamfir, sociolog și activist social.

La Pata Rât, situată la marginea orașului Cluj-Napoca, locuiesc aproximativ 1.500 de persoane, vreo 300 de familii. Deși există obișnuința de a-i pune la grămadă pe toți cei care se află acolo, realitatea este puțin mai complexă. Din punctul de vedere al locuirii, unii locuiesc în condiții formale și legale, adică recunoscute de autoritățile locale, iar alții în condiții informale, fără niciun statut legal sau social. Nici din punctul de vedere al modului în care au ajuns acolo lucrurile nu sunt mai clare. Mulți au sfârșit la Pata din cauza faptului că au fost evacuați din locuințele în care trăiau în oraș, alții au venit din alte județe în căutarea unei posibilități de subzistență în cel mai bogat oraș al Transilvaniei, iar alții sunt chiar născuți acolo, lângă sau pe rampa de gunoi a orașului.

De câțiva ani se tot vorbește despre ecologizarea rampelor și de construirea unui centru de colectare selectivă tocmai fiindcă Pata s-a transformat într-un soi de urgență ecologică, fiind un mediu toxic a căror efecte se vor resimți în timp asupra întregului oraș. Pentru cei care se ocupă de persoanele din Pata, iar de-a lungul anilor au fost multe organizații locale și internaționale, instituții și persoane preocupați de ceea ce se petrece acolo, problema de mediu pălește în comparație cu problema socială pe care o reprezintă Pata Rât, o formă de enclavizare și marginalizare socială a celor săraci, vulnerabili, minoritari și fără acces la alte proprietăți decât propria lor putere de muncă. Majoritatea celor aflați acolo trăiesc din munca pe rampe, deși mulți dintre cei situați pe strada Cantonului au și alte contracte de muncă, fie în salubritate, fie în industria de servicii a orașului.

În acest context, discuția despre crearea centrului de colectare selectivă, parte a unui proiect social și politic mai amplu de ecologizare a gestiunii deșeurilor în orașele europene cu ținte ecologice de îndeplinit, este și despre soarta celor care trăiesc din actualul mod de gestiune al gunoiului și pentru care închiderea sau ecologizarea rampelor, poate însemna pierderea singurei surse de asigurare a subzistenței, cu toate că aceasta pare să fie deja dăunătoare sănătății și condițiilor generale de viață ale celor aflați acolo.

În fine, dincolo de chestiunea socială și ecologică, mai este și aspectul politic, mai precis, conform celor explicate de membrii Fundației Desire, lipsa unei voințe politice de a oferi o soluție echitabilă și demnă tuturor celor aflați la Pata, relativ puțini în comparație cu posibilitățile financiare și sociale ale regiunii și ale orașului.

Eniko Vincze, ne poți face o scurtă istorie a problemei rampelor din Pata Rât, pentru a înțelege mai bine actuala discuție despre ecologizare?

