Managerul Spitalului din Dej: ”La secția Covid nu va mai lucra decât personal vaccinat”

La Spitalul Municipal Dej din județul Cluj managerul Mihai Pandrea, a decis ca tot personalul care lucrează pe secția COVID să fie vaccinat. Astfel, mai mult angajați care nu s-au imunizat vor fi mutați în alte departamente.

Acum au explodat cazurile de Covid în Dej. Astăzi avem 23 de pacienți în secția Covid și 6 pe Terapie Intensivă. Intenția noastră este să ne extindem la 30 de paturi.

Urmează să dau o decizie internă, nu voi mai accepta să se lucreze în secția Covid și acolo unde există contact cu pacienții Covid, respectiv secția Primiri Urgențe, Terapia Intensivă, Radiologia etc, decât cu personal vaccinat. Amm transmis asistentelo, ec,or care nu sunt vaccinate, că, chiar dacă vor fi afectate la buzunar, nu voi ezita să le detașez. Deci le iau de acolo și detașez altele în locul lor, care sunt vaccinate.

Avem un procent bun de vaccinare la Spitalul Municipal, de 83 la sută. Avem, deci, și personal nevaccinat, nu le poți obliga, nu avem legislație, dar pe linie internă putem să luăm câteva măsuri în acest sens. Eu, ca și manager, consider în acest moment că pe acele secții și compartimente care lucrează cu pacienții COVID este obligatoriu ca personalul să fie vaccinat”, a declarat managerul Spitalului Municipal din Dej, la Radio Fir.

Distribuie:

Postaţi un comentariu