Moartea baobabului bătrân

Cercetători români lângă unul dintre cei mai spectaculoşi baobabi, supranumit „Baobabul gravid”

Frământările lumii moderne ating zone și problematici din cele mai diverse. Fenomenul încălzirii globale este una dintre îngrijorările actuale, în miezul căreia au nimerit și câțiva cercetători români. Studiul lor a fost preluat și citat de cele mai mari publicațiii și instituții media din lume. Singurul mare proiect desfășurat dincolo de granițele țării și finanțat de România, a dat fiori lumii științifice și nu numai.

Raportăm că 9 din cei mai bătrâni 13 baobabi şi 5 din cei 6 cei mai mari baobabi ai lumii s-au prăbuşit şi au murit, în ultimii 12 ani. Cauza mortalităţii este încă neclară”.

Anunţul de mai sus a fost făcut într-un studiu publicat de o echipă condusă de cercetători români în revista Nature Plants. A fost descris ca „un eveniment de o magnitudine fără precedent”. Printre victime: Panke, din Zimbabwe, cel mai vechi baobab, 2.450 de ani, arborele Platland din Africa de Sud, unul dintre cei mai mari din lume, cu un trunchi de peste 10 metri în diametru, şi celebrul baobab Chapman din Botswana, pe care Livingstone şi-a gravat iniţialele, clasat ca monument naţional.

În iunie 2018, când apărea articolul, ştirea a captat într-o asemenea măsură atenţia publicului, încât un profesor din Liverpool spunea că nici ştirile despre premierul May nu au fost mai urmărite.

În ultimele zece luni, cât au trecut de atunci, studiul acesta a făcut înconjurul lumii, a ajuns în topul celor mai importante articole de pe glob şi oameni de ştiinţă, dar şi oameni simpli au dat năvală să afle mai multe. Zeci, sute de mailuri veneau zilnic spre cercetătorii români de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, autorii studiului. Oamenii voiau să afle mai multe, să se intereseze, să ştie.

De ce? De ce moartea unor baobabi a stârnit atâta vâlvă? Zilnic, agenţiile de ştiri, televiziunile şi ziarele anunţă catastrofe, atacuri armate, acte de terorism, crime cu zeci, uneori sute de victime umane. Astăzi, moartea a devenit aproape un anunţ banal. Dacă nu e vorba de ceva cu adevărat sângeros, aproape că trece neobservată. Şi dintr-o dată, relatarea apărută într-o revistă de ştiinţă despre decesul unor arbori îndepărtaţi – prin Anglia, Germania sau România nu s-a văzut niciodată vreunul în natură – produce o astfel de îngrijorare. Ce punct sensibil din memoria noastră ancestrală a atins vestea morţii acestor arbori? Sau ce spaimă nouă privind sfârşitul planetei ne-a cuprins?
Mergeam cu maşina spre birou, când am auzit ştirea la radio”, mărturiseşte un londonez pe un site care a preluat un rezumat al studiului. „Şi primul gând a fost: dacă ei au murit, atunci noi cum o să rezistăm? Oh, dar asta înseamnă că ce se spune despre schimbările climatice nu este chiar fals!