Discuția despre închiderea rampelor este mai veche. Rampa din Pata Rât se tot închide din 2010, iar rampa veche s-a închis în 2015, iar Clujul a rămas fără centrul nou de management al deșeurilor și fără rampă non-ecologică. Acest centru ecologic de gestiune a deșeurilor cred că are o istorie de 8 ani, de pregătiri, de studii de tot felul, de finanțări obținute și contractări. Tot trebuia să fie gata, iar termenul de finalizare se tot extinde. Și eu am citit în presă că Alin Tișe a zis că va gata. Nu este gata, iar în 2015, ca să rezolve situația asta, că nu este nici asta nouă ecologică, nici cea veche non-conformă, și să nu fie penalizați, au ajuns la soluția de a deschide două rampe noi: Salprest, privată și RADP, cea aflată în gestiune publică. Tactica pe care au folosit-o pentru a primi autorizare era aceea de a se defini aceste rampe ca rampe temporare de stocarea deșeurilor sau de tranzit, pentru că trebuia evitat să fie cerută autorizație pentru ceva care să fie permanentizat. Au primit autorizațiile acestea pentru rampe temporare de stocare a deșeurilor, care funcționează deja de patru ani. Inițial, Salprest avea autorizația pentru un an, iar pentru RADP nu cred că era clar. În schimb, deși semnificație caracterului temporar nu e clară, s-a definit cantitatea de deșeuri care poate fi depozitată, cam 35.000 de tone, cred. Au deschis prima platformă în 2015, iar în 2016 au mai deschis alte trei, așa că deja în 2016 existau patru platforme care se extindeau și se tot apropiau de casele modulare, tot mai aproape. În 2019, au primit autorizație pentru a cincea platformă. În mintea mea, desigur, eu nu am cum să măsor cantitatea de deșeuri, dacă s-au tot umplut platformele pe rând înseamnă că a crescut semnificativ cantitatea de deșeuri. E același perimetru, ceea ce înseamnă că s-a depășit cantitatea de deșeuri care era permisă pe acel spațiu. Noi am atacat chestiunea asta, nu credem că trebuiau date aceste autorizații de construcție, ca nerespectând prima autorizație. Tot în 2019, au cerut autorizație pentru stația cu piroliză, un fel de incinerator de deșeuri, care e la fel amplasată în perimetrul RADP.

Așadar, să recapitulăm. Avem stația de piroliză și cinci platforme extinse. Noi credem că aceste rampe nu sunt temporare și nu se așteaptă foarte curând să fie închise. Apoi, tot așa, citisem că centrul cel nou care trebuia finalizat va intra în funcțiune și va avea una sau două celule. Din discuțiile mele cu cei care trăiesc acolo, oamenii spuneau că deșeurile adunate în rampele de stocare se vor transfera în celula de la noul centru, iar aceasta se va umple cam imediat. De asta spun că trebuie văzut cum va fi cu rampele temporare.

 

Ce se întâmplă cu gunoiul?

Se duce în alte părți, cred. Se preia și se duce spre selectare, o parte. La RADP sunt stații în mod oficial în care se selectează pet, fier și hârtie, iar ce rămâne acolo este deșeul acela umed care nu e reciclabil. Practic, e un deal cât o casă de trei patru etaje. Rămâne enorm de mult. Acela gunoi fermentează și e toxic și nici nu dispare. Din punct de vedere al contractelor de muncă, la RADP sunt angajați oameni cu contract formal. Știu că în 2016 erau vreo 30 de oameni, dar oamenii lucrează și la Salprest, iar acolo nu știu exact cum stau lucrurile. Din ce am văzut, mi se și pare că au apărut mai multe barăci, iar asta înseamnă că e și nevoie de oameni.

Din câte știți, George Zamfir și Eniko Vincze, li s-a zis ceva despre noul centru oamenilor de acolo? S-a discutat cu ei despre eventuale reconversii profesionale sau pregătire pentru noile tipuri de slujbe ce pot apărea la acest centru? Se pregătește relocarea lor?

George Zamfir: Din câte știm, nu. Dar trebuie înțeles ceva. Acolo sunt mai multe zone: cei care locuiesc cel mai aproape de rampă, apoi e zona Dallas, apoi e zona modulară. Trei zone cu istoric distinct și persoane cu interese și condiții divergente. Nu există plan pentru oamenii de acolo. Planul primăriei în momentul de față este că există un fond de locuințe sociale, apoi au ajutorul de chirie și intenția de cumpărare și construire a unor locuințe sociale. Aceste instrumente sunt singurele la dispoziția celor din Pata, dar și a tuturor celorlalte persoane din oraș. Din câte știu, nu a existat vreo comunicare personalizată pe situația lor precis.

