Locul unde se desfășoară evenimentele Cluj Pride 2021 a fost vandalizat. “Discriminarea de orice tip nu își are locul într-o societate democratică”
Locația unde se desfășoară evenimentele din cadrul Cluj Pride 2021 a fost vandalizată în cursul acestei zile. Organizat de asociația LGBTQ+ clujeană PRIDE România, în parteneriat cu grupul Queer Sisterhood Cluj, evenimentul Cluj Pride 2021 are loc anul acesta între 16 și 22 august și se încheie mâine cu marșul Cluj Pride.
Sub sloganul „Diversitate à la Cluj”, festivalul este marcat de optimism și fericire, celebrează diversitatea, dar în același timp este și un reminder al luptei continue pentru respect și egalitate. Actul de vandalism a venit în aceeași zi în care a avut loc, în Piața Avram Iancu din Cluj și Mitingul pentru Familie organizat de Asociația Comunitatea Identitară România și Partidul Noua Dreaptă.
Împotriva actului de vandalism a fost depusă plângere la Poliție, spun organizatorii.
Citiți și:
“Astăzi când am ajuns la Cosmic House, locația unde se desfășoară evenimentele din cadrul Cluj Pride 2021, am descoperit aceste acte de vandalism. Mesajele lăsate vorbesc de la sine și reprezintă o infracțiune motivată de ură și discriminare împotriva comunității LGBTQ+. Am sesizat autoritățile competente și vom merge mai departe cu toate demersurile legale pentru ca făptașii să fie pedepsiți în conformitate cu legislația în vigoare.
Considerăm că nu este o coincidență că aceste mesaje dezgustătoare au fost lăsate în aceeași zi în care în Piața Avram Iancu a avut loc Mitingul pentru Familie organizat de Asociația Comunitatea Identitară România și Partidul Noua Dreaptă, a căror poziție și discurs homofob sunt cât se poate de fățișe.
Celor care au comis această infracțiune dorim să le transmitem că nu ne vom lăsa intimidați și nu vom permite să fim împinși înapoi în dulap! Vă așteptăm în continuare astăzi la evenimentele incluse în programul Cluj Pride și mâine începând cu ora 12:00 pe platoul dintre BT Arena și Cluj Arena pentru Marșul Cluj Pride 2021.
Discriminarea de orice tip nu își are locul într-o societate democratică și într-un oraș care pretinde a se mândri cu diversitatea și multiculturalismul său. Cu toate că au trecut 20 de ani de la abrogarea articolului 200, astfel de acțiuni demonstrează încă o dată de ce vizibilitatea comunității LGBTQ+ este crucială și de ce Marșul Cluj Pride este o necesitate.
Ne vedem mâine de la ora 12:00 să arătăm ce faină este Diversitatea à la Cluj!”, transmit organizatorii Cluj Pride 2021.
Citiți și: