Grevă generală la Garda de Mediu

Personalul Gărzii Naţionale de Mediu din toată ţara declanşează mâine 10 mai greva generală pe termen nelimitat, manifestându-şi astfel nemulţumirea şi indignarea pentru inechitatea salarială care există in domeniul protecţiei mediului.

“Este de neînţeles discrepanţa între importanţa care se acordă la nivel global problemelor legate de protecţia mediului şi modul în care sunt trataţi în ţara noastră cei care veghează la păstrarea unui mediu sănătos. Cu toate că protecţia mediului este un domeniu de importanţă strategică, reprezentând o vulnerabilitate, un risc şi o prioritate conform Strategiei Naţionale de Apărare a ţării, angajaţii Gărzii Naţionale de Mediu nu au mai beneficiat de o creştere salarială din anul 2009, fiind remuneraţi în prezent conform celei mai mici grile de salarizare din întregul sistem bugetar” se arată într-un comunicat al Sindicatului Naţional al Gărzii de Mediu.

În urmă cu doar două săptămâni, în 26 aprilie 2017, angajaţii Gărzii Naţionale de Mediu au întrerupt programul de lucru pentru 2 ore, la nivel naţional cerând alinierea salariilor personalului G.N.M. la nivelul salariilor colegilor din instituţiile cu atribuţii similare, cât şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. 

Pe întreaga perioadă a grevei generale nu se vor desfăşura activităţile specifice Gărzii Naţionale de Mediu şi nu se va lucra cu publicul în niciun comisariat din ţară.

Distribuie:

Postaţi un comentariu