Eniko Vincze: În 2015, după închiderea rampei vechi, auzisem că oamenii din barăci, chiar de pe rampă, au fost vizitați și li s-a sugerat să se mute și să se ducă acolo unde au casă, adică să plece înapoi. Au fost încurajați să plece din oraș. În ce privește Dallas, care e o colonie mai veche, e prima din Pata Rat, au făcut Pata Cluj. Acolo s-a recunoscut cât de cât că sunt generații născute acolo și nu au unde pleca din Cluj, fiind clujeni. Nu au făcut altă muncă în viața lor decât munca pe rampe, iar acolo olandezii le-au făcut căbănuțe. Cu Dallasul, olandezul de la Pro Roma, prin reprezentantul său de aici, de când a cumpărat teren și a făcut cabanele cu condiții mai bune a tot încercat să intre în legalitate și să ceară autorizație, dar primăria a jucat mereu cartea că nu poți autoriza case atât de aproape de rampe, însă s-au autorizat casele modulare, iar acolo e aceeași zonă. Înapoi la Dallas și cum sunt tratați cei de acolo, eu înțeleg că asta înseamnă că primăria se așteaptă să plece de acolo. Se pleacă de la ideea că oamenii aceia sunt migranți,, lucrători temporari și că trebuie să plece de acolo. Se spune că în oraș nu se vor descurca, fiindcă ei au un profil rural și nu au resurse să facă față unui mediu competitiv urban. Pentru cei din Dallas și pentru cei de la rampe nu cred că se va face ceva și nu știu să li se fi vorbit despre centru. Știu că centrul va fi ceva foarte tehnologizat și cu puțină forță de muncă brută, deci nicidecum atâția cât sunt. Oricum, autoritățile au reușit doar să înfricoșeze lumea din Cluj cu narațiunea că vor veni țiganii peste noi.

Ce impact credeți că a avut percepția oamenilor din oraș asupra celor care locuiesc în Pata și cum influențează asta situația celor care locuiesc acolo?

George Zamfir: Autoritățile au vrut să comaseze persoanele evacuate în acea zona. Mulți dintre cei de pe Cantonului lucrează în salubritate, alții lucrează în industria serviciile de curățenie, așa că nu toți cei care locuiesc acolo trăiesc din rampe, așa cum s-a lăsat adesea impresia.

Eniko Vincze: În discursul autorităților publice se joacă cu această asociere a tuturor celor care locuiesc la Pata cu munca pe rampe, iar așteptarea e ca și cei de pe Cantonului să plece din Cluj sau de acolo de îndată ce rampele se vor închide. Ca și când ar fi fost opțiunea lor să locuiască și să muncească acolo, iar cândva să plece de acolo. E un discurs care mistifică total ce s-a întâmplat, fiindcă ascunde tot șirul de decizii și acțiuni politice și administrative din partea autorităților și a altora care au condus la crearea acelei situații. E proiectat și în viitor. Să nu le oferim prea multe celor de acolo, dacă le soluționăm cererile de locuințe sociale se va vedea că se pot descurca, iar atunci vor veni și alții și nu se dorește asta. Clujul nu poate fi pentru cei săraci sau cei care caută locuințe sociale, altul e planul pentru oraș, alții sunt cei pentru care Clujul le poate fi casă.

Există această percepție că noile locuințe sociale, dacă acestea vor fi achiziționate, ar fi pentru cei din Pata Rât, iar oamenii din blocuri au reacționat negativ la posibilitatea de a-i avea vecini, creându-se un climat ostil unui astfel de proiect. Cum stau lucrurile de fapt?

Eniko Vincze: Sunt acele 2 milioane de euro pentru achiziționare de locuințe sociale. Locuințele cumpărate de piață pentru a deveni locuințe sociale, dacă se vor cumpăra, acestea vor intra în fondul de locuințe sociale al orașului și se vor da după aceleași criterii ca și până acum. Nu sunt pentru cei din Pata Rât, cărora le este oricum foarte greu să acceseze aceste locuințe din capul locului, fiindcă au punctaje foarte mici la aceste aplicații.