Avea o relaţie mai veche cu baobabul

Studiul efectuat pe baobabi a început cu ani în urmă şi pe parcurs s-a transformat în cel mai mare proiect internaţional de explorare finanţat de România. „Particip la acest proiect de cinci ani, suntem în al şaselea şi continuăm. Manager de proiect este profesorul Adrian Pătruţ, de la Facultatea de Chimie, el are principalele merite. Trebuie să vă spun că ideea asta nu i-a venit din senin, de mult era pasionat şi cerceta arborii remarcabili, iar pe baobabi făcuse deja cercetări anterioare. Ei sunt foarte interesanţi pentru că, fiind cei mai bătrâni arbori cu seminţele îmbrăcate în fruct, poartă informaţii pe care nu le găsim niciunde altundeva. Despre ei existau tot felul de legende privind vârsta. Se spunea că unii au 6.000 de ani, alţii 3.000, dar legendele acestea n-au fost niciodată verificate până acum, vârsta baobabilor nu fusese stabilită ştiinţific. Cu ce a venit nou Pătruţ: el a zis aşa – dacă la baobab este greu să stabileşti vârsta prin metodele cunoscute, pentru că este un arbore multi-trunchi, are şi inele slab definite etc, atunci cea mai sigură metodă este cea cu carbon 14. Şi asta a făcut. Pătruţ şi echipa lui au identificat baobabii. O muncă destul de complicată, am fost cu ei pe teren şi am să vă povestesc cum a decurs, s-au luat probe şi s-au făcut teste de laborator care arată cu exactitate ce vârstă au baobabii. Eu am fost cooptat în proiect pentru partea biologică a cercetării, baobabul fiind el însuşi un ecosistem”, explică biologul Laszlo Rakosy de la Universitatea „Babeş-Bolyai”, cum s-a iscat cercetarea.

Proiectul a presupus de la început un anumit grad de nebunie. Presupunea ceva aventură, mai mult efort şi mai mulţi bani decât pentru alte tipuri de cercetări. Norocul a făcut ca în triunghiul vizionarilor aventuroşi să se prindă, surprinzător, şi Ministerul Cercetării din România. Pentru prima dată decide să finanţeze ceva ce nici alte guverne europene nu mai fac în ultima vreme: o cercetare internaţională, care nu privea nici ţara şi nici continentul nostru.
Era un proiect de explorare a universului, ceva ce, cu mult timp în urmă, mai făcuse Racoviţă la Polul Sud, de exemplu. „Proiectul nu are legătură cu România, dar România iese bine prin prestigiul cercetării, se pare că acesta a fost raţionamentul. Şi aşa s-a şi întâmplat!”, spune, acum, profesorul Rakosy.

Din echipa de proiect fac parte şi cercetători din Statele Unite, din Africa de Sud, dar şi colaboratori locali fără de care ar fi fost greu de izbândit.

Pătruţ este un explorator pasionat, cum rareori vezi”, spune despre el profesorul Rakosy. „Am plecat cu el şi cu echipa lui prima dată în Madagascar. Acolo fiind leagănul baobabilor, opt specii de baobabi trăiesc în Madagascar, am vrut să pornim din chiar centrul lumii lor. Acum, pe mine ca biolog mă interesează şi filogeografia, cum s-au răspândit, cum a ajuns baobabul din Madagascar în India? Şi desigur, continuăm să-i căutăm şi să-i cercetăm pe cei ieşiţi din comun, pe cei mai mari sau mai bătrâni pentru că ei ne pot spune ce s-a întâmplat în ultimele câteva mii de ani. În căutările noastre am străbătut mai multe ţări şi continente.

Enigmaticii

Studiul echipei de la Cluj a căpătat noi valenţe când au descoperit că unii dintre cei mai mari şi mai bătrâni baobabi au murit în număr semnificativ în ultimul deceniu. Asta a venit ca o surpriză. Cercetătorii noştri descopereau ceva grav, care nu putea decât să îngrijoreze. Dar cauza morţii baobabilor nu este pe deplin lămurită, urmează să fie elucidată. Profesorul Rakosy crede că este vorba de schimbările climatice. Nu este de acord cu ipoteza că acele cavităţi din trunchiurile baobabilor ar fi cauza morţii lor, pentru că aveau acele cavităţi şi înainte şi au rezistat.
Seceta şi temperaturile ridicate pot fi o cauză. Baobabii au nevoie de apă, ca toate vieţuitoarele, închipuiţi-vă că celulele lor sunt ca nişte mingi de fotbal, trebuie să aibă atâta apă, încât să fie tensionate, ori dacă seacă, dacă nu mai au suficientă apă, se zbârcesc, nu mai au forţă, nu au rezistenţă. Cu o minge dezumflată ce poţi face? Şi atunci copacul se prăbuşeşte.

