Naționala masculină de handbal va disputa două amicale în locul tradiționalului turneu „Trofeul Carpați”
Tradiționalul turneu de handbal organizat în luna decembrie și dotat cu „Trofeul Carpați” ar fi trebuit să se desfășoare anul acesta la Cluj-Napoca în perioada 27-30 decembrie. La eveniment și-au anunțat inițial participarea reprezentativele Turciei, Elveției și Iranului, alături de naționala „tricoloră”.
Din cauza problemelor generate de evoluția pandemiei de coronavirus, Elveția și Iranul și-au anulat prezența la turneul de la Cluj-Napoca. Astfel, România va disputa două jocuri de verificare cu prima reprezentativă a Turciei, singura echipă din străinătate care și-a reconfirmat participarea. Cele două amicale vor fi găzduit de Sala Polivalentă Cluj-Napoca în zilele de 27 și 29 decembrie, ambele partide fiind programate de la ora 18:05.
Naţionala României se pregăteşte pentru preliminariile Campionatului Mondial. În perioada 7-9 ianuarie 2022, tot la Cluj-Napoca, va avea loc turneul preliminar de calificare la mondiale, la care naționala pregătită de Xavier Pascual va întâlni selecționatele din Israel, Cipru și Moldova.