Din punctul de vedere al sănătății, cum e stare celor din Pata, din câte ați putut observa până acum?

Eniko Vincze: Situația este destul de gravă. Noi putem să spunem doar ce vedem. În zona Cantonului sunt multe persoane tinere care au făcut cancer, sunt tot felul de infecții, boli de piele. Cred că în primul rând e vorba despre condițiile grele de viață în sărăcie, iar apoi e mediul. Pe Cantonului nu se strânge gunoiul, deși cei de acolo au apelat de nenumărate ori la primărie. Sunt acolo și foarte multe persoane cu dizabilități. Era nevoie de forță de muncă pe rampe, era nevoie de un loc unde să-i aduni pe cei expulzați din oraș… Noi mai avem un proces, cu excepția celor legat de criteriile pentru locuire, început în 2018, împotriva celor două rampe temporare noi, argumentul fiind că ele s-au amplasat sub un kilometru din zona de locuit. Ne-am dus cu oamenii din casele modulare, pentru că ei stau acolo legal. Dacă autorizezi ceva de locuit în 2010, nu poți veni să autorizezi și o rampă aflată la sub un kilometru distanță. În Dallas nu putem dovedi că e locuire formală și legală. Am dat în judecată toate instituțiile care au fost părtașe la construcția rampelor (Consiliul Local Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca prin primar, Consiliul Județean Cluj prin președintele CJ Cluj, RADP, SC Salprest Rampă, Agenția pentru protecția mediului Cluj). Contra-argumentul lor e că acelea sunt rampe temporare și că n-au obligația să respecte distanța. Cu asta ne luptăm acum, adică cu faptul că trebuie să demonstrăm că deși autorizația e pe termen temporar, funcționarea pare să fie pe termen nelimitat. După un an, judecătoarea a cerut o expertiză, iar expertiza trebuie să o plătim tot noi, iar expertul trebuie să spună dacă acele rampele sunt temporare sau toxice. Ne costă destul de mulți bani, nu avem fonduri și vrem să lansăm o campanie de strângere de fonduri pentru plata acestui expert ales de judecătorie. După această expertiză probabil că vor mai veni altele, deci alte costuri… Avem senzația că se tergiversează situația.

A început și ecologizarea rampei vechi. E în continuare și rampa acea de chimicale, Terapia. Acolo sunt stocate chestii ce țin de industria farmaceutică. Mesajul nostru este acesta: dezastrul din Pata Rât nu este doar de mediu și de chestiunea rampelor ecologice, ci e criza umană. Faptul că atâția oameni, dintr-un motiv sau altul, sunt constrânși să locuiască acolo. Sunt 1500 de persoane, sunt 300 de familii. La cât de bogat e Clujul, această problemă este mică în termeni relativi, s-ar putea găsi soluții pentru acei oameni, puțini, dar a găsi soluții pentru oamenii ăia nu aduce capital politic.

 

George Zamfir, îmi poți spune câte ceva despre procesul pe care l-ați câștigat? Mai ales referitor la anularea a două criterii dintre cele luate în considerare pentru acordare de locuințe sociale?

Înainte de a vorbi despre proces, aș vrea să spun câte ceva despre opțiunile de politice sociale pe care oamenii fără locuințe le au la dispoziție. Prima variantă este acest ajutor de chirie, venit ca să rezolve problema construirii locuințele sociale. Unii au nevoie de soluții acum, nu pot aștepta ani pentru construcția de locuințe, așa că acest ajutor este binevenit. Acum este acest proiect de achiziție de locuințe sociale, suma totală fiind de 2 milioane de euro. Este și acesta un proiect bun. Dar să vorbim și despre probleme.

Sunt destule minusuri la ajutorul de chirie. Primul, riști să amplifici foarte mult prețul chiriilor. Apoi, în fapt, în peste un an și jumate, ultima data erau doar 30 de ajutoare de chirie în plată. Este ridicol de puțin raportat la câți ar avea nevoie de asta. Este o problemă procedurală. De fapt, persoanele trebuie să-și găsească ele însele proprietari binevoitori, dar mulți au întâmpinat prejudecăți rasiste și clasiste pe piața chiriilor. Noi am propus să închirieze direct primăria și să subînchirieze mai departe. Ești rom? Ai copii? Nimeni nu vrea să-ți închirieze. Apar probleme pentru toți cei marginalizați, nu doar pentru cei de la Pata Rât. Nimeni nu prea dorește să-și asume identificarea opțiunilor de pe piața chiriilor. Unii chiar sunt sprijiniți, iar asta ne bucură, deși se întâmplă doar parțial asta.

Apoi, ideea de achiziție de pe piața de locuințe. S-a început cu cele 2 milioane de euro. Faptul că s-a achiziționat o singură locuință e foarte ciudat. E absurd să nu reușești să achiziționezi mai mult, dat fiind faptul că Primăria plătește prețul pieței. Ar trebui promovat mai bine acest proiect. La ședința de Consiliu Local la care am participat, Boc ne-a spus că ar trebui să ne implicăm și noi mai mult pentru a fi mai multe oferte pentru achiziționarea acelor locuințe. Ar trebui angajate persoane sau folosiți cei deja angajați să promoveze acest proiect de achiziție, pentru ca oamenii să poată veni cu oferte. Pentru noi, cel mai eficient mod de a crește fondul de locuințe sociale este ca acestea să fie construite de administrația locală. Să se identifice niște terenuri și să se construiască. Sunt câteva proiecte în construcție, trebuie văzut cum se vor finaliza și când. Se pare că există și unele presiuni din partea cetățenilor de a nu se construi în anumite zone aceste locuințe sociale.

Procesul legat de criterii a fost început după ce am sprijinit familii pentru depunerea dosarului. După cel de-al doilea an, când s-a finalizat acordarea, am demarat procesul. Acum am aflat rezultatul care se pare că este irevocabil. Avocata ne-a spus că există niște căi extraordinare de atac, dar că nu sunt fundamente pentru declanșarea acestor proceduri. S-a câștigat anularea a două criterii. Din punctul nostru de vedere trebuia anulat tot, anulată hotărârea 434/2015, pentru că are prea multe probleme. Am câștigat anularea criteriilor legate de educație (punctele pentru doctorat și studii sunt mai mare decât cele pentru copii sau handicap) și cel care stipula neconsiderarea ajutorului social ca venit.

Care vor fi efectele legale ale anulării acestor criterii?

Se vor vedea mai concret prin motivare, acum avem doar o decizie de câteva rânduri. Nu știu exact cum se va proceda. Ar trebuie eliminate cele două elemente. În practică, există posibilitatea de a se reanaliza toate criteriile, fiindcă multe sunt problematice. Este o problemă și acea condiție care spune că dacă ai ocupat abuziv un imobil, atunci nu mai poți aplica niciodată la o locuință socială. E absurd, există reabilitare pentru cei care au fost în pușcărie sau au comis alte infracțiuni, dar în cazul ăsta nu se poate… Sunt probleme și cu criteriile ce țin de locuire. Unii locuiesc în condiții informale și nu pot demonstra asta. La condițiile de locuit nu există nici o mențiune legată de accesul la utilități. Mulți sunt bolnavi, iar la condițiile pentru obținerea o locuință socială nu se punctează foarte mult bolile grave. Persoanele cu handicap primesc 10 puncte, iar per familie nu se poate obține decât pentru o persoană cu handicap, chiar dacă sunt mai mulți membrii în această situație. Oricum, pentru noi această victorie înseamnă mult, fiindcă iată, legea zice că s-a încălcat legea cu aceste criterii. Noi ne vom lupta să schimbăm cât mai multe dintre aceste criterii. Oricum, teoretic, modificarea criteriilor s-ar putea face foarte repede, acolo e vorba despre voință politică.