Pădure de baobabi, în Madagascar

Locurile în care trăiesc baobabii nu sunt frumoase. Ei sunt arbori temerari, care se înalţă din pământuri aride, neumblate, nepopulate, locuri lovite de nenoroc. Sau dacă s-au nimerit să fie prin sate sau oraşe, ei au ajuns refugii şi adăposturi pentru om, depozite, cimitire sau uneori WC-uri publice. Când cauţi baobabi, nu e ca şi cum ai căuta diamante.

Adrian Pătruţ şi colegii lui au studiat peste 60 dintre cei mai bătrâni baobabi din lume pentru a le afla secretul longevităţii. Studiul a cuprins copaci din mai multe ţări: Tanzania, Zimbabwe, Kenia, Sri Lanka, India, Australia, fiind preluate eşantioane de la copaci foarte bătrâni.

Aveam imagini şi fotografii cu ei, poze apărute în presă sau făcute de vânători, de pictori, de exploratori. Dar cam fără alte indicii. Arătam fotografia şi întrebam dacă îl ştiu, dacă l-au văzut”, descrie profesorul Rakosy cum decurgeau căutările. „Localnicii mai tineri nu-i prea ştiau. Dar un bătrân pe care l-am întâlnit pe drum, mergea cu bicicleta, a ştiut. A zis: «Da, haideţi cu mine». N-a vrut să urce în maşină, a mers pe bicicleta lui în faţa noastră şi aşa am ajuns într-un câmp viran, un cerc uscat, pustiit. Baobabul murise, dar pentru că solul era nisipos, am dat cu uşurinţă de buturugă şi am putut să prelevăm mostre pentru laborator. Fusese cel mai bătrân baobab de acolo.

Complicata relaţie a baobabului cu restul lumii.

În martie plecăm iar în Madagascar”, spune Adrian Pătruţ privind pe geamul cafenelei din centrul Clujului cum fulguieşte printre sârmele de troleibuz. „Acum acolo plouă”, continuă el, „sunt inundaţii. N-a plouat de trei ani şi acum plouă de-i îneacă. Viaţa e grea, aproape imposibilă pentru om. Nu e uşoară nici pentru arbori, animale… Baobabii au murit în aşteptarea ploii, n-au mai rezistat. Se pare că pentru unii dintre ei ploaia vine prea târziu.
Baobabii sunt un fel de Fata Morgana pentru profesorul din faţa mea. L-au ademenit multe mistere ale lumii, dar baobabii, aceste catedrale ale naturii, îi oferă acum, un fel de apogeu al carierei. Cu un ceas mai devreme dădea un interviu prin skype pentru o publicaţie din Australia.

Cercetările echipei sale continuă şi sunt urmărite cu mare interes. Are prieteni şi cunoscuţi în toată lumea. Primeşte fotografii cu baobabi deosebiţi, primeşte veşti de la localnici când mai cade vreunul. În jurul baobabului se creează o reţea, o conspiraţie a salvatorilor.

Din probele prelevate, în prezent se fac analize de laborator în Ungaria şi Africa de Sud, analize care la început s-au făcut în SUA. Rezultatele vor fi interpretate ulterior şi vor fi date publicităţii.

Despre relaţia omului cu baobabul se spun lucruri cel puţin contradictorii. Sunt baobabi adulaţi la care merg turiştii ca la Mecca – baobabii sacri – şi sunt baobabi profanaţi, în care localnicii au ajuns să-şi facă nevoile, îşi depozitează lucrurile sau îşi depun morţii. Toţi, dar toţi, pot trăi, mânca şi muri pe lângă bietul baobab. Elefanţii îi rod scoarţa, oameni, maimuţele şi păsările îi mănâncă frunzele şi fructele, iar „făina” din jurul seminţelor  este vândută scump pentru un adaos „miraculos” în smoothi urile din barurile occidentale. Se spune că are peste 14 vitamine şi minerale, iar vitamina C, de şase ori mai multă decât o lămâie.

Exploratorul David Livingstone a descris cazul când a văzut 20 sau chiar 30 de oameni dormind în interiorul unui baobab. În Senegal poeţii erau înmormântaţi în baobabi. În mod tradiţional, trunchiurile goale de baobab sunt folosite ca depozit pentru cereale şi alte produse, dar şi ca rezervoare de apă. Profesorul Pătruţ spune că a găsit baobabi folosiţi ca să depoziteze materiale de construcţie sau ca toaletă publică şi asta în plin centrul unui oraş.
Există mărturii de peste tot: „În Kenia, pe traseul Nairobi-Mombasa, un baobab a fost dotat cu o uşă şi nişte ferestre. De mai multe ori el a servit drept un refugiu temporar pentru turişti. În Zimbabwe dintr-un baobab a fost făcută chiar o staţie de autobuz, în a cărui „sală de aşteptare” încap cu uşurinţă 40 de persoane. Iar în Botswana s-a păstrat un baobab, ce în trecut a fost folosit ca închisoare. În Limpopo într-un copac, a cărui vârstă este considerată de 6.000 de ani, s-a deschis un bar-baobab. Restaurantul se bucură de popularitate printre turişti.” n altul, aflat lângă o mină de aur, a fost cârciumă pentru mineri. „Din fericire, ne linişteşte profesorul, baobabii sunt foarte rezistenţi, ei îşi restabilesc coaja deteriorată şi pot creşte timp de sute de ani chiar cu măduva deteriorată. Spre deosebire de alţi copaci de pe la noi, care se hrănesc cu seva transportată în scoarţă, baobabul transportă apă prin toată masa lemnoasă, probabil că este o consecinţă a adaptării lui la condiţii climatice grele.

Totul a pornit de la acel „De ce?”

În primul rând, eu sunt om de ştiinţă”, spune profesorul Pătruţ, bănuind că trebuie să ne explice ceva mai în detaliu demersul său. „Am pornit această cercetare în principal din curiozitate – ştiţi, oamenii de ştiinţă sunt curioşi! – am vrut să aflu adevărul. Să aflu vârsta exactă a acestor arbori despre care existau numai legende şi apoi am vrut să descopăr arhitectura lor, cum sunt, cum cresc, cum funcţionează şi cum au reuşit să reziste atâta vreme. Biologii credeau că acele cavităţi sunt făcute de animale sau mă rog, de oameni, dar noi am descoperit că sunt cavităţi false, lor le cresc trunchiuri cum le cresc altora ramuri şi trunchiurile acestea concrescute le dau rezistenţă şi le oferă echilibru, pot susţine ramurile puternice, dar pot forma şi cavităţi mari între ele. Pentru că sunt cei mai vârstnici arbori de acest fel, pe ei se poate face o reconstituire climatică pe un interval de timp extrem de lung, prin urmare foarte relevant.

Expediţiile în Africa sunt prielnice pentru omul de ştiinţă, dar îi produc adesea şi mari dezamăgiri. Descoperă cu fiecare an că Africa este o altă lume, o lume în care regulile nu mai stau în picioare când e vorba de supravieţuire sau de goana după bani. Că legile sunt fie prea aspre, fie cu mare uşurinţă ignorate. Poţi afla cum o pădure de baobabi din Senegal este defrişată ca să se construiască acolo un cartier urban, cum sunt exterminate animalele sau ignorate legile. „Africa nu mai este un continent pentru oameni, dar începe să nu mai fie pentru nimic…

Namibia, baobabul reginei

Poezia şi digestia

Prin noiembrie îi apar frunzele, în octombrie înfloreşte. Baobabul înflorit arată ca un poet zurliu, masiv şi plin de zulufi gălbui. Floarea de baobab trăieşte o singură zi. Înfloresc pe rând alte şi alte flori în părul lui. Fructul este ca o nucă lunguiaţă. Foarte bun de mâncat.

