Klaus Iohannis a promulgat legea privind interzicerea fumatului în spațiile publice închise
Președintele Klaus Iohannis a semnat, astăzi, 29 ianuarie, decretul pentru promulgarea actului normativ privind modificarea și completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Actul normativ a fost contestat la Curtea Constituțională a României, însă judecătorii au stabilit că prevederile modificate respectă Legea fundamentală.
Legea nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun interzice complet fumatul în toate spaţiile închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, în locurile de joacă pentru copii, unităţi sanitare, precum şi cele de învăţământ, inscripționarea pachetelor cu produse din tutun, desfășurarea de campanii de informare și educare a populației, informarea consumatorilor cu privire la produsele din tutun pe care urmează să le achiziționeze, indicarea în produsele finale a conținutului de gudron, nicotină și monoxid de carbon.
Totodată, legea conține unele măsuri privind utilizarea ingredientelor pentru produsele din tutun, având ca scop protejarea sănătății persoanelor fumătoare și nefumătoare de efectele dăunătoare ale fumatului, prevenirea răspândirii fumatului în rândul minorilor și asigurarea unui nivel adecvat al calității vieții populației.
Citiți și: Aurelia Cristea: Legea anti-fumat e un cadou de Crăciun pentru copiii României
IRES: 79% dintre români au o părere bună despre interzicerea fumatului
Actul normativ a fost adoptat pe 15 decembrie 2015 de plenul Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.
Citiți și: Afaceri fără fum
De ce legea antifumat e bună pentru fumători
Nonsmoking România, o iniţiativă care porneşte de la Cluj
Cruciada anti-fumat pornită de la Cluj cucereşte România