Baobabul este şi o sursă de fibre, de uleiuri, de coloranţi şi combustibil. Pentru australienii indigeni, acest arbore este sursă de apă şi hrană. Frunzele sunt folosite în scop medicinal, iar fructele, drept ornamente. Pudra de baobab are o culoare gălbuie şi un gust puţin acrişor, descris de mulţi drept o combinaţie între caramel, grapefruit şi pepene galben. Şi pulpa fructelor sale este comestibilă, fiind cunoscută sub numele de „pâinea maimuţei”. Baobabul poate fi şi o sursă de apă, nu numai pentru om, dar şi pentru animale. Elefanţii zgârie trunchiul baobabului pentru a elibera apa din fibre.

Frunzele lor sunt gustoase, foarte bune, mărturiseşte profesorul, se prepară cam cum se face spanacul la noi, un fel de terci. Specific baobabilor este tocmai faptul că de la ei se foloseşte totul. Sunt folosiţi ca resurse şi asta e bine, dar sunt folosiţi şi pentru alte lucruri, din păcate. În Namibia am găsit un baobab foarte mare în mijlocul unui oraş. Era folosit pe post de toaletă publică. Noi îl filmam şi în acelaşi timp femei şi bărbaţi veneau şi îşi făceau nevoile acolo. În cel mai mare baobab din Senegal au bătut piloni de oţel ca să moară. Oamenii au nevoie de teren, iar baobabul pentru că e mare, consumă toate resursele pe o rază destul de mare. Nu creşte nimic sub el. Nu e de mirare că între ei şi oameni e o relaţie tensionată, instabilă. În aceşti arbori mai demult trăiau pelicanii. De foame, oamenii au mâncat pelicanii, acum urmează baobabii. În Senegal există o pădure imensă de baobabi care a început să fie defrişată ca să facă loc unui cartier urban. Legile nu-i protejează pe baobabi. În Namibia, deşi există legi, poţi să iei un baobab cu tine, nu-ţi face nimeni nimic. Apărătorii arborilor sunt puţini şi, în general, în locurile acestea aspre nu prea merg mulţi. Unde e sărăcie şi precaritate, cresc doar capre şi baobabi, iar avionul cu care ai programat să pleci la o oră anume poate decola şi peste două zile, e greu să te încumeţi!

Stephan Woodborne, din Johannesburg, Africa de Sud, coautor al studiului, va face reconsituirea paleoclimatică pe o mie de ani. Studiul va continua pe această componentă aşteptată de comunitatea ştiinţifică şi de către public. Regiunea în care baobabii milenari au murit fiind una dintre cele în care încălzirea este cea mai rapidă din Africa
Proiecte ca acesta, de tip idei, deschid noi orizonturi de cercetare, aduc notorietate şi creează punţi de colaborare între oamenii de ştiinţă. „Acum se fac 13 ani de când am început, spune profesorul Pătruţ, şi este singurul proiect finanţat de România cu cercetare majoritară în afara ţării. În fine, interesul pe care l-a stârnit studiul arată că a meritat.

Cercetătorul clujean Adrian Pătruț. lângă un baobab

Cine, ce

Adrian Pătruţ este profesor la Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică a Universităţii „Babeş-Bolyai”, în prezent director al Proiectului de cercetare exploratorie intitulat „Investigarea vârstei şi arhitecturii unor arbori angiospermi monumentali prin datare cu radiocarbon, respectiv studiul climatic al mostrelor recoltate din aceşti arbori prin analiză de izotopi stabili”. Proiectul de cercetare menţionat este unul de cercetare interdisciplinară, cu menţiunea că principala metodă de investigare folosită este datarea cu radiocarbon prin spectrometrie de masă cu accelerator (AMS). Aceasta este o metodă de datare radiometrică, ce aparţine fizicii şi chimiei nucleare.

Echipa internaţională care a efectuat aceste cercetări cuprinde şi alţi cercetători din UBB, în frunte cu prof. dr. Laszlo Rakosy şi drd. Roxana Pătruţ, de la Facultatea de Biologie şi Geologie, precum şi cercetători din Africa de Sud şi din alte ţări africane, respectiv din SUA, deoarece datările cu radiocarbon s-au efectuat la Institutul oceanografic din Woods Hole, MA.

(Acest articol a apărut inițial în Revista Sinteza.)

Postaţi un comentariu